Firul roșu care leagă traficanții români din Kosovo, cocaina găsită accidental în Delta Dunării și atentatul din Arad

Data:

Ne știm interlopii, fiecare din cartierul în care trăim, iar când îi vedem pe liderii lor cot la cot cu politicieni importanți sau cu polițiști ne întrebăm cum am putea spera că vom scăpa vreodată de ei și de acest vierme care roade societatea din interior – criminalitatea organizată.

În anii 2000, traficul de persoane a explodat în Kosovo, iar majoritatea victimelor erau din România și Republica Moldova, semn că rețelele își aveau originea în România. Au trecut două decenii și suntem în continuare în topurile europene la acest capitol, dar nu luăm măsurile corecte și, paradoxal, nici măcar nu punem presiune publică pe autorități, așa cum nu mai discutăm nici despre cele aproape două tone de cocaină descoperite accidental în Delta Dunării sau despre atentatul de la Arad.

De 30 de ani, lipsește voința politică de a combate cu adevărat criminalitatea organizată, pentru că dacă ar exista această voință, am vedea rezultatele.

„Crima organizată, în orice fel s-ar manifesta ea, ne mănâncă din interior ca societate și ne afectează viețile fiecăruia dintre noi (…) Atunci când statul, sau instituțiile lui, sau anumiți funcționari devin parte din aceste rețele infracționale și sunt cei care cauționează sau garantează funcționarea unei astfel de rețele de crimă organizată, asta nu mai e doar o chestiune de incapacitate sau lipsă de voință a statului, ci devine un element de complicitate în crima organizată. Iar asta e o chestiune foarte gravă.

Și totul depinde de atenția pe care o acordăm noi găsirii de soluții. Pentru că dacă nu ne mai pasă de toate astea, atunci nu ne pasă nici că avem politicieni cărora nu le pasă de ele. Lucrurile se leagă”, declară Dragoș Tudorache, fost judecător, fost reprezentant în Misiunea ONU din Kosovo și în OSCE, coordonatorul Facilitații Schengen pentru România si Bulgaria (2007-2009), fost ministru de Interne, iar în prezent europarlamentar REPER, într-un interviu pentru PRESShub.

PRESShub: La începutul carierei profesionale ați fost judecător. Ați avut vreodată pe masă cazuri de trafic de persoane, v-a atras vreunul atenția?

Dragoș Tudorache: Când eram judecător nu am avut dosare de trafic de persoane, pentru că am plecat destul de repede din sistem, însă în activitatea pe care am avut-o în OSCE și în Kosovo m-am lovit de foarte multe dosare de trafic de persoane, cu victime care veneau preponderent din România și din R.Moldova.

Era începutul anilor 2000 și foarte multe dintre ramificațiile acestui fenomen, foarte multe dintre persoanele pe care le aveam în centrele de protecție și de recuperare a victimelor traficului, majoritatea lor, erau din România și din R.Moldova.

Deci, în mod evident, în acel moment rețelele de trafic își aveau originea în România și apoi se întindeau fie spre vestul Europei, fie spre Balcani. De ce?

Fiindcă era o cerere la acel moment în acea zonă, dată fiind prezența unei comunități internaționale foarte numeroase, de toate felurile și sub toate culorile și egidele.

Iar dacă exista o cerere, exista și o ofertă.

Atunci era situația excepțională din Kosovo, acum traficanții au o nouă oportunitate uriașă: războiul din Ucraina și valurile de refugiați, în special femei și copii. Este acum mai bine pregătită Europa să lupte împotriva traficului de persoane?

La nivel european preocuparea există. Am avut și rezoluție, și dezbatere în Parlamentul European încă din primele luni ale anului pe acest subiect, am cerut Comisiei Europene să lucreze împreună cu statele limitrofe Ucrainei care primeau refugiați, tocmai pentru că majoritatea erau femei și copii, eminamente vulnerabili în fața unor astfel de rețele infracționale. Am cerut un răspuns concret.

Comisia Europeană a avut inițiativă, s-a dus către Polonia, Ungaria, Slovacia, România și a organizat un sistem de schimb de informații, tocmai pentru a încerca să combată fenomenul și aspectul lui transfrontalier.

