Fidesz, Crimeea și România

Data:

La reuniunea de la Kiev despre anexarea cu încălcarea dreptului internațional a Crimeei la Rusia, președintele Ungariei, în campanie pentru Fidesz în alegerile din 2022, a comparat Rusia cu România pentru că a considerat dânsul că și România avea obligația să respecte integritatea teritorială a Imperiul Austro-Ungar. 


Înțelegem nevoia și disperarea politicienilor Fidesz de a livra oameni răi care au făcut rău și vor face în continuare mult rău țărișoarei, precum mult temutul Soros. Orice dușman extern, trecut, prezent și viitor, ajută la legenda cetății asediate maghiare sub conducerea gloriosului ”Apărător al Galaxiei Creștine”, singura speranță a heterosexualității noastre, cavalerul cruciat Viktor ”Stăpânul câmpului de luptă” Orban. 

Mă așteptam ca Ministerul de Externe să comunice în timp real un punct de vedere argumentat premierului ca să nu se livreze ideea că România a fost și este un stat agresor, care oprimă forțat minoritățile ca să se integreze în România Mare. Ca de obicei, viteza cu care mișcă diplomația noastră este sub viteza melcului. Lipsa de inițiativă, frica de a nu supăra pe cineva a determinat să ne facem că plouă ca de obicei. Este aceeași letargie instituțională care lăsa magistratele afgane să fie decapitate de talibani, dacă nu intervenea guvernul polonez, care pune politruci să ne reprezinte cu multă nesimțire în alt state și ține cetățenii români la coadă pentru formalități consulare, cam cum îi ținea guvernul condus de celebrul ”Dottore” la coadă la vot pentru a chema poliția altor state să le dea bătaie ca la 10 august.

Premierul a demonstrat încă o dată că are consilieri slabi, care nu sunt adaptați la realitate și nu știu să livreze mesaje pe loc care să ajute la o imagine decentă în exterior. Chiar dacă premierul nu avea argumentele la el pe loc, deși dacă vrei să fii liderul partidului liberal ar cam trebui să cunoști toate detaliile privind Marea Unire la care Brătienii au fost esențiali, era nevoie ca măcar ulterior să existe o declarație de presă în care pe scurt să demonteze argumentele firave ale reprezentantului statului maghiar. Încă o dată, nu putem decât să observăm cu tristețe că vecinii noștri de peste Tisa au politicieni mult mai bine pregătiți care știu să își spună povestea mult mai bine decât politicienii noștri de elită.

Nu este întâmplător că politicienii maghiari sunt mai preocupați de poluarea din România și mafia deșeurilor care seamănă cu surioara ei din Napoli decât sunt în fapt mulți politicieni români. România este prezentată ca fiind un hoț care a luat Ardealul din Ungaria Mamă. Povestea este ca în bancul cu Lada câștigată la Radio Erevan. Este adevărată, doar că nu e vorba de o Lada, ci de o bicicletă, și nu a fost câștigată, ci furată. 

Austriecii aveau nevoie de o minoritate din Imperiu cu care să împartă puterea și au ales-o pe cea maghiară, pentru că elitele conducătoare maghiare erau mai bine educate. Maghiarii nu au luptat pe câmpul de bătălie pentru a câștiga teritorii, ci doar au fost prezenți tot timpul pe lângă centrele de putere și au fost aleși că păreau mai capabili. Adică nu pot afirma că istoric au avut toate teritoriile Imperiului Habsburgic, ci pur și simplu li s-a dat că au fost dornici să ajute să se conducă Imperiul. Faptul că în 1867 Principatul Transilvaniei a fost unit cu Ungaria pentru că au reușit prin intrigi la curte să îi convingă pe austrieci nu înseamnă că Transilvania a devenit Ungaria. Pe acest raționament, având în vedere că Ungaria a fost unită și cu Croația, maghiarii ar trebui să suspine și după Croația care, în 1918, a anunțat și ea că nu mai dorește să fie unită cu Ungaria. 


