După „legea defăimării sociale”, DRAGNEA amenință din nou libertatea de exprimare

Data:

Liviu Dragnea și PSD – partid afiliat grupului Socialiștilor Europeni în Parlamentul European – reacționează primitiv. Mai primitiv chiar decât Adrian Năstase.

Ovațiile din Sala Palatului, altădată destinate exclusiv cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, l-au energizat în week-end pe Liviu Dragnea.

A anunțat că a gândit o nouă lege împreună cu tovarășii de partid:

Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege, nu ştiu dacă e nevoie de o legislaţie, la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancţioneze aceste lucruri, pentru că aceşti oameni – gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară, aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic

Nu ar fi la prima tentativă de a intimida vocile critice.

În toamna anului 2015, Liviu Dragnea și PSD au susținut și au reușit adoptarea în Senat a unei inițiative periculoase pentru libertatea de exprimare. Așa-numita lege „anti-defăimare socială”, cosmetizată „elegant” în „lege privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup”, prevedea amendarea persoanelor fizice cu până la 60.000 lei.

În urma unor proteste (de ex. Nu legii anti-defăimare socială!), legea defăimării sociale a picat la Camera Deputaților. Accesul recent de sinceritate al lui Liviu Dragnea arată însă adevăratele intenții: inhibarea vocilor critice, autocenzura.

Anul trecut, PSD și Liviu Dragnea nu s-au ferit să se folosească de instituțiile statului în acțiuni de intimidare a criticilor.

Amintim de descinderea ANAF din iulie anul trecut la RISE Project și Hotnews.ro (Descinderea ANAF la RISE Project – tentativă de intimidare a ziariștilor de investigație), descindere inopinată petrecută a doua zi după ce Dragnea pusese la îndoială corectitudinea surselor de finanțare ale RISE Project.

Dar și de reacția Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), petrecută tot după o ieșire publică nervoasă a lui Liviu Dragnea. ASF a amendat cu 100.000 ei și a retras autorizația șefei NN Pensii Private, Raluca Țintoiu. Doamna Țintoiu a fost pedepsită de ASF pentru că trimisese o scrisoare clienților NN Pensii Private în care îi avertiza că în culisele politice și guvernamentale se discută inițiative ce pot afecta  depunerile la Pilonul II de pensii. Inițiativele aveau să fie confirmate ulterior de către ministrul PSD al Finanțelor și chiar prin măsuri guvernamentale de reducere a contribuției l Pilonul II (privat de pensii) în favoarea sistemului public de pensii.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea dosarului a...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...