Financial Times: Comisarul pe justiție, Didier Reynders, amenință cu sancțiuni dacă Bucureștiul nu respectă deciziile instanțelor europene / România, a treia țară care ignoră supremația dreptului european

Data:

Guvernul României se plasează undeva la mijloc în chestiunea respectării supremației dreptului european în fața legislației naționale, a declarat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders pentru The Financial Times. Reynders a precizat însă că Bruxelles-ul ar putea aplica sancțiuni României din cauza poziției ”permanente și persistente” a Curții Constituționale împotriva dreptului UE și împotriva supremației deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

”Am primit o reacția din partea guvernului României care spune nu, noi ne dorim să respectăm pe deplin supremația dreptului european…dar în cadrul constituției României. Așadar, nu este chiar răspunsul primit din partea guvernului german, fără nici o condiționalitate”, a declarat Reynders pentru Financial Times.

Publicația notează că deși nu se manifestă la fel de agresiv ca Polonia în ce privește negarea supremației dreptului european, România ar putea să o urmeze și să fie amendată cu milioane de euro dacă refuză să respecte deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Una dintre decizii se referă la desființarea Secției Speciale, care este perceptuă drept un instrument de presiune și intimidare la adresa magistraților, potrivit deciziei CJUE. Reynder a declarat, potrivit Financial Times, că ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a promis că secția specială va fi desființată în contextul unei reforme mai largi, care mai trebuie aprobată de Parlament.

Reynders a mai spus că aceasta este o tactică de tergiversare pe care a întâlnit-o și în discuțiile cu omologii maghiari. „În primul rând, trebuie să implementezi [hotărârile CJUE], în România, stop secției speciale. Apoi, dacă doriți să puneți în aplicare un nou sistem, vom verifica”, a mai spus comisarul pe justiție al Comisiei Europene.

Articolul complet poate fi citit în G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...