Încă o pacientă moare în Spitalul Județean din Focșani, după 2 ore de așteptat la Urgențe

Data:

Un nou deces suspect a avut loc la Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani, după ce, luna trecută, a început cercetarea penală a trei medici după ce o adolescentă de 17 ani a murit din cauza unor complicații apărute în urma unei nașteri prin cezariană.

De data aceasta, este vorba despre o pacientă de 49 de ani, din Focșani, care s-a prezentat la UPU Focșani (Unitatea de Primiri Urgențe) adusă de Ambulanță, și a așteptat două ore până să primească un pat.

Femeia a intrat în stop cardio-respirator în timpul controlului, deși reprezentanții spitalului spun că parametrii vitali ai acesteia erau normali și că era conștientă și cooperantă.

„Pacienta a fost adusă la UPU de către ambulanță, la ora 18.00. Evaluarea făcută de către asistentul de pe ambulanta evidențiază funcții vitale normale: pacienta conștientă, cooperantă, tensiune arterială în limite normale, afebrilă.

Ajunsă în UPU, pacienta a fost preluată de către asistentul de triaj. Din anamneza făcută de către asistentul de triaj reiese că pacienta declara parestezii, amețeli, greață și vărsături”, se arată într-un comunicat al spitalului.

SUSȚINE PRESShub. Donează sau redirecționează o parte din impozitul pe venit/profit

Prima evaluare a pacientei făcută de către asistentul de triaj indica stare de conștiență și parametrii vitali normali, fără un risc vital imediat, susține conducerea unității spitalicești.

Doctorii au decis ca pacienta să rămână sub monitorizarea asistentului de triaj până la eliberarea unui pat în UPU.

Doar că abia în jurul orei 20.00 s-a eliberat un pat și pacienta a fost preluata de către medicul de gardă.

„În timpul amamnezei pe care medicul de garda a efectuat-o imediat, pacienta fiind conștientă și cooperantă relatează despre starea de depresie pentru care este în tratament, despre faptul că nu mai merge la serviciu de câteva zile, că nu se mai alimentează și că în ultimele zile aceste stări s-au acutizat, apărând și senzația de greață și vărsătură.

În acest timp, se încep: efectuarea investigațiilor, recoltarea analizelor și tratamentul perfuzabil indicat de medic. La aproximativ jumătate de ora, pacienta intră în stop cardio-respirator. Se începe de urgență resuscitarea, însă fpră răspuns”, se arată în același comunicat.

La nivelul spitalului s-a constituit o comisie care vă verifica dacă au fost respectate toate procedurile și protocoalele medicale.

În ultimii ani, Spitalul Județean Focșani a făcut obiectul mai multor plângeri penale și anchete în ceea ce privește morți suspecte.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași | Ziarul de Iași

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași, proiect...

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după o vizită la Moscova | Aktual24

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după...

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online | Ziarul de Iași

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online...