Două dosare penale, la Parchetul General, în cazul majorării facturilor la energie

Data:

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au deschis două dosare penale în contextul majorării facturilor la energie electrică, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Ambele anchete sunt în faza in rem, adică sunt investigate fapte, iar cercetările sunt pentru evaziune fiscală și delapidare, conform surselor. Vizați ar fi furnizorii de energie electrică, au mai explicat sursele.

Ministerul Justiției a anunțat, în luna ianuarie, că ministrul Cătălin Predoiu i-a cerut procurorului general Gabriela Scutea să ia măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor asociate majorării facturilor la energie.

Ministerul a explicat că ”a îndrumat Ministerul Public” să ia măsurile necesare potrivit competenței legale pentru a descoperi, preveni și combate eficient orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei de energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi ”înșelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat”.

”Acest demers se adaugă îndrumărilor nr. 99940/28.11.2019 și nr. 45318/10.06.2020 către Ministerul Public, prin care Ministrul Justiției a cerut combaterea eficientă a fenomenelor de crimă organizată, traficul de persoane, de droguri, infracţiunile cu violenţă, infracţiunile la regimul silvic”, se mai arată în comunicatul transmis joi, transmite G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Percheziții DNA la Primăria Gropeni. Este vizat liberalul Stan Malinche, primarul comunei | De Brăila

DNA Galați efectuează, joi dimineață, mai multe percheziții în...

Sistemul de Garanție-Returnare dă rateuri. De ce nu funcționează | Ziarul de Iași

Sistemul de Garanție-Returnare dă rateuri. Deși ar trebui să...

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție....