Doliu la Opera Română din Timișoara. Soprana Emilia Radu, de 39 de ani, a murit răpusă de COVID-19

Data:

Soprana Emilia Radu, artistă a Operei Naționale Române din Timișoara, a murit vineri la doar 39 de ani, au anunțat colegii de la Opera din Timișoara.

Potrivit publicației ziuadevest.ro, Emilia Radu fusese internată cu COVID-19, în stare gravă, la Secția ATI a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

„Absolventă a Liceului de Artă „Palló Imre” din Odorheiul Secuiesc și mai apoi a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specialitatea Canto, Emilia Radu s-a alăturat colectivului Operei Naționale Române din Timișoara în anul 2000, în calitate de artist liric – cor, poziție pe care a ocupat-o până în prezent, doar cu o scurtă întrerupere.

Datorită calităților sale vocale și scenice, Emilia Radu a interpretat cu măiestrie repertoriul instituției de operă, operetă și muzical, la sediul instituției sau în turnee în țară sau în străinătate.

Chiar în vara acestui an, de Ziua Timișoarei, a fost invitată să susțină rolul Saffi din opereta „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss, spectacol în care a dovedit talentul și dăruirea sa pentru muzică și pentru artele spectacolului.

Grație talentului și abnegației sale, soprana Emilia Radu a câștigat aprecierea și dragostea publicului, cât și respectul și prietenia colegilor din instituție.

A fost apreciată de toți cei care au cunoscut-o, fiind o persoană prietenoasă, veselă și înțelegătoare. Îi vom păstra cu toții o caldă și neștearsă amintire!”, a transmis colectivul Operei Naționale Române din Timișoara.

Emilia Radu este al doilea artist al Operei din Timișoara care moare din cauza COVID-19. Lăcrămioara Ruxanda, membră a Corului Operei de peste 20 de ani, a murit în 14 octombrie anul acesta acasă, unde se afla în izolare după ce se infectase cu COVID-19.

Citiți și

Șeful Gărzii de Mediu Galați, răpus de Covid-19

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related