VIDEO Fiica lui Alexander Dughin, ideologul lui Putin, a murit într-un atentat. Era vizat tatăl ei

Data:

spot_img

Fiica lui Alexander Dughin, cunoscut și ca unul dintre ideologii lui Putin, aflat în spatele conceptului euroasianismului, ar fi murit după ce autoturismul în care se afla a explodat.

Surse rusești, citate de media occidentale, afirmă că în autoturism ar fi trebuit să se afle Alexander Dughin, ceea ce a alimentat presupunerile că atentatul l-ar fi vizat pe acesta.

Daria Platonova (Dughina), în vârstă de 30 de ani, se întorcea de la un festival, unde a participat împreună cu tatăl său. Mașina în care se afla, o Toyota Land Cruiser Prado, a sărit în aer într-o suburbie a Moscovei. 

Filosoful şi naţionalistul rus – un arhitect al războiului din Ucraina, supranumit „Rasputinul lui Putin”, una dintre vocile care a militat pentru ocuparea Crimeii în 2014 – ar fi schimbat maşina cu fiica sa în ultimul moment sâmbătă seara, potrivit news.ro.

YouTube video

Dughin şi fiica lui au fost oaspeţi de onoare la festivalul familiei tradiţionale de la Zaharovo şi plănuiseră să plece împreună, potrivit violonistului Peter Lundstrem.

Citește și: EXCLUSIV „Topul” festivalurilor, după numărul de consumatori de droguri identificați de polițiști

Alexander Dugin este un filozof politic autodidact, cunoscut pentru că promovează o viziune a unei Rusii mai puternice și mai agresive. El este descris frecvent ca „creierul lui Putin”, deși relația reală dintre cei doi bărbați este opac.

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva lui Dugin pentru sprijinirea militanților din estul Ucrainei. Daria Dugina a împărtășit opiniile tatălui ei și le-a promovat ca prezentatoare de radio și TV, notează The New York Times.

În iulie, guvernul britanic a impus sancțiuni fiicei lui Dughin, citând-o drept „o contribuitoare frecventă și de mare profil a dezinformării în legătură cu Ucraina și invazia rusă a Ucrainei pe diverse platforme online”.

Psihiatrul Gabriel Diaconu: Putin și-a dominat suita de-a lungul anilor prin sânge

Imaginile cu Alexander Dughin îndurerat circulă, la acest moment, pe mările Internetului. Ca și comentariile analiștilor, ziariștilor, curioșilor despre semnificația acestui moment, prin filtrul războiului dus de Rusia în Ucraina, scrie psihiatrul Gabriel Diaconu.

Mașina în flăcări în care se află Daria Dughina. Alexander Dughin, surprins la locul exploziei
Mașina în flăcări în care se află Daria Dughina. Alexander Dughin, surprins la locul exploziei

„Majoritatea observă că Daria nu era doar fiica celui numit noul Rasputin la curtea Țarului Putin. Deși tânără, avea propriile ambiții politice, și un mic palmares. A fost implicată în campania de dezinformare dusă de Rusia în Statele Unite, la alegerile prezidențiale din 2016.

După ce a început «operațiunea militară specială» în februarie 2022, Daria s-a dus pe front și și-a făcut poze la combinatul Azovstal, în Mariupol, prin care celebra victoria armatei ruse asupra batalionului Azov”, a scris psihiatrul Gabriel Diaconu.

„Acesta nu este război. Acesta este exorcism geopolitic.” Expresia îi aparține tatălui Dariei, care a descris războiul lui Putin pentru realizarea Novorossiei drept sfânt, unica soluție pentru „renașterea” spiritului rusesc, Ruskii Mir.

Drept urmare ucrainenii nu sunt (și ei) oameni, sunt demoni, în hagiografia dughinistă, care au ocupat și posedează un popor altfel bun, și frate rușilor, notează Gabriel Diaconu.

„Pare firesc, deci, că la acest moment toate canalele de știri și propagandă de la Kremlin descriu atacul cu bombă de azi-noapte un act de sabotaj ucrainean, un ”atac în adâncime”, dovadă nouă că invazia țării vecine e de fapt bună, iar judecata Țarului înțeleaptă.

Atâta că, privind mai atent la înlănțuirea evenimentelor, sunt atâtea lucruri care sunt cusute cu ață albă.

Iar moartea violentă a Dariei Dughina, folosind un modus operandi obișnuit răfuielilor dintre clanurile mafiote care gravitează împrejurul Curții lui Putin, s-ar putea că are foarte puțin de-a face cu Ucraina. Sau, dacă are, mai degrabă e un argument pentru abisul de răzbunare în care, treptat, se scufundă Putin însuși.

