Trei asociații ale magistraților îi cer lui Iohannis să retrimită Parlamentului legea privind desființarea Secției Speciale, pentru valorificarea avizului Comisiei de la Veneția

Data:

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită președintelui României să retrimită Parlamentului legea privind desființarea Secției Speciale, pentru valorificarea avizului Comisiei de la Veneția.

Solicitarea vine în contextul în care România s-a obligat să îndeplinească obligațiile din tratatele la care este parte.

Comisia de la Veneția a fost sesizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei referitor la noul proiect de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, urmând a publica Avizul în martie 2022.

România a aderat la Consiliul Europei (CE) în 1993. Aderarea la Consiliul Europei, organizație fondată pe principiile respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru valorile democrației și ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO)”, arată cele trei asociații ale magistraților.

Comisia Europeană, prin numeroase rapoarte MCV, a solicitat României să țină seama în mod corespunzător de avizele Comisiei de la Veneția.

Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, pronunțată în cauza Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și alții, arată că decizia Comisiei Europene de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare este obligatorie în toate elementele sale pentru România atât timp cât nu a fost abrogată.

„Obiectivele de referință care figurează în anexa la MCV urmăresc să asigure respectarea de România a valorii statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că România este este ținută să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisie pe baza Deciziei 2006/928, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate.

Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că, în ceea ce privește drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din cartă, este necesar, printre altele, ca ”normele care reglementează organizarea și funcționarea unei secții specializate din cadrul Ministerului Public, precum SIIJ, să fie concepute astfel încât să nu împiedice examinarea cauzei judecătorilor și a procurorilor vizați într‑un termen rezonabil.

Statul știe și nu poate ignora

Or, sub rezerva verificării de către instanțele de trimitere, din indicațiile furnizate de acestea reiese că nu aceasta ar fi situația în cazul SIIJ, în special ca urmare a efectului combinat al numărului aparent considerabil redus de procurori încadrați în această secție, care nu ar dispune, în plus, nici de mijloacele, nici de experiența necesară pentru efectuarea unor anchete în cauze complexe de corupție, și al volumului suplimentar de muncă rezultat pentru acești procurori din transferul unor astfel de cauze de la secțiile competente pentru instrumentarea acestora”, arată magistrații.

Guvernul României a primit forma preliminară a avizului Comisiei de la Veneția și are cunoștință de conținutul opiniei, care e de așteptat să fie și mai dur formulat decât în avizele anterioare, în vederea respectării obligațiilor statului român ca membru al Consiliul Europei și pentru evitarea unei noi proceduri de infringement.

Solicităm Președintelui României să retrimită Parlamentului legea privind desființarea Secției Speciale, pentru valorificarea avizului Comisiei de la Veneția”, menționează Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...