Doar 10-15% dintre consumatorii români vor beneficia de compensări ale facturilor la energie

Data:

Doar 10% dintre consumatorii de gaze naturale şi maximum 15% dintre cei de energie electrică vor beneficia de compensarea facturilor pe perioada iernii, arată o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă, citată de Realitatea.net.

Potrivit sursei citate, explicaţia constă în faptul că foarte mulţi români fie au rămas la abonamente cu tarif universal, fie au încheiat contracte concurenţiale înainte de scumpirea energiei, aşa încât preţul pe kilowatt nu trece de pragul de plafonare.

“Apreciem că în cazul a peste 75% dintre consumatorii casnici de energie electrică nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând preţul peste 1 leu/kwh”, se arată în comunicatul AEI.Din acelaşi motiv, în cazul facturilor de gaze naturale, numărul abonaţilor care nu se încadrează în condiţiile de compensare este şi mai mare.

“Apreciem că în cazul a peste 85% dintre consumatorii casnici de gaze naturale nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând preţul peste 0,37 lei/kwh”, spun specialiştii, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte compensarea, aceasta se aplică doar în cazul în care consumatorul utilizează energie electrică sub 300 kwh/lună, dar nu mai puţin de 30 kwh, situaţie în care se aplică o compensaţie de 0,29 lei/kwh, din preţ cu taxe (dar fără abonament, rate şi alte servicii din factura de electricitate), dar doar în situaţia în care preţul energiei electrice din contract cu tot cu taxe este mai mare de 0,68 lei/kwh.

În situaţia consumatorilor care au rămas în serviciul universal sau au încheiat contracte la energie electrică în piaţa concurenţială până la 1 iulie 2021, preţurile medii la energie electrică sunt de circa 0,69 – 0,7 lei/kwh şi atunci compensarea este de 0,7 – 0,68 # 0,02 lei/kwh / 0,69 – 0,68 # 0,01 lei/kwh, respectiv pentru consumul mediu de energie electrică de 125 kwh rezultă o compensaţie de 1,25 – 2,5 lei/lună.

Articolul complet poate fi citit pe site-ul THE EPOCHTIMES ROMANIA.

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași | Ziarul de Iași

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași, proiect...

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după o vizită la Moscova | Aktual24

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după...

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online | Ziarul de Iași

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online...