Dar există și o bucată de care fiecare stat membru trebui să se îngrijească, începând cu modul în care îi luăm în evidență pe cei care ajung în România. Deci nu doar să îi luăm în evidență și atât, ci să îi și urmărim apoi, mai ales pe copii. Altfel, dacă îi pierdem din vedere, riscăm să îi pierdem în aceste rețele infracționale. Dispar din peisaj.

Din păcate, cam asta este situația la ora actuală în România. Refugiații sunt înregistrați la frontieră, dar după aceea nu îi e nimănui foarte clar pe unde ajung și cine are responsabilitatea de a ști de soarta lor. Statisticile care ni s-au comunicat nu se corelează.

Nu am cifre de la agenții, dar mă îngrijorează ce spuneți – că unii dintre refugiați nu apar acolo.

Nu e în regulă deloc. Și nu știu dacă DIICOT are în lucru un dosar sau măcar dacă cooperează cu structurile echivalente de la nivel european (Europol, de exemplu, sau cele din Polonia, Slovacia, Ungaria) și au împreună măcar un început de dosar pe rol.

În raportul pe primul semestru al ANITP apare scris negru pe alb că au existat suspiciuni de trafic de persoane dar, „în urma investigării de către organismele competente, nu s-au confirmat” . Am cerut DIICOT informații pe acest subiect, încă nu am primit niciun răspuns.

Aș fi extraordinar de surprins dacă nu ar exista ramificațiile unei astfel de rețele și la noi. Iar dacă DIICOT nu lucrează la nimic, e foarte, foarte grav.

Dacă autorităților nu pare să le pese prea mult, atunci de ce să-mi pese mie ca cetățean? Mulți spun așa: „Nu e problema mea, să își facă treaba instituțiile statului și gata. Îmi pare rău de fetele traficate și de minorii duși la cerșit, dar pe mine nu mă afectează în niciun fel”. E corect acest mod de a privi lucrurile?

Mie mi se pare că trebuie să conteze pentru fiecare dintre noi. Și nu strict doar din perspectiva umană, a suferinței pe care victimele traficului le suportă, ci pentru că e bine să înțelegem că, indiferent care este produsul ei (că e trafic de persoane, că e trafic de droguri, că e trafic de arme, că e cămătărie) crima organizată, în orice fel s-ar manifesta ea, ne mănâncă din interior ca societate și ne afectează viețile fiecăruia dintre noi, chiar dacă nu întotdeauna vizibil, dar vulnerabilizează statul, instituțiile lui. Iar un stat slab nu ne poate oferi serviciile de care avem nevoie noi ca și cetățeni.

Prin urmare, eu cred că ar trebui să ne preocupe subiectul. E drept, el a dispărut inclusiv din dezbaterea publică și e un mister și pentru mine de ce s-a întâmplat asta.

Mă mai surprinde și faptul că nu discutăm cum anume au ajuns tonele de cocaină în Delta Dunării și nici până în ziua de azi noi nu știm ce s-a întâmplat cu acea anchetă.

Mă mai surprinde și faptul că a trecut un an și jumătate de la explozia unei mașini în centrul unui oraș ca Aradul, în plină zi, și în continuare habar nu avem cine a fost responsabil, pentru că în mod evident acolo a existat un substrat care, după părerea mea, ține și de crima organizată. Spun asta pentru că altfel e imposibil să pui la cale un asemenea atentat dacă nu te bazezi pe niște legături pe care le ai în toate mediile implicate într-un astfel de context.

Sunt situații foarte grave care au dispărut complet din dezbaterea publică și eu cred că asta nu e bine pentru că sunt chestiuni care ar trebui să ne preocupe pe toți fiindcă ne afectează pe toți.

Dvs cum vă explicați că nu reușim să reducem traficul de persoane? Se pasează responsabilitatea între instituții (de la Poliție la procurori și la DGASPC-uri), nu avem legislație potrivită, e prea multă corupție, unii oameni ai legii sunt mână în mână cu infractorii?

E câte puțin din fiecare. Absolut toate aspectele pe care le-ați menționat sunt valabile și se întrepătrund.