Trebuie observat, înainte de orice, că felul în care Putin și-a dominat suita de-a lungul anilor a fost prin sânge. Și-a apropiat diverși oameni care i-au oferit instrumentele puterii, sau i-au fost utili în diverse poziții, dar – în timp – a știut să-i elimine sau să-i marginalizeze”, menționează psihiatrul.

Citește postarea completă aici.

Serie lungă de asasinate la Moscova

De la începutul invaziei militare rusești în Ucraina, mai mulți apropiați ai regimului de la Kremlin au murit în condiții suspecte. Alții au plecat din Rusia, una dintre cele mai importante figuri fiind Anatoli Chubais, care conducea o companie cheie pentru complexul industrial-militar al regimului de la Kremlin, Rusnano.

Rusnano, printre altele, se ocupa de tot ce înseamnă componente și circuite pentru sistemele optice de ghidare ale rachetelor cu rază lungă de acțiune, nanotehnologie și sticle speciale folosite pe rachetele Kinzhal (spre exemplu).

Auto-exilat în Sardinia, în urmă cu o lună lui Chubais i s-a făcut brusc rău. Anunțul a fost făcut de Xenia Sobchak, fiica lui Anatoli Sobchak, fostul primar al Leningradului (azi St. Petersburg), omul care l-a „recrutat” pe Vladimir Putin în KGB. Chubais a petrecut mai multe săptămâni în spital, inițial la Oblia, Italia, după care a fost transportat de urgență la Frankfurt, sub suspiciunea că ar fi fost otrăvit cu novichok.

Incidentul s-a întâmplat cam în aceeași perioadă în care Dimitri Rogozin, șeful Roscomos, una dintre vocile care au făcut cele mai dure amenințări împotriva Occidentului, a fost tras pe linie moartă.

„Sinuciderile” intră în tiparul după care o sfârșesc în Rusia indezirabilii. Pe 1 mai, Andrei Krukowski, șeful stațiunii Krasnaia Poleana, aparținând Gazprom, pe care o conduce din 2019, ar fi „căzut de pe o stâncă” în stațiunea Soci, preferata lui Vladimir Putin, acolo unde a avut loc olimpiada de iarnă din 2014, la a cărei organizare Krukowski a participat. Presa din Rusia a subliniat că moartea acestuia este considerată un accident.

Citește și: Spionii Rusiei au înțeles greșit Ucraina și au indus în eroare Kremlinul, înainte de război

Pe 19 aprilie,​ Serghei Protosenia, fost director la producătorul de gaze Novatek, deținut parțial de Gazprom, soția și fiica lui au fost găsiți morți în vila lor de lux din Lloret de Mar, o stațiune de lângă Barcelona. Cadavrele soției și fiicei aveau urme de violență și au fost găsite în grădină. Poliția spaniolă spune că ar fi un un caz de „violență domestică”.

Cu doar o zi înainte, pe 18 aprilie, o altă moarte chiar mai suspectă, a fost cea a lui Vladislav Avaiev fost vicepreședinte al Gazprombank, banca aflată în centrul schemei de plată a gazului rusesc. Era un fost oficial al Kremlinului și apropiat al lui Putin.

Pe 25 februarie, Alexandr Tiulakov – șeful Serviciului de Securitate corporativă al Gazprom – a fost găsit mort în garajul locuinței sale de lux, în valoare de 500.000 de lire sterline, din complexul Leninski din Sankt Petersburg.

Novaïa Gazeta a scris că s-a spânzurat.

Cu o lună înainte, Leonid Șulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit mort în casa sa tot din același complex de lux Leninski.

Șulman era într-o baltă de sânge pe podea, avea multiple răni prin înjunghiere. A fost găsită și o notă, al cărei conținut nu a fost însă dezvăluit, iar comisia de anchetă din Rusia ar fi refuzat să discute despre decese.

Cel puțin doi dintre directorii decedați, Vladislav Avaiev și Serghei Protosenia, știau multe despre finanțele și fluxurile de numerar ale Gazprom, care duceau la cercul lui Putin, ba chiar la președinte însuși.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Twitter)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Summitul G20: Macron i-a strâns mâna lui Lavrov | Aktual24

Summitul G20: Macron i-a strâns mâna lui Lavrov. Ministrul...

Preşedintele Abhaziei demisionează în urma protestelor în masă | The Epoch Times

Preşedintele Abhaziei demisionează în urma protestelor în masă. Aslan...

Dependența Rusiei de China, o reală problemă economică pentru Moscova | Universul.net

Dependența Rusiei de China, o reală problemă economică pentru...