Din 1995 până azi, bugetul Educației nu a depășit decât de două ori 4% din bugetul României. În ultimii zece ani, de când la cârma României se află inițiatorului maculaturii numite „România educată”, acest buget a coborât de șase ori sub 3%, pentru a atinge un minim istoric în previziunea pentru 2023.
Sigur, ni se va replica, între timp România s-a dezvoltat, PIB-ul României a crescut cu 50% în ultimii cinci ani, deci sumele absolute sunt mai mari. Ni se va replica apoi că e mai bine să ne raportăm la bugetul consolidat, unde acest procent rușinos se umflă magic ca să dea bine la televiziuni. Ni se va spune că în 2023, vor fi efectiv cu 3 miliarde de lei mai mult la Educație.
Dar rămâne o stare de fapt: oricât de mult s-a dezvoltat România în ultimii ani, Educația nu a fost o componentă prioritară pentru această dezvoltare. Atunci când în ultimii cinci ani bugetul României a crescut vertiginos, Educația a pierdut o treime din bugetul său.
În acest răstimp, an de an, fără excepție, bugetul instituțiilor de forță, de securitate și de supraveghere a crescut vertiginos: numai în acest an, bugetul SRI crește cu 21,7%, iar la STS cu… țineți-vă bine, 62%.
SIE și SPP sunt la coada clasamentului, cu creșteri de „doar” 18%, respectiv 12%. O grijă aparte au guvernanții pentru propria lor mașinărie de putere, căci bugetul SGG crește cu 20% (o zecime din bugetul anual al Educației se duce doar la acest monstru birocratic, care este Secretariatul General al Guvernului!), în vreme ce domnul Iohannis se va bucura, pentru ultimul său an întreg de mandat de o creștere de 35% a bugetului.
Graficul disponibil aici este, de altfel, mai mult decât grăitor. Bugetul Educației se prăbușește în ritm sincron cu educația însăși din România. Procentul tot mai mic din PIB pentru Educație traduce filosofia politică și viziunea de viitor a unei puteri pentru care școala nu a avut alt rost decât să elibereze celor puternici diplome grație cărora să primească funcții, stele, diplome și sporuri salariale.
Din acest motiv, a cere demisia ministrului Ligia Deca este, desigur, un act necesar și demn, dar complet inutil: dacă nici artizanul mărețului și inutilului program „România educată” nu reușește să obțină mai mult de 2,1% de la tovarășii de guvernare, atunci este greu de crezut că altcineva o va face.
Rămâne însă întreg meritul elevilor curajoși care cer o demisie de onoare, în condițiile în care sindicatele și federațiile de părinți au început și ele să prindă gustul luxului din saloanele Palatului Parlamentului, iar opoziția lor simulată e de tot râsul.
Cât despre profesori, nu e mare lucru de spus: este limpede că ei au mai degrabă vocația sacrificiului („dascălii care își dau viața pentru educarea generațiilor viitoare, oricât le-ar fi de greu”) decât vocația curajului public și a revoltei.
O breaslă amorțită, dezorientată și divizată, incapabilă, din păcate, să se constituie în partener de dialog social sau în contraputere publică, așa cum se întâmplă în alte țări, unde s-a înțeles că nu șira spinării îndoită este salvarea națiunii, ci înfruntarea în stradă a puterii pentru demnitatea lor și a școlii.
SUSȚINE PRESShub. Donează sau redirecționează o parte din impozitul pe venit/profit
Cu un buget ridicol, educația românească va fi afectată mai ales pe două direcții: accesul la educație al copiilor defavorizați și formarea profesorilor, adică exact cele două surse ale abandonului școlar și ale exilului masiv al tinerilor absolvenți din România.
Atunci când peste 40% din copiii români trăiesc la limita sărăciei sau sub pragul ei, iar statul român e în continuare incapabil să vină în ajutorul lor, putem anticipa cu ușurință că peste zece sau douăzeci de ani ei vor forma un contingent uriaș de tineri vulnerabili, precari și inadaptați, nevoiți să lucreze ici și colo cu forța mâinilor pentru salarii de mizerie și incapabili să contribuie la dezvoltarea țării.
