EXCLUSIV Dosar penal de 600 de milioane de lei, blocat la DNA după 7 ani, pentru că s-a pensionat procurorul

Data:

spot_img

Unul dintre cele mai complexe dosare penale aflate în lucru la DNA, privind o evaziune fiscală de 600 de milioane de lei și în care 41 de persoane au fost puse sub acuzare, este blocat, la aproape șapte ani de când a fost deschis, pentru că procurorul care se ocupa de caz s-a pensionat pe 16 ianuarie anul acesta.


Autori: Sidonia Bogdan, Răzvan Chiruță


În octombrie 2016, procurorii DNA anunțau că au pus sub acuzare 41 de oameni de afaceri, funcționari din cadrul Ministerul Finanțelor și ANAF, pentru abuz în serviciu și evaziune fiscală, infracțiuni desfășurate în perioada 2010-2014.

10 persoane au fost atunci reținute, iar 5 chiar arestate. Cazul a devenit cunoscut public ca „dosarul Murfatlar”, pentru că acuzațiile vizau activitățile acestei companii, acuzată de 5 infracțiuni de evaziune fiscală.

Procurorii anticorupție au descoperit în urmă cu șase ani că, pentru a nu plăti taxe la stat aferente activității de producție și comercializare de produse alcoolice, companiile vizate în dosar au înregistrat în contabilitatea proprie operațiuni fictive, după care au susținut că au de încasat bani de la bugetul de stat, în loc să dea.

De exemplu, între 2012 și 2014, una dintre companiile anchetate a înregistrat de la furnizorii săi facturi de avans în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, plus TVA de aproximativ 86 milioane de euro, potrivit procurorilor.

Citește și: VIDEO Cum explică procurorul-șef al DNA că nu mai apar „peștii mari” în dosarele penale

Cercetarea aproape finalizată, dar va fi reluată. Din nou

După aproape 7 ani de la deschiderea dosarului, ancheta încă stagnează. În decembrie 2021, procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, anunța că cercetările sunt aproape finalizate.

După încă un an, Crin Bologa a declarat, în cadrul unui interviu acordat PRESShub, că lucrările în dosar vor fi reluate, pentru că procurorul care s-a ocupat de caz s-a pensionat luna aceasta.

Sunt într-o situație acum… sigur pot să vă și spun.

Procurorul din dosar Murfatlar cu data de 16 ianuarie, este pensionar. Nu se reia dosarul de la zero, că nu este ca în instanță, dar procurorul care va primi dosarul, va avea un volum imens de date și acte de analizat.

Dosarul a fost la un procuror care l-a început, dar a plecat de la DNA fără să-l finalizeze. A ajuns la un alt procuror, a plecat în pensie și acesta, iar acum va ajunge la un nou procuror”, a declarat Crin Bologa pentru PRESShub.

Procurorul-șef al DNA estimează că acest dosar ar putea fi finalizat în cursul acestui an. Dar nu a dorit să dea un termen precis.

YouTube video

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: LetsGoToRomania.com

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
11 COMENTARII
  1. […] Procurorii anticorupție au descoperit în urmă cu șase ani că, pentru a nu plăti taxe la stat aferente activității de producție și comercializare de produse alcoolice, companiile vizate în dosar au înregistrat în contabilitatea proprie operațiuni fictive, după care au susținut că au de încasat bani de la bugetul de stat, în loc să dea, potrivit PressHub […]

  2. […] Procurorii anticorupție au descoperit în urmă cu șase ani că, pentru a nu plăti taxe la stat aferente activității de producție și comercializare de produse alcoolice, companiile vizate în dosar au înregistrat în contabilitatea proprie operațiuni fictive, după care au susținut că au de încasat bani de la bugetul de stat, în loc să dea, potrivit PressHub. […]

  3. […] Unul dintre cele mai complexe dosare penale aflate în lucru la DNA, privind o evaziune fiscală de 600 de milioane de lei și în care 41 de persoane au fost puse sub acuzare, este blocat, la aproape șapte ani de când a fost deschis, pentru că procurorul care se ocupa de caz s-a pensionat pe 16 ianuarie anul acesta, conform PressHub. […]

  4. […] Unul dintre cele mai complexe dosare penale aflate în lucru la DNA, privind o evaziune fiscală de 600 de milioane de lei și în care 41 de persoane au fost puse sub acuzare, este blocat, la aproape șapte ani de când a fost deschis, pentru că procurorul care se ocupa de caz s-a pensionat pe 16 ianuarie anul acesta, scrie PressHub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cult Research: „Viitorul copiilor în votul părinților”

Studiul „Viitorul copiilor în votul părinților” a fost realizat...

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...