După ce a fugit a patra oară de acasă, Claudița, fetița în vârstă de 8 ani din comuna Dagâța a fost găsită după ce a dormit o noapte in pădure. Aceasta a mărturisit că a fugit de acasă pentru că era abuzată de iubitul mamei sale. Ba mai mult, și ceilalți 3 concubini ai “mamei” au îndrăznit la fetiță. În ultimii 3 ani, Claudița a indurat abuzuri fizice și atingeri nepermise de la indivizii cu care mama își petrecea timpul.
Cea mai recentă situație de abuz sexual prin care a trecut a făcut-o să fugă de acasă. Individa care își spune mamă și concubinul actual al acesteia neagă acuzațiile, dar recunosc faptul că o băteau adesea. Iubitul acuzat că o atingea nefiresc și că îi făcea poze în timp ce copila făcea baie susține că este nevinovat. Acesta susține că o mai trăgea de păr și îi mai dădea palme la fund pentru că era obraznică. În 2020, la sfârșitul lunii august, Claudița a mai fost data dispărută și a fost găsită după ce dormise o noapte într-o căruță abandonată.
Reamintim că pe 28 iunie 2021, polițiștii ieșeni au fost anunțați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 că o minoră de 8 ani, din satul Piscul Rusului, comuna Dagâța, a dispărut de acasă și nu a revenit nici a doua zi. La căutările efectuate în cursul zilelor de 28 și 29 iunie 2021 au participat aproximativ 70 de persoane, polițiștii ieșeni beneficiind de sprijinul colegilor din Neamț, al jandarmilor, pompierilor, voluntarilor precum și al membrilor unor asociații care au participat cu autovehicule adaptate pentru căutări în zone împădurite și accidentate. În cadrul operațiunii a fost folosit un câine de urmă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și un câine de căutare în medii naturale de la IPJ Neamț. Pe 29 iunie 2021, Claudia Tololoi a fost găsită, după ce a petrecut o noapte singură în pădure. În cele din urma, fetița a spus că a fugit de acasă pentru că era abuzată de iubitul mamei sale în mod repetat.
Citește articolul complet în Ziarul de Iași