Așa ajungem la complexitatea acestui fenomen și la butonul pe care trebuie să-l apeși, peste tot.

Trebuie să te întrebi de ce ajung victime din România să cadă pradă acestor rețele. Aici trebuie să te uiți la numărul de minori de multe ori (fie că merg la cerșit, fie că merg în rețelele de prostituție) care trăiesc în zone de vulnerabilitate din România și care sunt împinși spre astfel de rețele.

Ce trebuie să faci tu, ca stat, și cum anume ca să te asiguri că scoți acești copii din precaritatea socială, economică, în care trăiesc pentru a nu ajunge să fie momiți cu câțiva bani sau cu o perspectivă cât de cât mai bună decât comunitatea lor și să ajungă astfel victime?

Asta este prima intervenție pe care tu, ca stat, trebuie să o ai, și trebuie să o ai: prin politici sociale, prin politici publice.

Apoi, e zona de politică penală, adică felul în care trebuie să calibrezi intervenția statului, de la Poliție până la Parchet, pentru a răspunde infractorilor. Și aici e din nou un răspuns integrat, pentru că nu e doar Poliția cea care trebuie să își facă treaba singură, ci împreună cu parchetele, împreună cu alte agenții care au competențe.

Și se poate! Eu am văzut, când eram ministru de Interne, că dacă îți fixezi un obiectiv într-o anumită zonă de interes și dacă pui toate autoritățile statului să se concentreze pe acel fenomen, apar rezultatele imediat.

Eu atunci, într-un interval foarte scurt – de trei luni – mi-am pus în minte să intru pe zona mafiei lemnului și în două luni de zile cu acțiunile jandarmilor, polițiștilor, procurorilor, tuturor celor care trebuiau să intervină și să identifice rețelele de tăiere ilegală de lemne, am avut niște rezultate extraordinare. În două luni!

Repet, se poate. Eu știu că se poate și că instituțiile, dacă sunt bine direcționate și bine coordonate, și dacă au un obiectiv clar pe care trebuie să îl îndeplinească – și anume să combată un anumit fenomen criminal – o pot face.

Aici vine marea întrebare: Există voința pentru a combate realmente rețelele de crimă organizată? Din punctul meu de vedere nu există suficientă voință, pentru că nu văd rezultate.

De exemplu, vedem ce se întâmplă în școlile din România: consumul de droguri în școli crește de la lună la lună, de la an la an. Unde este politica mea penală, ca stat, care răspunde la acest fenomen extraordinar de grav?

Iar după părerea mea, aici de vină nu sunt copiii care consumă, deși văd că ne grăbim să îi arestăm, să îi condamnăm, facem raiduri la un festival de muzică și cu asta considerăm că am rezolvat problema, când de fapt problema pe care trebuie să o atac și să o rezolv eu este SURSA: De unde vin acest droguri, de ce ajung ele la festival, de ce ajung ele în mâinile copiilor? Și ce fac eu ca să combat rețelele de trafic de droguri din ce în ce mai prezente în România?

Vă spuneam mai devreme: Cum e posibil să ajungi să ai tone de cocaină într-o barcă naufragiată în Delta Dunării?!

Pentru că dacă a ajuns cineva să riște să pună două tone de cocaină pe o barcă, asta înseamnă că a mai transportat înainte multe tone până și-a asumat riscul transportării unei asemenea cantități. Ceea ce înseamnă că acolo noi aveam o rută, bine brodată, bine verificată, care a mai funcționat de foarte multe ori înainte și e posibil să mai fi funcționat și de foarte multe ori după.

Atunci a fost un accident. Printr-un accident am reușit să ne dăm seama că avem o asemenea rută pe care se cară tone de cocaină prin România. Întrebarea mea este: Ce s-a făcut cu acea anchetă, ce informații am scos din analiza acelui caz și ce a făcut statul român ca să se asigure că acea rută este o rută închisă și că nu se mai întâmplă să am radarele SCOMAR de la Marea Neagră închise (ca din întâmplare sau pentru mentenanță, vezi Doamne) atunci când poate trec niște transporturi ilegale pe sub nas?

