Cercetat într-un nou dosar pentru fraude din fonduri europene, Omer Radovancovici, fost primar în comuna cărășeană Pojejena, are antecedente grele. Supranumit „Prințul Clisurii”, Radovancovici a făcut pușcărie pentru contrabandă și organizare de grup infracțional. Pentru a asigura continuitatea la „domnia” comunei, Primăria Pojejena s-a „moștenit” în familie, de la primar la nevastă, Mira Radovancovici. Miza, deși poate părea surprinzător, este că se pot strânge averi consistente chiar și într-o comună cu 3000 de locuitori. La indigo, frâiele primăriei din Socol, care face parte din rețea și din „dinastie”, au fost preluate, după condamnarea fostului primar Valentin Ghiță – prins delapidând proiecte cu fonduri europene –, de soția acestuia, Olguța Ghiță. Sora Mirei Radovancovici.
Vestea că Omer Radovancovici, cândva capul contrabandei de pe Clisura Dunării și om de casă al fostului baron de Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, zis „ayatolahul”, este implicat într-un nou dosar penal, nu surprinde pe nimeni. Faptele investigate de Oficiul European Antifraudă (OLAF) și DNA se referă la folosirea de documente și declarații false în jurul achiziționării unei ambarcațiuni tip catamaran cu bani europeni, după cum ați aflat deja aici, pe PressHub.
De mulți ani, Omer, familia sa și grupul din jurul lor fac bani din activități calificate de justiție drept infracționale. Pentru cine nu cunoaște antecedentele, e surprinzător că se pot strânge averi consistente într-o comună cu 3000 de locuitori. Pojejena este numele comunei cărășene cu patru sate, Divici, Belobreșca, Radimna și Șușca, situată la 12 km distanță de portul Moldova-Nouă și la 20 Km de Naidaș, punctul de frontieră cu Serbia.
Contrabandist și primar de cursă lungă
Din 2004 până în 2012, ales în trei mandate pe lista PDL, primarul comunei Pojejena a fost Omer Radovancovici. Nu degeaba a fost poreclit „Prințul Clisurii”, fiindcă încă de pe vremea embargoului impus sârbilor, Omer, tehnician silvic la bază, și-a consolidat o avere apreciabilă, sporită în mandatele de primar: a cumpărat Pensiunea Dunărea de la Moldova-Nouă, extinsă cu o clădire tot pe pe deal, dar mai jos, iar cu fonduri europene a construit o pensiune de lux la Divici, pe care a botezat-o după fiica sa, Pensiunea Alexandra.
Pe afișajul uitat în preajma unor construcții se poate descifra că APIA a dat 400.000 de euro nerambursabili firmei SC Privatna Radnja Cod Omera SRL pentru modernizare și extindere pensiune turistică. Tot cu bani europeni și-a făcut o fermă piscicolă la Vărădia. Mai are un restaurant, mașini, proprietăți diverse la Timișoara, Reșița etc.
În februarie 2013 Omer Radovancovici a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru contrabandă și organizare de grup infracțional. Au căzut odată cu el și câțiva șefi ai Poliției de Frontieră Caraș-Severin. Deși interceptările îl indicau pe Frunzăverde ca beneficiar al unor șpăgi fabuloase, Radovancovici nu l-a turnat. De ce? Surse politice locale susțin că fostul primar avea nevoie de protecție politică pentru mișcările pe care le putea face și din închisoare pentru a-și securiza averea.
Fost președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, ministru al Apărării și parlamentar PDL (ulterior PNL), Frunzăverde exercita pe atunci o influență covârșitoare în zonă, inclusiv în împărțirea fondurilor publice și în susținerea unor proiecte finanțate de la Bruxelles.
Primăria dinastică
Soluția ingenioasă aplicată pentru a nu pierde hățurile a fost ocuparea fotoliului de primar în familie. În 2013, după arestarea lui Omer, la alegerile locale anticipate candidează Mira Radovancovici, soția acestuia, ca pesedistă pe listele USL. Câștigă cu 57%, cu scandal, fiindcă susținătorii contracandidatului său o acuză de cumpărarea voturilor și de terorizarea puținilor opozanți. De altfel, pe afișele contracandidatului, blajinul Simonovici, scria „Nu mi-e frică!”. La întrebările puse la înscăunare, Mira Radovancovici ne-a declarat indignată: „N-am vrut să las pe alții să vină și să se laude cu realizările soțului. O să mă laud eu!”.
Foarte supărată pe jurnaliști, pe care îi crede vinovați de condamnarea lui Omer fiindcă au scris „numai minciuni”, Mira Radovancovici a ajuns în vizorul procurorilor anticorupție, fiind denunțată pentru presupuse șpăgi obținute de la o firmă care primea cu regularitate contracte cu primăria din Pojejena.
