Lideri internaţionali, printre care şi prinţul Edward, fratele regelui Charles al III-lea, se reunesc, la Cluj-Napoca, la Forumul Fundaţiei The Duke of Edinburgh’s International Award, care începe marţi şi se desfăşoară până vineri, informează Agerpres.
„Având loc la Cluj-Napoca în luna Educaţiei, evenimentul trienal al conferinţei va reuni lideri internaţionali pentru a discuta şi planifica viitoarea creştere a programului Award la nivel mondial”, a precizat Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.
Potrivit sursei citate, ”aspiraţia globală a programului Award este ca fiecare tânăr cu vârsta între 14 şi 24 de ani să aibă oportunitatea de a participa în program şi de a înfrunta provocările, de a dezvolta abilităţile universale care îi vor ajuta atât pe ei, cât şi comunităţile lor în următorii ani”.
Evenimentul, care are ca temă ”Sprijinirea potenţialului infinit al tinerilor”, va analiza provocările şi oportunităţile cu care se confruntă tinerii în ziua de astăzi şi va examina modul în care programul Award poate lucra cu şi alături de participanţii săi, astfel încât să asigure o echipare completă a acestora, care să-i ajute să facă faţă atât lumii, cât şi viitorului lor, arată sursa citată.
Citește și: PODCAST | De ce a eșuat campania de vaccinare anti-Covid în România
Forumul global 2022 începe oficial marţi cu Ceremonia de deschidere, la care vor lua parte Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi ASR Principele Radu al României, ASR Principele Edward, contele de Wessex şi Forfar, în calitatea sa de preşedinte al Fundaţiei The Duke of Edinburgh International Award, ASR Principele Guillaume de Luxemburg, Rt. Onorabilul Lord Boateng, administrator internaţional şi preşedinte al Consiliului Internaţional al Programului Award, şi viceprimarul Dan Tarcea din Cluj-Napoca.
Pe parcursul acestui eveniment, care durează patru zile, prinţul Edward se va întâlni cu tineri finalizatori ai nivelului de Aur din întreaga Europă şi va afla despre impactul pozitiv pe care programul Award l-a avut asupra vieţii lor, a informat Ambasada Marii Britanii.
Citește și: REPORTAJ | Pulsul lumii în cel mai vechi târg din România
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: The Duke of Edinburgh’s International Award / Facebook)