Sunt intervenții și probleme la care statul trebuie să găsească soluții, poate să le găsească, repet, eu știu că există capacitatea în instituțiile statului ca ele să răspundă așa cum trebuie la aceste fenomene infracționale. Dacă vrea.

Și statul nu vrea pentru că nu există voință politică, corect?

Aici eu nu pot decât să speculez. Putem spune că nu există nici voință politică, dar există de multe ori și ceea ce spuneați mai devreme – o întrepătrundere a intereselor din zona publică în mediul infracțional. Iar asta este cea mai grea parte a acestei ecuații.

Pentru că atunci când statul, sau instituțiile lui, sau anumiți funcționari devin parte din aceste rețele infracționale și sunt cei care cauționează sau garantează funcționarea unei astfel de rețele de crimă organizată, asta nu mai e doar o chestiune de incapacitate sau lipsă de voință a statului, ci devine un element de complicitate în crima organizată. Iar asta e o chestiune foarte gravă.

Și totul depinde de atenția pe care o acordăm noi găsirii de soluții. Pentru că dacă nu ne mai pasă de toate astea, atunci nu ne pasă nici că avem politicieni cărora nu le pasă de ele. Lucrurile se leagă.

„N-ai idee cât cotizează rețelele infracționale la unele partide” îmi spunea cineva, recent, fără să-mi dovedească însă. Dar ne amintim cu toții întâlnirea șefilor Poliției cu clanul Duduianu sau de Liviu Dragnea protejat de interlopi la ICCJ. Sunt semnale publice transmise astfel, iar oamenii ajung să creadă că politicienii și interlopii sunt mână în mână, așa că n-are rost să mai speri la o schimbare, să te mai implici sau chiar să mai mergi la vot.

Absolut! Apare un sentiment de impunitate în comunități, în societate, iar asta e cel mai grav pentru credibilitatea pe care statul o mai are în fața cetățenilor. Dacă ne mirăm de ce nu există încredere în stat, de ce cetățenii nu mai așteaptă mare lucru de la el și ajung dezinteresați de politică, de alegeri, de vot, de orice, vine în mare parte și din modul în care în acești 30 de ani a fost gestionat acest subiect.

Ne știm interlopii, fiecare din cartierul în care trăim, și îi privim de multe ori cu deferență. De ce? Pentru că vedem că statul nu face nimic împotriva lor, ba, dimpotrivă, îi mai vedem și cot la cot cu reprezentanții lui (apropo de Dragnea), îi mai vedem bând în aceleași restaurante, mâncând fericiți unul alături de celălalt, și asta ne face să ne întrebăm: Cum aș putea eu să sper că vreodată o să scap de interlopul ăsta din cartier dacă îl văd că stă la masă cu polițistul din colț?

Insist cu întrebarea: Care e soluția?

Politic, soluția se știe. Trăim într-o democrație, e de datoria noastră să convingem societatea că e nevoie de o altă garnitură politică, una capabilă să gestioneze aceste fenomene așa cum trebuie să fie ele gestionate.

Iar dacă pui voința politică în vârful statului, eu cred (repet, pentru că am testat) că instituțiile statului sunt suficient de pregătite pentru a deveni apoi și eficiente în modul în care gestionează inclusiv cele mai complexe rețele de crimă organizată.

Dar e nevoie de această voință.

Tot despre voință politică este vorba și în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen, o decizie care ne afectează pe fiecare dintre noi și care s-ar putea lua în curând. Mai multe voci publice au declarat că traficul de persoane ar fi unul dintre argumentele importante invocate de statele care s-au opus. Ați fost coordonatorul Facilității Schengen pentru România și Bulgaria la Comisia Europeană, care este acum opinia dvs?

Aș propune să rupem întrebarea în două.

E traficul de persoane o problemă mare pentru România? Da, este. Rețelele de crimă organizată folosesc în continuare, din păcate, vulnerabilitățile din societate. Fenomenul e unul răspândit, care are, printre extensiile lui, și Olanda ca țară de destinație.

A doua parte a întrebării ar fi: Mai e acesta un element care să dea rezervele pe care le vedem la nivelul Olandei? Aici mai degrabă răspunsul meu este Nu.

