Exploatarea credulității – sau cum se construiește extremismul cu o minciună despre statuia lui Maniu

Data:

spot_img

Centrul Clujului este supus de ceva vreme unor lucrări majore de reconstrucție. Ele au provocat mult haos în oraș si un imens disconfort, mai ales pentru cei care lucrează în instituțiile din această zonă. Este și cazul meu, care lucrez în Clădirea Centrala a UBB, iar mersul la cursuri este de multe ori o corvoadă inimaginabilă.

Toamna și iarna au fost îngrozitoare, cu un noroi inimaginabil. Aceste lucrări sunt realizate, în treacăt fie spus, în mare parte de muncitori asiatici, pe care îi întâlnesc dimineața zgribuliți, bând un ceai cald pe postamentul grupului statuar al Școlii Ardelene, grup deplasat și el din cauza lucrărilor. Muncitorii români lucrează pe șantierele din Vest, unde probabil că salvează alte statui.

Grupul Școlii Ardelene este unul din locurile simbolice ale Clujului, în fața căruia și-au făcut fotografii zeci de generații de absolvenți ai UBB alături de părinții și colegii lor. Azi, acest grup e așezat într-o poziție nefirească, ușor deranjantă la privire, până la terminarea lucrărilor, când își va recăpăta locul de cinste tradițional.

Nu am auzit pe nimeni să protesteze, mai ales dintre patrioții de serviciu, împotriva pângăririi de către muncitorii asiatici a sacralității grupului statuar sau împotriva așezării lui vremelnice într-o rână.

Dar fiorul patriotic s-a trezit brusc atunci când, din aceleași rațiuni de șantier masiv, care implică decopertarea pe suprafețe mari a străzilor și trotuarelor din centrul istoric al orașului, statuia lui Iuliu Maniu a fost extrasă din locul său și așezată provizoriu culcat, din rațiuni de securitate a trecătorilor, până la finalizarea lucrărilor.

Așa cum se poate vedea din pozele atașate, este vorba de o statuie înaltă, care are nevoie de un postament foarte solid pentru a nu risca să se prăbușească peste cineva și a pune în pericol viața oamenilor.

Vizual putem fi de acord că statuia învelită arată neplăcut, dar, hei, cine nu are un Dorel pe șantier să-și cumpere! De asemenea, e limpede că șantierul e prost organizat, asta se vede și în jurul universității, în care dezordinea e maximă de atâta vreme.

Însă Primăria Clujului, pe care o putem bănui de tot felul de lucruri, mai puțin de zgârcenie în declarații și fapte de patriotism public, a descris cât se poate de clar succesiunea acestor lucrări și a asigurat clujenii că statuia va fi repusă la locul său deîndată ce lucrările se vor finaliza. (Fapt care s-a și întâmplat luni – n.r.)

Și nu avem absolut niciun motiv să suspectăm administrația – cea adeseori iubitoare de festivaluri folclorice, de ceremonii patriotice sau de celebrări cu tricolor – că ar fi devenit brusc, peste noapte, mare amatoare de „cancel culture” sau alte năzbâtii trădătoare.

Citește și: O asociație de procurori îi cere demisia lui Predoiu, care a vorbit despre achitarea lui Hosu, fără o sentință

Cu atât mai mult cu cât ea păstrează de ani de zile ca șef al Biroului Învățământ, Cultură, culte, sport și societate din Primăria Cluj un extremist declarat, colaborator vreme îndelungată al Sputnik și membru activ al Noii Drepte.

Și atunci de ce am lăsa adevărul să strice o frumoasă poveste extremistă care răspândește ură și violență?

Într-un gest prădător tipic, AUR și acoliții lor s-au mobilizat, au făcut filmări, poze, și au declarat la unison că primarul e un mare trădător de țară. Imaginile postate de un europarlamentar adorat la Moscova și în criză de idei dovedesc pe cât se poate de limpede că este vorba de o lucrare tehnică, în care dislocarea statuii s-a făcut din rațiuni cât se poate de practice și din rațiuni de siguranță a șantierului.

Nu e nimic ascuns, nimic subversiv, e un șantier. Unul prost organizat, dar un șantier – și nicidecum o acțiune antinațională sau de sabotaj.

