DOCUMENT / Lovitură pentru antreprenori: din 2022 scade pragul de încadrare la impozitul de 1% pe venit

Data:

Ministerul Finanțelor vrea să scadă de la 1 ianuarie 2022 pragul de încadrare a IMM-urilor la plata impozitului pe venit de 1%, potrivit unui proiect de OUG publicat pe site. Mai precis, pragul de încadrare va scădea de la 1 milion de euro la 500.000 de euro. În consecință, firmele cu cifra de afaceri peste 500.000 euro vor plăti din 2022 impozit de 16% pe profit în loc de 1% pe cifra de afaceri.

Nota de fundamentare a ordonanței de urgență invocă drept motiv prevederile Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Problema este că în PNRR măsura are ca țintă de timp primul trimestru din anul 2023 și prevede scăderea graduală a pragului, fără să impună o anumită limită.

Cu alte cuvinte, PNRR este invocat în mod arbitrar, iar decizia vine cu un an înainte de ținta asumată de guvern în acordul cu Uniunea Europeană.

În plus, modificarea Codului Fiscal va intra în vigoare imediat, deși guvernul Ciucă promisese că nu va schimba Codul Fiscal peste noapte, ci va da o perioadă de grație de 6 luni înaintea oricărei modificări.

Statul român ar încasa de la microîntreprinderi 4,8 miliarde lei în plus, adică un total de 6,8 miliarde lei, dacă scade pragul pentru încadrarea în această categorie și firmele ar fi obligate să plătească impozit pe profit de 16%, în loc de 1% din cifra de afaceri, arată o analiză a Consiliul Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), publicată de Economedia.ro.

Totodată, potrivit Consiliului, impozitul pe profit este o chestiune incertă, deoarece în condițiile actuale ale creșterilor de prețuri la energie, materie primă, materiale de construcții tot mai multe societăți pot înregistra pierderi. În schimb, impozitarea veniturilor microîntreprinderilor este certă, ușor cuantificabilă și mai puțin birocratică pentru acestea, conchide CNIPMMR.

Ce prevede proiectul de Ordonanță de Urgență

ART. XXIV – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 47 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
“ c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile;”

2. La articolul 52, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(1) Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 500.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depăşit această limită.”
3. La articolul 55, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
“(4) Microîntreprinderile care devin plătitoare de impozit pe profit ca urmare a reducerii plafonului privind nivelul veniturilor realizate, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro, comunică organelor fiscale competente ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal 2022.”

Ce prevede PNRR

Noua lege va modifica Codul Fiscal în vederea reducerii graduale a ariei de aplicabilitate a regimului special de taxare pentru microîntreprinderi. Reducerea dispozițiilor speciale începe în T1 2023 și se finalizează până în T4 2024

Context

În prezent, plafonul cifrei de afaceri pentru încadrarea la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii este de de 4.869.400 lei (1 milion euro la cursul de schimb BNR din data de 30 decembrie 2020).

Astfel, firmele care au avut venituri ce nu au depășit acest prag la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent plătesc impozit pe venitul microîntreprinderii astfel:

1% din venituri – firmele cu angajați,
3% din venituri – firmele fără angajați.
Dacă au depășit pragul de 1 milion de euro, firmele intră la regimul de plată a impozitului de 16% pe profit.

Citește aici proiectul integral de OUG:

(Articol publicat în G4Media, în cadrul proiectului Eu Cohesion Funds Impact on People`s Live)


spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...