Olanda a formulat rezerve în ceea ce privește crima organizată într-un sens mai larg, nu strict pe ideea traficului de persoane, iar, la acest moment politic vorbind, îngrijorările lor țintesc mai degrabă Bulgaria și mai puțin România, pentru că Bulgaria e un element de risc mai mare, cel puțin în percepția Olandei, decât este România.

Ei consideră că sistemul judiciar din Bulgaria este mai puțin echipat decât cel din România (nu că cel din România, cel puțin din punctul meu de vedere, ar fi acolo unde trebuie, că nu e). Aceasta este impresia mea, pe baza discuțiilor și cu factori de decizie din Olanda.

Dar fenomenul este cât se poate de grav. E o chestiune care ar trebui să ne privească și să o prioritizăm noi, la nivel național. Nu neapărat prin prisma obiectivului de aderare la Shengen, ci pentru că avem noi o problemă cu crima organizată, o problemă pe care trebuie să o tratăm cât se poate de serios.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT.

STOP AT
Camelia Badea
Camelia Badea
Camelia Badea este jurnalist. A activat la Realitatea TV între 2005 și 2007, ca editor baze de date și documentarist și a fost reporter la Ziare.com, din 2008 până în 2020. A fost senior editor și coordonator la Spotmedia.A mai lucrat la Institutul Român de Istorie Recentă, Centrul pentru Studii Politice şi Analiză Comparativă.A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității București.

6 COMENTARII

  1. […] În anii 2000, traficul de persoane a explodat în Kosovo, iar majoritatea victimelor erau din România și Republica Moldova, semn că rețelele își aveau originea în România. Au trecut două decenii și suntem în continuare în topurile europene la acest capitol, dar nu luăm măsurile corecte și, paradoxal, nici măcar nu punem presiune publică pe autorități, așa cum nu mai discutăm nici despre cele aproape două tone de cocaină descoperite accidental în Delta Dunării sau despre atentatul de la Arad, scrie PressHub […]

  2. […] În anii 2000, traficul de persoane a explodat în Kosovo, iar majoritatea victimelor erau din România și Republica Moldova, semn că rețelele își aveau originea în România. Au trecut două decenii și suntem în continuare în topurile europene la acest capitol, dar nu luăm măsurile corecte și, paradoxal, nici măcar nu punem presiune publică pe autorități, așa cum nu mai discutăm nici despre cele aproape două tone de cocaină descoperite accidental în Delta Dunării sau despre atentatul de la Arad, scrie PressHub […]

  3. […] În anii 2000, traficul de persoane a explodat în Kosovo, iar majoritatea victimelor erau din România și Republica Moldova, semn că rețelele își aveau originea în România. Au trecut două decenii și suntem în continuare în topurile europene la acest capitol, dar nu luăm măsurile corecte și, paradoxal, nici măcar nu punem presiune publică pe autorități, așa cum nu mai discutăm nici despre cele aproape două tone de cocaină descoperite accidental în Delta Dunării sau despre atentatul de la Arad, scrie PressHub […]

  4. Eu chiar nu stiu interlopii din cartier (fara dativul posesiv – afectiv), sunt convins ca majoritatea oamenilor obisnuiti nu-i stie si cred ca e normal sa fie asa!

    Si mai cred ca este complet anormal ca tot omul obisnuit e vinovat ca nu ar sta prin piete dupa serviciu sa puna presiune! Avem atatia speciali care pot si trebuie sa rezolve chestiunile astea.

    Dar ar fi de datoria presei sa puna presiune, in calitate de a n-a putere in stat, daca ar mai exista.

  5. […] In the 2000s, human trafficking exploded in Kosovo, and most of the victims were from Romania and the Republic of Moldova, a sign that the networks originated in Romania. Two decades have passed and we are still in the European charts in this regard, but we do not take the right measures and, paradoxically, we do not even put public pressure on the authorities, just as we no longer discuss the almost two tons of cocaine accidentally discovered in the Delta Danube or about the attack in Arad, writes PressHub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Județul Cluj, locul doi pe țară ca nivel al salariilor, după Capitală

Un clujean a câștigat în medie în acest an...

De ce unionismul este o carte periculoasă pentru România

Din cauza efectelor pe care le aduce războiul...