Europa Liberă, despre înțelegerile eșuate în politica românească

Data:

Potrivit Europalibera.org, coaliția PNL – USR PLUS, care a format guvernul în 23 decembrie 2020 împreună cu UDMR a durat opt luni, mai puțin decât cea dintre PDL și PSD din 2009 și mult mai puțin decât USL, alianța dintre PSD și PNL. Deși era constituită din formațiuni profund diferite ideologic, USL a durat trei ani. Între ele, Alianța Dreptate și Adevăr (DA) în frunte cu Traian Băsescu l-a adus la conducerea guvernului pe liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu și a reușit să parcurgă în doi ani ultimii pași pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

În tânăra democrație a României, marcată după Revoluția Română din 1989 de reorganizări, redenumiri, reorientări și un număr mare de partide mici, cea mai lungă coaliție politică a fost, de departe, Convenția Democrată (1991 – 2000).

Corneliu Coposu, deținut politic în perioada comunistă, a fost președinte al PNȚCD reintrat în legalitate între 1990 și 1995. A fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost. Colegul său de partid, Ion Rațiu s-a întors în România în 1990, după 45 de ani de exil, a fost deputat PNȚCD din 1990 până în 2000, an în care a murit. Radu Câmpeanu a fost primul președinte al PNL după 1989. În 1992 a retras PNL din Convenția Democrată.

Convenția Democrată Română (CDR) a fost înființată ca alianță politică și electorală la 26 septembrie 1991, de peste 10 partide de formațiuni politice și civice. La alegerile din 1992, după ce i se alăturaseră alte trei formațiuni, CDR a ieșit pe locul al doilea la alegerile parlamentare, după Frontul Democrat al Salvării Naționale.

Articolul integral, pe Europalibera.org!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”

Istoria Rolex Submariner

Istoria Rolex Submariner

Chromosome Dynamics anunță lansarea platformei exclusive B2C Frunzar.ro

Chromosome Dynamics, un nume de referință în industria agricolă,...