DNA Oradea a reținut patru persoane în dosarul vaccinărilor „la chiuvetă”

Data:

Potrivit Monitorului de Sălaj, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, a patru persoane care au calitatea de suspect în dosarul privind vaccinările „la chiuvetă”, dosar în care au avut loc perchezițiile de marți.

Este vorba despre:

HOBLEA DANIELA-IOANA, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată

ILIEȘ MARC și BURICEANU HOREA, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată

SIM VOICHIȚA-CAMELIA, asistent medical în cadrul Direcției de Sănătate Bihor și o persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2021, suspecții Hoblea Daniela, asistentă medicală, Ilieș Marc și Buriceanu Horea, registratori medicali, ar fi pretins și primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 și 300 euro, de la persoanele care doreau să obțină adeverințe de vaccinare și certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.

Articolul integral, în Monitorul de Sălaj!

Sursa foto: aleph news

spot_imgspot_img
Monitorul de Sălaj
Monitorul de Sălajhttp://monitoruldesalaj.ro
Publicație online dedicată județului Sălaj editată de SC Monitorul de Salaj SRL din Zalău. Cel mai accesat site de știri, dezvăluiri și anchete din județul Sălaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related