Însă miile de români puri au preferat să creadă elucubrațiile cuiva care contrazice flagrant realitatea decât să o privească pe aceasta în toată simplitatea ei tehnică. Nimeni nu s-a gândit o singură clipă că reamenajarea zonei ar fi putut provoca accidente dacă solul din preajma unui colos înalt de trei metri și cântărind vreo trei tone este săpat în adâncime.

Nimeni nu își imaginează cum poate fi protejată o statuie atunci când utilajele grele se plimbă în jurul ei. Nimeni nu a binevoit să compare acest caz cu grupul Școlii Ardelene sau cu statuile lui Eminescu și Blaga din fața Teatrului, culcate și ele vremelnic până s-a încheiat șantierul.

Asta deoarece gândirea extremistă nu face conexiuni, nu articulează logic, nu are nevoie de probe empirice, e interesat-selectivă, discriminatorie și abuzivă. Gândirea extremistă îl deposedează pe cel credul de propria gândire și îi inoculează ideile ei toxice și abrupte.

Astfel, Cristian Terheș afirmă că statuia a fost „dărâmată” și „doborâtă cu excavatorul”, (deși e mutată cu maximă grijă, așa cum se vede din poze) și „îndepărtată pe furiș” (deși lucrările se fac la vedere, pe un șantier deschis, ziua în amiaza mare, la 12.44, cum scrie acest martor al scenei).

Și, evident, de aici urmează tot delirul cu „neomarxiștii”, „neocomuniștii”, „cancel culture” și neintrarea în „Shengen” (păstrăm grafia autorului), care se datorează, cum altfel, acelorași cauze.

Și pentru că cinismului manipulatorilor nu le poate răspunde decât credulitatea unora și pasivitatea complice a altora, urmează zeci de mii de vizualizări și mii de comentarii violente ale celor care ALEG să nu interpreteze corect imaginile și scena, să nu citească comunicatul Primăriei, ci preferă să creadă minciunile șefului de trib suveranist, însoțit în această luptă imaginară de șefa AUR Cluj.

Partea tristă este că au cedat aceleiași farse triste numeroase organizații, cluburi, chiar și instituții prestigioase, care protestează cu toate împotriva „batjocurii” comise de administrația locală.

Și uite-așa, Cristian Terheș, George Simion și alții de teapa lor și-au găsit la Cluj nenumărați aliați prestigioși și se văd acum legitimați în delirul lor manipulator de atâtea personalități locale, în abuzul de încredere cu care tratează un public care alege deliberat să ignore realitatea de dragul fanteziilor extremiste.

Până la urmă, amestecul dintre abuzul de încredere al liderilor extremiști și credulitatea sau ignoranța publicului lor fanatizat nici nu devine exploziv până ce oameni cu scaun la cap nu încep să se ralieze unor asemenea false cauze. Abia atunci extremismul devine frecventabil și cu adevărat periculos, așa cum știm că s-a întâmplat în vremea lui Iuliu Maniu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest. Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles. Ciprian Mihali este simpatizant al partidului Reper.
2 COMENTARII
  1. Ahh, de la UBB! Aia care nu au avut curaj sa spuna ca Bode a plagiat ci au folosit cunoscutul termen juridic „profund viciata”.
    Acum il spala si pe Boc pentru ca a angajat un Dorel, iar acum s-a grabit sa puna statuia la loc inainte de a termina renovarea parcului dupa ce se scuzase ca renoveaza parcul si de asta a dat-o jos!

  2. Intamplator sau nu, statuia caricaturizeaza/mutileaza imaginea personalitatii lui Iuliu Maniu cam in aceeasi masura si maniera cum au facut-o cu cea a lui Avram Iancu, si exemplele ar mai putea continua. Daca portretul are o oarecare decenta ca aspect, anatomie, asemanare, executie, corpul pare efectiv de … Pinocchio cu abecedar sub brat. Pana si manechinele de plastic din vitrina de la Centralul de pe vremuri aratau mai uman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Erdoğan versus Assad: Game Over

Imediat după 7 octombrie 2023 am scris un articol...

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...