Dosarul șpăgilor transfrontaliere din Borș: Patru poliţişti de frontieră din Bihor au fost trimiși în judecată

Data:

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei patru poliţişti de frontieră din Borş, acuzaţi că percepeau mită de la transportatorii din Republica Moldova. Alături de ei, au fost trimiși în fața instanței și 10 frontierişti şi 13 vameşi din Albița, Oancea, Sculeni, Stânca-Costești şi Iași, acuzaţiile fiind, după caz, de luare de mită și trafic de influență, comise în formă simplă și continuată.

Într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al DNA, se precizează că, în perioada 1 iulie 2021 – 12 septembrie 2022, cele 27 de persoane, în calitate de lucrători vamali și polițiști de frontieră, au pretins şi primit în mod repetat sume cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers.

Citește și: Fugarii: de ce se lasă România umilită?

„În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari”, se arată în informare, precizându-se că în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Continuarea, în Bihoreanul!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea dosarului a...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...