Urmărirea penală de către Parchetul General este începută pentru încălcarea legislației achizițiilor publice și instigare la fals intelectual. „În cursul anului 2011, persoane din cadrul primăriei Pojejena au încheiat un număr de șase contracte de furnizare bunuri, cu încălcarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizițiile publice, vis-a-vis de achiziționarea unor containere”, au motivat polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA), cei care au pornit cercetările în dosar.
Așteptat cu alai la ieșirea din pușcăria de maximă siguranță din Arad în 2016, după trei ani executați din cinci, Omer Radovancovici a fost întâmpinat de 30 de mașini și peste 100 de oameni care îi sărbătoreau revenirea. Îl așteptau acasă averile păzite cu strășnicie de Mira, soția sa, care a administrat comuna ca pe propria moșie.
Oamenii au început să cârtească. „Mafia e mare”, ne declara localnicul Zoran Sorescu, supărat că i s-a luat o parte de teren de către clanul Radovancovici, despre care spune că a fost „un abuz”: „Acuma se joacă Dinastia din America la noi, în Pojejena”, zice omul, adăugând că trebuie cercetate neregulile de la construirea plajei și a unui punct vamal finanțate cu aproape 2 milioane de euro de Comisia Europeană.
Ceea ce s-a și întâmplat, fiindcă un martor a depus mărturie la organele anticorupție despre proveniența ilegală a materialelor. Alți oameni din sat le-au spus jurnaliștilor reșițeni că, în schimbul ajutorului social cuvenit, oamenii sunt duși să muncescă pe proprietățile familiei Radovancovici la Vărădia.
Mai mult: piața agroalimentară înființată tot din bani europeni a fost generos pusă la dispoziția firmei SC Alpescomer SRL pentru vânzare de pește. Firma este deținută de cei doi soți Radovancovici.
La indigo: încă o primărie, aceeași dinastie
În comuna Socol, aflată la 25 km distanță de Pojejena, primarul Valentin Ghiță a fost prins delapidând proiecte cu fonduri europene și judecat. A fost condamnat pentru fraudarea de fonduri europene la patru ani de închisoare cu executare, împreună cu șeful Agenției pentru Plăți și Intervenții Agricole-APIA Caraș-Severin, care a primit șase ani cu executare. Deși sentința a stabilit pedeapsa pentru mai multe fapte de corupție ca luare de mită, asociere în vederea săvârșirii unor infracțiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată în cazul unor lucrări date unor clienți politici fără licitație, prin fracționarea sumelor, primarul Ghiță se consideră victimă politică.
Dincolo de foloasele pentru buzunarul propriu: „Pentru 15.000 de euro l-au condamnat pe soțul meu. Ce-i aia pentru o primărie!”, se lamenta Olghița Ghiță, consoarta primarului.
Rămasă fără primar, comuna Socol a organizat alegeri la care a candidat nimeni alta decât soția primarului. Marian Baloș, localnic stabilit în zonă prin căsătorie, este uimit cum se repetă lucrurile.„E copie la indigo, ne declara acesta la momentul alegerilor. „Fostul primar e arestat pentru fraudarea de fonduri europene, ceva cu APIA, candidează nevasta pusă de PSD și, bineînțeles, câștigă, tot plătind câte 50 de euro, din om în om, la fel ca în Pojejena. Oamenii sunt nevoiași, dar și speriați, trebuind să arate votul, așa că au acceptat prețul.”
Scăpat din pușcărie, Valentin Ghiță s-a întors la primărie ca asistent manager al primăriței, devenită între timp șefa PSD local.
Ca o încununare a dinastiei, cele două neveste de primari condamnați, ambele primărițe de drept, Mira Radovancovici din Pojejena și Olghița Ghiță din Socol sunt surori. Ele duc mai departe moștenirea familiei.
Împletirea dintre firmele administrate de odrasle sau de rude și dintre fondurile publice ale primăriei sau fondurile europene sunt greu de descâlcit. Averile au crescut pe măsură, indiferent de apartenența politică schimbată după cum bate vântul puterii. Influența „ayatolahului” Frunzăverde în Caraș-Severin a început să scadă o dată cu intrarea pe mâna DNA și OLAF a oamenilor săi de bază – Romică Anculia, șeful APIA, Ionesie Ghiorghioni, vicepreședintele Consiliului Județean care semna în locul șefului, șefi de vamă, polițiști, primari fideli ca Omer Radovancovici, Valentin Ghiță sau Iancu Simion-Simi, primarul veteran din Oțelu Roșu, condamnat la trei ani închisoare pentru corupție. În cele din urmă a dispărut de pe scena publică și dinastia Frunzăverde, dar nu înainte de a lăsa un județ prăduit, cu drumuri proaste, cu o universitate falimentară, situată pe ultimul loc în evaluarea calității, condusă de doamna rector Doina Frunzăverde.