Nu ei au fost proprietarii, ci dinastia de Habsburg, și ei au fost luați pur și simplu ca membri în consiliul de administrație, președintele consiliului de administrație fiind un membru al Casei de Habsburg. România a luptat efectiv la Budapesta pentru a elimina pericolul comunist și a părăsit imediat Ungaria, după ce a livrat acest serviciu statului ungar. Ungaria nu a avut o armată serioasă ca armată română cu care să lupte pentru anumite teritorii, mai ales că nu era majoritară în teritoriile care în prezent aparțin Slovaciei, Croației, Ucrainei, Poloniei. Teritoriile se câștigă și se mențin cu armata și în luptă, nu în sindrofii cu Casa de Habsburg.

Minoritatea maghiară a fost de acord cu alipirea la România alături de toate celelalte minorități și pentru că viitorul stat maghiar nu putea oferi garanțiile de securitate pe care le putea oferi statul român. Alipirea la România a implicat o asumare a protecției minorităților și această protecție a minorităților a implicat acordarea cetățeniei și drepturi egale prin Constituția din 1923. La Trianon a fost consfințită o realitate de fapt de pe teren și voința celor care locuiau în Ardeal. 

Fidesz practic ne spune că la Trianon ar fi trebuit ca marile puteri să spună că maghiarii și austriecii sunt stăpânii fostelor teritorii și să cucerească cu forța aceste teritorii pentru a le da maghiarilor și austriecilor, doar pentru că la un moment dat austriecii au condus împreună cu maghiarii. Pe acest raționament, Imperiul Otoman ar fi trebuit să fie restituit turcilor pentru că marile puteri nu aveau dreptul după războaie să permită independența statelor din Balcani, a României, Greciei sau a Bulgariei, chiar dacă acestea au reușit să câștige independența pe câmpul de bătălie.   
Fidesz oriunde va ajunge va spune povestea Ungariei Mari de care a fost văduvită așa cum școlarul care nu știe alt subiect spune lecția cu castravetele. Fidesz este în pană de idei pentru alegerile din 2022 și unica lecție pe care mai poate să o recite alegătorilor este legată de dușmanii țării cu care trebuie să se lupte, la dușmani fiind incluși și cei care au luat din brațele de mamă ale Ungariei Principatul Transilvaniei. Evident că Fidesz mizează pe cetățenii maghiari din afara granițelor fără de care nu pot câștiga alegerile din 2022.

Și, de aceea, sporadic, le vinde visul Ungariei Mari în care totul ar fi fost minunat dacă am fi avut un principe înțelept și izvorâtor de heterosexualitate drept conducător. Să remarcăm afirmația președintelui maghiar ”ne-au fost luate”, de parcă maghiarii ar fi fost cei care erau majoritari și au câștigat în luptă teritoriile respective. România Mare este prezentată ca un agresor și maghiarii par că ar fi fost majoritari în Transilvania și în restul statelor controlate de ei în numele austriecilor. În calitate de elită conducătoare au fost întotdeauna minoritari și Tratatul de la Trianon nu a putut să schimbe în niciun fel ponderea etniilor celor din Principatul Transilvaniei.   


În prezent, Fidesz are reprezentare în coaliția de guvernare, regiunile în care sunt majoritari secuii sunt conduse de președinți de consilii județene Fidesz și primarii în satele unde sunt majoritari secuii sunt din rândul acestora. Fidesz, prin sucursala sa UDMR, este esențială pentru stabilitatea coaliției și poate oricând să contureze ce politici publice dorește pentru protecția minorităților. În ultimul rând, nu este de ignorat că oricine a avut un străbunic sau străbunică sub stăpânire austro-ungară poate primi cetățenie maghiară printr-o procedură formală, fără a dovedi cunoașterea limbii maghiare. Ungaria Mamă poate primi oricând la sânul său pe cine dorește și îndeplinește această condiție minimală.  

spot_imgspot_img
Mitica Stefanescu
Mitica Stefanescu
Mitică Ștefănescu crede în destinul nostru european, în democrație și în dreptate . El încearcă să înțeleagă lumea prin construcții logice de bun simț. Nu are pretenția de a fi deținătorul adevărului absolut și este conștient că este supus greșelii ca orice muritor de rând. Crede în ideile care ne unesc și care pot oferi copiilor noștri un viitor mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...