Elevii Colegiului Naţional Onisifor Ghibu vor învăţa într-o şcoală dotată cu panouri fotovoltaice şi schimbătoare de căldură

Data:

Şantierul pentru reabilitarea Colegiului Naţional Onisifor Ghibu a intrat în ultima etapă. Primăria a anunţat că, din toamnă, elevii acestei şcoli vor învăţa în spaţii complet renovate.

„Lucrările de reabilitare energetică a Colegiului Naţional Onisifor Ghibu sunt executate în proporţie de 92%. Astfel, odată cu începerea şcolii, cursurile se vor putea relua în condiţii normale, urmând ca pe parcursul lunii septembrie să mai fie executate lucrări la sala de festivităţi şi la sala de sport a liceului. Acestea au fost lăsate pe finalul contractului, tocmai pentru a putea fi finalizate sălile de clasă până la începerea cursurilor”, se arată într-un comunicat transmis de municipalitate.

Printr-un proiect finanţat cu fonduri europene, în această şcoală s-au înlocuit toate geamurile şi uşile, s-au făcut lucrări de termoizolaţie, s-a reabilitat instalaţia electrică interioară, iar acum toate corpurile de iluminat sunt economice. În plus, şcoala are senzori de detecţie a incendiilor.

De asemenea, şcoala este dotată acum cu panouri fotovoltaice, care produc energia electrică necesară elevilor şi profesorilor, dar şi cu un sistem modern de încălzire cu pompă de căldură. Totodată, clădirile Colegiului se vor încălzi şi răci cu ajutorul unor ventiloconvectoare şi aparate de ventilaţie care recuperează căldura, dar şi filtrează aerul.

Citește articolul integral în Bihoreanul

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...