joi, 23 septembrie 2021
AcasăProiecte editorialeBani EuropeniFocșani, municipiul care nu a cheltuit nici un ban european pentru anveloparea...

Focșani, municipiul care nu a cheltuit nici un ban european pentru anveloparea termică a blocurilor

Fondurile europene puse la dispoziție prin Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru anveloparea termică a blocurilor ar fi trebuit să reprezinte o mină de aur și o bună ocazie pentru edilii din România pentru a schimba fața imobilelor construite în perioada comunistă, dar mai ales să-i ajute pe oameni să economisească bani la plata facturilor de încălzire, fiindcă după reabilitare consumul de energie în apartamente scade cu până la 40%.

Din nefericire însă, la Focșani autoritățile întârzie de patru ani să folosească ocazia de a beneficia gratis de cea mai mare parte din bani.

Asta în condițiile în care în tot orașul sunt doar cinci blocuri reabilitate termic, lucru care s-a întâmplat acum mai bine de un deceniu, cu fonduri de la bugetul de stat.

Municipalitatea a depus încă din 2018, la Agenţia de Dezvoltare Regională „Sud- Est” (ADRSE), de care aparține județul Vrancea, două proiecte cuprinzând 15 blocuri din oraș – aproximativ 400 de apartamente – care ar fi trebuit să fie până acum reabilitate termic. Asta după ce în anul 2017 au fost semnate contracte de servicii pentru elaborarea documentațiilor tehnice, pentru care s-au suportat de la bugetul local 200.000 de lei. Este drept, la ADRSE evaluarea proiectelor a durat ceva timp, dar în lunile februarie și martie 2019 au venit și veștile bune pentru Focșani, fiind semnate, pe rând, cele două contracte.

Astfel, pentru contractul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Focșani” – etapa I, cu o valoare de 4,95 de milioane de lei, au fost incluse șase blocuri de pe străzile Unirea Principatelor, Revoluției și Bulevardul Unirii, iar pentru etapa a doua s-a semnat un contract în valoare de 6,3 milioane de lei, pentru un număr de nouă blocuri de pe străzile Dimitrie Cantemir, Poienița, Simion Bărnuțiu, Bulevardele Brăilei, București, Unirii și Independenței.

Semnarea unui contract de reabilitare

Prin urmare, autoritățile au avut la dispoziție peste 11 milioane de lei să transforme radical cele 15 blocuri până la 1 decembrie 2020, așa cum s-au angajat prin contract. Ce s-a întâmplat în acest timp? Nimic. Zero lei cheltuiți, zero apartamente anvelopate termic, iar perspectiva pierderii fondurilor europene devine una tot mai apăsătoare pentru autorități. Acestea motivează eșecul de până acum prin faptul că procedurile de licitație demarate anul trecut, trei la număr, pentru găsirea unor constructori disponibili, au fost anulate tot de atâtea ori din lipsă de ofertanți.

Scuza primarului

„De trei ori am scos la licitație un proiect finanțat din fonduri europene, cu privire la anveloparea și creșterea eficienței a blocurilor de locuințe. Nu s-a înscris nimeni, am stat de vorbă cu vreo câțiva constructori și mi-au spus că prețurile, chiar dacă au fost actualizate în

concordanță cu prevederile Ordonanței 114, tot nu sunt acoperitoare și că vor lucra în pierdere. Asta înseamnă că va trebui să reactualizăm studiul de fezabilitate, dar va fi o mare problemă, pentru că noi avem deja semnat contractual de finanțare cu Uniunea Europeană și nu știu cum vom scoate la capăt cu acest lucru”, potrivit primarului Cristi Misăilă.

O posibilă soluție de avarie, după cum spune primarul, ar fi ca Primăria Focșani să crească cota de cofinanțare a acestor proiecte, adică să vină cu o suplimentare de la bugetul local cu o sumă, astfel încât noile valori să-i îndemne pe constructori să accepte contractele propuse. Adică partea de cofinanțare din partea Primăriei să fie mai mare, banii de la bugetul Uniunii Europene rămânând aceiași.