Antecedente: anii de glorie ai embargoului
Perioada anilor 1992-1996, când s-a impus fostei Iugoslavii embargo pe produsele petroliere, a fost mană cerească pentru locuitorii de pe Clisură, care au învățat „tabla împărțirii” pentru a îndestula autoritățile, de jos până sus. Ajunseseră să câștige din contrabandă și câte 50.000 de mărci germane într-o săptămână. Radovancovici era implicat până în gât, așa cum au declarat localnicii presei de atunci, suspectându-l că nu se limita doar la contrabanda cu benzină. În vara lui 1995 descriam într-un reportaj pentru Radio Europa Liberă cum arăta comerțul de contrabandă, sursă de mare prosperitate în zonă, ulterior risipită în vânt:
„Clisura Dunării, zona de frontieră fluvială a României cu Iugoslavia, a devenit, odată cu embargoul impus țării vecine, un loc al paradoxurilor. Deși relativ izolat fiindcă nu există alte căi de legătură spre Reșița și Timișoara decât drumuri naționale aproape impracticabile, totuși, orașul de pe Clisură, Moldova-Nouă, și satele din jur – Măcești, Pojejena, Pescari, Liubcova, Drencova – s-au transformat de doi ani în centru de interes pentru comercianți, cerșetori, călugări, ziariști.
Ei învață repede geografia zonei, inclusiv ciudățeniile ei: Moldova-Nouă, oraș de mineri dominat cândva de etnici sârbi, se împarte în două, partea veche primind numele de Moldova-Nouă, cea nouă fiind numită Moldova Veche. (…) Prosperitatea locuitorilor din zonă se măsoară în sume fabuloase câștigate din contrabanda cu motorină și benzină. Oamenii declară, fără ascunziș, că «fac embargoul». A face embargoul înseamnă a transporta noaptea, peste Dunăre, la sârbi, tone de benzină în canistre de plastic, în bărci dotate mai nou cu motoare Johnson de 40 CP. Pe partea cealaltă, la Veliko Gradiste sau la Golubac, sârbii oferă 60-70 pheningi pe litrul de benzină. Ei așteaptă transporturile perfect sincronizați cu cisterne sau bidoane de plastic la schimb. Prețul a scăzut față de anul trecut din cauza ofertei crescute: practic, la un transport de o tonă, cât poate duce barca, se câștigă curat între 150 și 170 de mărci germane. Un contrabandist serios transportă 5-7 tone într-o noapte. (…) Oamenilor de pe Clisură nu le place să vorbească cu străinii, cu atât mai puțin cu ziariștii. Regula tăcerii de aur se respectă. Nici autoritățile nu sunt prea vorbărețe pe aici. La PCTF, punctul de trecere a frontierei, există ordin să nu se dea informații decât jurnaliștilor de la Pentru Patrie. Clandestinitatea este la ea acasă pe toate liniile. O demonstrație de forță cu 400 de polițiști de la Brigada de Intervenție a Poliției din Reșița, de la SPP și IGP, n-a făcut la sfârșitul lunii trecute decât să-i înfurie pe localnicii din Pescari, care s-au aflat pe punctul de a pune mâna pe armele ascunse prin poduri. Totul a reintrat în normal după amenzi de 300 de milioane lei și ceva confiscări. Normal este ca embargoul «să se facă». Dunărea, pustie după ce navigația s-a redus drastic după impunerea embargoului, rămâne să fie brăzdată în continuare de bărcile contrabandiștilor, ce pot fi contemplate de grăniceri, de poliția navală, de observatorii ONU, în orice zi a săptămânii.”
În plin embargo, jurnalistul Árpád Gazda descoperea conducta de 140 km care pompa carburant de la Combinatul Solventul din Timișoara la Combinatul Sârbesc din Pancevo. A luat o bătaie zdravănă de la paznicii care aveau în grijă nu doar conducta, ci și secretul ei. Mai târziu, autoritățile au venit cu motivarea că așa i-au ajutat românii pe frații sârbi la necaz, însă oamenii care operau conducta șopteau că sume mari se duceau și către buzunare largi din guvernul Văcăroiu. În aceeași notă fraternă, vagoane-cisternă vegheate pe calea ferată sau autocisterne trecute prin Vama Jimbolia de foști șefi ai Securității Timiș plecau spre Iugoslavia, cu beneficii care s-au văzut în anii care au urmat în averile acestora.
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Banatul Azi în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
