Echivalarea doctoratului cu gradul didactic I se face după reguli noi

Data:

Ministerul Educaţiei schimbă şi anul acesta regulile pentru echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I, prin includerea unor excepţii, cum ar fi susţinerea inspecţiei speciale nu cu un an înainte de înscriere, ci în timpul anului şcolar în curs. Potrivit publicației Gazeta de Sud, au fost transmise inspectoratelor şcolare specificaţii clare în ceea ce priveşte condiţiile pentru calcularea vechimii la catedră. Conform unui ordin de ministru de anul acesta, cadrele didactice care solicită echivalarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor nu mai beneficiază de sporul de doctorat, în cuantum de 50% din salariul minim pe economie. Sindicatele au contestat ordinul în instanţă.


Pentru a depune o astfel de solicitare, cadrele didactice trebuie să îndeplinească și alte condiții: să aibă vechime efectivă la catedră de patru ani de la obținerea definitivării în învățământ, să fi obținut calificativul „foarte bine“ la evaluările anuale din ultimii doi ani de activitate la catedră premergători înscrierii la grad, în anul școlar premergător înscrierii la grad să fi susținut inspecție curentă la clasă la care a obținut calificativul „foarte bine“.

Articolul integral, în Gazeta de Sud!

Foto: gds.ro

spot_imgspot_img
Gazeta de Sud
Gazeta de Sudhttps://www.gds.ro/
Cel mai citit cotidian regional din țară, cu peste 7.000 exemplare pe ediție, audiență de 40.000 de persoane pe ediție, apariție de luni-vineri, distribuție în toată zona Olteniei (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Festival Holistic la Iași | Ziarul de Iași

Festival Holistic la Iași, evenimentul va avea loc în...

Controversatul primar brăilean, protagonistul unui scandal cu fonduri europene. Parchetul European investighează | De Brăila

Controversatul primar brăilean, protagonistul unui scandal cu fonduri europene....