În acest fel, România își amputează deliberat o mare parte din șansa de a deveni o țară dezvoltată armonios, în care cetățenii ei să-și găsească un rost pe termen lung. De aceea, școliți sau nu, primul lor reflex va fi în continuare să părăsească țara, „să scape” cât mai repede de aici, pentru că acesta e sentimentul cu care se pleacă, „scăparea”, „evadarea”, asta dacă nu cumva pentru cei analfabeți și privilegiați se găsește mereu un unchi sau un partid care să-i facă oameni mari pe bani publici.
Cât despre formarea și retribuirea profesorilor, ei bine, lucrurile sunt cât se poate de simple: ni se promite o creștere a salariilor cu 4,3% în 2023, asta după toate cifrele halucinante cu care ne-a aburit o vreme un fost ministru cu probleme mari de integritate.
Mărirea salarială nu acoperă nici măcar rata inflației; cu alte cuvinte, profesorii actuali continuă să sărăcească, motivația lor nu are de ce să fie alta, iar meseria de profesor, la rândul ei, continuă să rămână neatractivă.
Un cerc vicios pe care nimeni nu are curajul să-l spargă: profesorii slab pregătiți sunt și slab plătiți, iar unor oameni slab plătiți nu le poți cere performanță decât mimată în rapoarte și evaluări de formă. În acest fel, doar niște absolvenți mediocri de facultăți mediocre vor ajunge să formeze viitorii cetățeni ai acestei țări.
Așa că, dragi concetățeni, „România educată” se mai amână puțin.
Anul 2023 va fi an preelectoral, iar educația nu va fi cu siguranță o prioritate. În 2024, vom țopăi din alegeri în alegeri, vom înghiți promisiuni cu nemiluita, deci doar prin 2025 e posibil ca un nou guvern să dea mai mult de 2% Educației.
Citește și: De ce unionismul este o carte periculoasă pentru România
Până atunci, cresc alte procente și apar noi recorduri: abandonul timpuriu, părăsirea țării de către absolvenții de liceu, abandonul studiilor universitare, părăsirea de către tot mai mulți profesori a sistemului de învățământ, decalajele între zonele defavorizate (sate și orașe mici) și zonele bogate.
Acesta e chipul României din proiectul de buget pe 2023: o țară militarizată, păzită cu strășnicie de dușmani reali și imaginari, exteriori și interiori, o țară hiperbirocratizată, dar needucată, cu o minoritate harnică și cinstită, dar sufocată de impostură, din care, pe tăcute, continuă să plece definitiv românii cu zecile de mii pe an, în speranța că ei sau copiii lor își vor putea face un viitor demn departe de rețelele patriotice de corupți, incompetenți și plagiatori, care ne salută cu tricolorul pe piept din low-cost-ul de Dubai.
Foarte bun articolul, îmi place.
Dar cred că mai trebuie adăugat ceva pentru a completa tabloul. Deși UE nu are competențe în domeniul Educației, pompează bani în Educație ca să-și atingă scopul: crearea „dentității europene” prin distrugerea „identităților naționale” și impunerea politicilor sale neomarxiste, ca de exemplu egalitatea de gen. Și România acceptă asta, din servilism și pentru a reduce astfel din banii alocați învățământului !!!!!!
Dovadă este faptul că, pentru accesarea de fonduri europene în cadrul programului UE Horizon Europa, universitățile au fost obligate să facă un „gender equality plan”, cu reguli stricte, pe care să-l pună pe site-ul universității. UBB a făcut astfel în 2021 „Ghid pentru egalitatea de gen”, de 26 de pagini. Mie mi se pare revoltător !!!!!!! Mă simt ca un animal la circ care primește un zăhărel dacă și-a făcut bine numărul. Cât de mult ne putem umili pentru bani, ignorând interesul național ???????????