Europarlamentarul USR Dragoș Pîslaru a fost ales președinte al Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă din Parlamentul European

Data:

spot_img

Europarlamentarul USR Dragoș Pîslaru a fost ales luni în funcția de președinte al Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European obținând astfel o poziție cheie pentru România.

„Am încredere că vom aduce beneficii concrete pentru cei care au nevoie de ele”

Este un rol-cheie de reprezentant al instituției Parlamentului European și un semnal că România câștigă o reputație tot mai bună în Uniunea Europeană.


„Voi conduce o comisie a cărei activitate are impact asupra drepturilor muncitorilor români atât din țară, cât și din străinătate, asupra bunăstării și viitorului copiilor și tinerilor, asupra creării de locuri de muncă mai bine plătite, asupra agendei de combatere a sărăciei și excluziunii sociale. De la începutul mandatului meu, mi-am pus toată energia pentru a ne asigura că agenda Uniunii Europene nu este doar un concept abstract, ci că ajunge să facă bine cetățenilor europeni.

Demersurile mele de a avea un pilon pentru copii și tineri în Mecanismul de Redresare și Reziliență și PNRR, rezoluția pentru lucrătorii mobili din Europa, Garanția pentru Copii, rezoluția pentru tineri, toate acestea îmi dau încredere că în restul mandatului vom putea aduce beneficii concrete pentru cei care au nevoie de ele. Acesta este angajamentul meu în noua funcție, care nu este doar un câștig pentru mine și pentru USR, ci pentru toți românii și toți cetățenii europeni”, declară Dragoș Pîslaru, europarlamentar USR.

Comisia pe care o va conduce începând de azi Dragoș Pîslaru are o importanță majoră asupra drepturilor românilor din țară și diaspora și mă aștept să o gestioneze cu competență și responsabilitate.

„În 2019, USR a promis că dacă ajunge în Parlamentul European va crește influența României și asta se întâmplă de mai bine de doi ani”, a spus Dacian Cioloș, președinte USR și europarlamentar.

Pîslaru este unul dintre liderii intergrupurilor pentru drepturile copiilor


Drepturile muncitorilor transfrontalieri români au fost susținute în Parlamentul European de eurodeputații USR, care au militat pentru drepturi egale în relația de muncă pentru aceștia.

Dragoș Pîslaru este unul dintre liderii intergrupurilor pentru drepturile copiilor și pentru persoanele cu dizabilități și a fost raportor în dosare-cheie, precum Mecanismul de Redresare și Reziliență, coordonarea sistemelor europene de securitate socială, numărul european de securitate socială sau rezoluția pentru tineri.


Comisia EMPL este organismul competent în materie de ocupare a forței de muncă și de aspecte de politică socială, condiții de muncă, securitate socială, integrare socială și protecție socială; liberă circulație a lucrătorilor și pensionarilor; drepturile lucrătorilor; măsurile de garantare a sănătății și securității la locul de muncă; Fondul Social European; politica de formare profesională, inclusiv calificările profesionale; dialogul social; și toate formele de discriminare la locul de muncă și pe piața muncii, altele decât cele pe bază de gen.

Citește și: Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere cu privire la excluderea judecătorului Cristi Danileț și proiectul privind SIIJ (presshub.ro)

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related