luni, 6 decembrie 2021
AcasăLa ziFost consilier prezidențial - apel către consilierii lui Iohannis: trebuie oprit! Și-a...

Fost consilier prezidențial – apel către consilierii lui Iohannis: trebuie oprit! Și-a pierdut întru totul uzul rațiunii!

Fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, profesorul Bogdan Oprea a făcut un apel către consilierii actuali ai președintelui României, Klaus Iohannis, să ia atitudine în fața președintelui, spunând că a împins țara, în mod voit, într-o criză politică.

Redăm mai jos apelul lui Bogdan Oprea:

„Klaus Iohannis trebuie oprit! Și-a pierdut întru totul uzul rațiunii! Actele din ultimele săptămâni, încununate de vizita de ieri la piramidele din Cairo, când acasă îi mor zilnic de COVID-19 peste 500 de oameni, iar țara îi este în situația disperată de a primi ajutoare de la Serbia și Republica Moldova, arată un om scăpat cu totul de sub control.

A împins țara în mod voit într-o criză politică dintr-o vanitate pe deplin iresponsabilă dovedindu-și din nou lipsa totală de pricepere politică. A gestionat o criză medicală cu un amatorism întrecut doar de propria autosuficiență. A fost mereu în contratimp cu totul, decretarea stării de urgență de la începutul anului trecut, relaxarea măsurilor, înăsprirea lor, nimic n-a fost decis la timp și în raport cu pericolul iminent.

Și-a boicotat partenerii din propriul partid și aliații din coaliția care-i asigura guvernarea. Și-a jucat politic feroce coechipierii și mimează joaca politică împotriva adversarului. Patronează o degradare a democrației de tristă amintire în istoria țării noastre și girează, cu seninătate, instaurarea unei dictaturi pe care o vrea și militară.

S-a debarasat cu ușurință de Laura-Codruța Kövesi, dar trage de timp când vine vorba despre toxica Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. A moștenit, la preluarea funcției, o Românie cu criterii tehnice de aderare la spațiul „Schengen” îndeplinite în totalitate și un Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) ce începea să semene cu un elogiu și ne-a adus în starea în care ne aflam cu aproape 20 de ani în urmă.

A moștenit o Românie cu 3 din 4 criterii de convergență la moneda euro îndeplinite și ne-a adus în urma Croației, aderată la UE la 6 ani după noi, și a Bulgariei, ambele cu date de trecere la euro deja stabilite. Nu a produs nicio idee în politica europeană și nu a impus nicio decizie mare la Bruxelles. În schimb, i s-a dus faima prin cancelariile străine pentru vizitele de stat somptuoase demne de dictatorii africani ai anilor ‘90.

Fac apel la consilierii prezidențiali și de stat și la ceilalți oameni de instituții să ia atitudine în fața președintelui! S-o facă discret la început, iar, dacă acesta nu reacționează la o abordare elegantă, s-o facă și public, orice numai să-l readucă pe președinte la simțurile rațiunii!

Sunt și oameni de calitate în jurul președintelui, cu mulți dintre ei am avut ocazia să lucrez sau să colaborez, pe alții îi știu din spațiul public. Unii dintre ei mă respectă și știu că-i respect și eu, la rândul meu.

Ați fost mulți ani la rând oameni cu coloană vertebrală și ați făcut cinste serviciului public în care vă aflați. Nu vă deziceți de toate acestea după atâția ani! Acum nu mai este vorba doar despre rușinea unei țări, ci, efectiv, mor oameni cu zile! Iar cel pe care-l consiliați este principalul responsabil.

Citiți jurământul pe care l-a depus, povara lui este și pe umerii voștri!”

Cine este Bogdan Oprea

Ca specialist în comunicare, Bogdan Oprea are o experiență de aproape 10 ani în administrație publică, atât la nivelul Uniunii Europene (printre altele, consilier de rang înalt al UE pentru comunicare și vizibilitate în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova), cât și în România (printre altele, ca purtător de cuvânt al președintelui României și șef al Departamentului de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale și purtător de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), arată Ministerul Sănătății.

Din 2007 este cadru universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, și a susținut unul dintre primele doctorate din țară cu o temă care studiază amploarea fenomenului dezinformării, manipulării și fake news-ului online. A lansat și primul curs din mediul universitar românesc care tratează combaterea fenomenului fake news. Mai predă, printre altele, discipline de presă scrisă și tehnici de redactare.

Și-a obținut licența de paramedic SMURD în anul 2017 și încadrează, ca voluntar, ambulanțele ce deservesc comunitatea în care trăiește (Detașamentul de Pompieri „Vitan”, București). A participat și participă, în mod current, la mai multe proiecte de voluntariat în țară și la misiuni umanitare în străinătate.

La începutul carierei, timp de mai bine de 12 ani, a lucrat în presa centrală, unde a ocupat diferite poziții editoriale și manageriale și a lansat și condus proiectele mai multor cotidiene de rețea și reviste lunare.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE