Curtea Europeană de Justiție, chemată să spună dacă românii și bulgarii lăsați în afara spațiului Schengen sunt discriminați

Data:

Europarlamentarul Vlad Gheorghe (USR) a cerut opinia Curții Europene de Justiție și a Ombudsmanului European privind posibilitatea discriminării românilor și bulgarilor pentru că sunt lăsați în afara spațiului Schengen.

„Schengen: sunt discriminați românii și bulgarii lăsați în afara spațiului unic de circulație european? Am solicitat opinia Curții Europene de Justiție și a Ombudsmanului European (echivalentul Avocatului Poporului din România).

Am cerut celor două instituții să se pronunțe în această speță, date fiind prevederile Articolului 2 și ale Articolului 4, alineatul al treilea din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și cuprinsul Articolelor 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene”, a scris Vlad Gheorghe pe Facebook.

Europarlamentarul spune că, în solicitările sale, a amintit CJUE și Ombudsmanului că atât Parlamentul European, cât și Comisia au decis în repetate rânduri că România și Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen și îndeplinesc condițiile necesare intrării în spațiul unic de circulație european.

„Chiar în octombrie 2022 cea mai recentă misiune solicitată de statele membre a conchis că România nu doar că respectă și aplică reglementările Schengen, ci a avut o contribuție substanțială la spațiul unic în integralitatea sa. În aceste condiții, este firesc să așteptăm opinia structurilor europene care se pot pronunța asupra corectitudinii implementării principiilor UE. Citez aici prevederile articolelor menționate în cererile transmise instituțiilor europene:

Tratatul privind Uniunea Europeană, Art. 2: Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.

Citește și Austria a dat viză pentru 15 politicieni ruși aflați sub incidența sancțiunilor UE

Tratatul privind Uniunea Europeană, Art. 4 alin. (3): În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.

Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Articolul 20: Toate persoanele sunt egale în faţa legii.

Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Articolul 21: Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”, a mai precizat europarlamentarul.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Au fost finalizate lucrările la noua Policlinică din Alba Iulia. Ambulatoriu va funcționa din 7 mai

Cum arată noua Policlinică din Alba Iulia. Noul Ambulatoriu...

Mihai Amarandei, fost consilier al ministrului Agriculturii Petre Daea, nu poate justifica 224.743 euro

Justiția ieșeană este chemată să decidă în privința confiscării...

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...