Fără abuzatori sexuali și alți infractori pe buletinele de vot, lege adoptată în Parlament

Data:

spot_img

Proiectul de lege „Fără prădători de copii pe buletinele de vot”, conceput de deputatul REPER Cătălin Teniță și depus în 2021 împreună cu deputata USR Diana Stoica, modificat și extins la toate categoriile de infractori, a fost adoptat de Camera Deputaților.

Tuturor persoanelor condamnate pentru orice infracțiune săvârșită cu intenție le este interzisă participarea în alegeri, menționează legea adoptată marți.

Inițial, proiectul prevedea interzicerea participării în alegeri a tuturor persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra minorilor (viol, pornografie, trafic, vătămări corporale grave etc.), până la reabilitare.

Legea vizează toți condamnații, nu doar despre abuzatori de minori sau traficanți de persoane

Proiectul de lege a fost conceput de deputatul Cătălin Teniță (REPER) și depus împreună cu deputata Diana Stoica (USR) în 2021.

Nu mai este vorba doar despre minori. Vorbim despre toți condamnații, nu doar despre abuzatori de minori sau traficanți de persoane, violatori, corupți si alte soiuri de penali.

Este de datoria noastră să nu mai permitem infractorilor să ajungă să conducă și să ia decizii pentru români, fie că vorbim despre comunități locale sau Parlament.

A fost nevoie să vină legea să spună că nu e normal așa ceva!”, a declarat deputatul Cătălin Teniță, în plenul Camerei Deputaților.

Citește și: Minima moralia: (măcar) fără abuzatori de copii aleși în funcții publice!

Legea merge la promulgare

Amendamentul care extinde legea prevede că persoanele care „la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”.

„Proiectul acesta s-a născut din dorința de a proteja copiii și l-am lucrat împreună cu Salvați copiii, după ce am văzut cu toții, anul trecut, cum un primar care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani, vreme de trei ani, a fost reales într-o funcție.

Și zilele acestea, am văzut mare scandal cu un deputat. În lipsa acestei legi, astfel de oameni pot fi în continuare în fruntea comunităților și, mai rău, în fruntea țării. Legea adoptată astăzi stabilește interdicții clare. Violatorii de copii și corupții nu au ce căuta în funcții”, a declarat deputata USR Diana Stoica, unul dintre inițiatorii legii.

Legea merge la promulgare la președintele României.

„Demnitatea copiilor trebuie protejată împotriva celor care au fost condamnați penal pentru fapte grave comise asupra lor. Mai mult, copiii trebuie să se simtă din nou în siguranță și să vadă că acele persoane care le-au făcut rău nu mai au acces la funcții publice. E o reparație nu doar morală, ci și constituțională, interesul superior al copiilor prevalând asupra dreptului de a participa la alegeri al celor care au abuzat copii”, a declarat în acest context Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

Cătălin Tenință a mai explicat că a pornit de la o lege cu care să protejăm copiii, în condițiile în care numărul condamnărilor indică faptul că în România, cel puțin un copil din cinci riscă să ajungă victimă a unui abuz sexual până la vârsta de 18 ani.

Citește și: Universitățile din Franța îi cer lui Cîmpeanu să se retragă de la președinția Agenției Universitare a Francofoniei

„Faptul că alături de colegii deputați am extins și adoptat această lege cu referire la toți infractorii îmi spune că da, România caută să se vindece.

Îmi doresc totodată să folosim această oportunitate ca să discutăm mult mai mult despre chestiunile legate de protecția minorilor împotriva prădătorilor sexuali, în condițiile în care avem trei noi cazuri sonore de abuzuri cu victime minore doar în ultimele zece zile, cazuri care riscă să fie băgate sub preș dacă nu ajung și nu rămân în atenția publicului”, a arătat deputatul Cătălin Teniță.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Zăpada a blocat mai mulți turiști pe drumul către pârtia Transalpina, jandarmii i-au salvat

Mai mulți turiști din județul Dolj și București, întorși,...

Ordonanța trenuleț, varianta finală: Tichete de masă, vouchere și sporuri eliminate | Aktual24

Ordonanța trenuleț pregătită de Guvernul Ciolacu 2 aduce măsuri...

Elena Lasconi: Maia Sandu este omul care nu a tăcut în momentele grele

Elena Lasconi a declarat că Maia Sandu este omul...