Între timp, Primăria a demarat din nou procedura de atribuire a serviciilor de proiectare și a obținut, prin act adițional, o prelungire a contractului, noul termen pentru reabilitarea termică a celor 15 blocuri fiind toamna anului 2022.

Prin programul de reabilitare termică se reduce factura de întreţinere pe perioada iernii cu până la 40%. Totodată, pe timp de vară, locuinţele izolate asigură confortul termic fără a fi nevoie de aer condiţionat, izolarea ducând şi la dispariţia fenomenului de igrasie.

Mai mult: anveloparea blocurilor duce la scăderea consumului de energie în oraș și, implicit, determină scăderea poluării.

Ce presupune reabilitarea termică

Reabilitarea termică a blocurilor presupune următoarele lucrări principale, fără a se limita însă la acestea: izolarea termică a fațadelor (parte opacă și parte vitrată), închiderea balcoanelor, izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel în cazul șarpantelor și termoizolarea acoperișului tip terasă.

De asemenea, se va face izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul apartamentelor situate la parter, înlocuirea lifturilor, repararea acoperișurilor, refacerea finisajelor de pe casa scării, montarea și demontarea echipamentelor și instalaţiilor, cum ar fi aerul condiționat, iluminatul pe casa scării etc, reabilitarea instalațiilor de alimentare cu energie termică din spațiile comune și a instalațiilor de distribuție a apei reci din subsol.

Pentru acest tip de proiecte, finanțarea este de 60% din partea Fondului European de Dezvoltare Regională și a bugetului de stat, 11% este asigurat de la bugetul municipiului iar diferența de 25% este contribuția asociațiilor de proprietari. În această din urmă situație,  contribuția locatarilor este de 25% pentru cei care au un venit pe membru de familie de  peste 2.391 de lei, și de 3,5% pentru cei care au venitul sub limita amintită.

Și într-un caz și în celălalt, Primăria are obligația să acopere costurile integral, urmând să recupereze costurile de la locatari în termen de zece ani. Deși riscă să piardă banii europeni, municipalitatea din Focșani încearcă marea cu degetul și a mai depus un proiect de finanțare a unui număr de 8 blocuri de locuințe pentru care au fost finalizate documentațiile tehnico economice.

Satele stau mai bine

Cum aminteam la început, în Focșani există doar cinci scări de bloc, toate cu trei sau patru etaje, care au beneficiat acum zece ani de o reabilitare termică cu bani de la bugetul de stat.

Din acest punct de vedere, mai bine s-au mișcat primarii de la sate, care au pe teritoriul comunelor blocuri de locuințe. Spre exemplu, în comuna Gugești s-au anvelopat termic 16 blocuri, cu peste 150 de apartamente, iar la Cîmpineanca, comună aflată lângă Focșani, au fost reabilitate termic 11 blocuri cu un număr de 114 apartamente.

„Am luat 655.000 de lei de la Guvern, am pus şi noi 30% din fonduri, am strâns şi de la populaţie 20% şi am făcut anveloparea. Acolo unde oamenii nu au putut plăti a pus primăria şi vom recupera în timp banii”, ne-a declarat Vasile Vatră, primarul comunei Gugeşti. În Vrancea, campion al programului de anvelopare este oraşul Panciu, cu peste 1000 de apartamente reabilitate.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Vrancea24 în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG REGIO.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Stefan Borcea
Ștefan Borcea are o experiență de 25 de ani în presa scrisă și televiziune. A debutat la în 1995 la Ziarul „Milcovul” din Focșani, iar după opt ani a schimbat condeiul de redactor cu microfonul de reporter la postul local „Diplomatic TV”, pentru care a lucrat cinci ani. A mai fost angajat al rețelei „Realitatea TV”, redactor șef al săptămânalului „Ziarul Tău” iar din anul 2009 scrie neîntrerupt pentru cotidianul „Adevărul”, al cărui angajat este.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE