Fost director al Corpului de control din Ministerul Sănătăţii, trimis în judecată pentru fraudarea unui examen

Data:

Constantin Dina, fost director al Corpului de control din cadrul Ministerului Sănătăţii, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat că la un concurs de angajare într-o funcție publică i-ar fi transmis unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Potrivit DNA, Constantin Dina, la data faptei director al Corpului de Control al ministrului Sănătății și președinte al unei comisii de concurs, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În același dosar a fost trimisă în judecată și Silvia Aramă, la data faptei și în prezent funcționar în cadrul Ministrului Sănătății, pentru mărturie mincinoasă.

Citește și: VIDEO Crin Bologa (DNA): În nici un stat european nu se pune problema ca serviciile să nu furnizeze informații procurorilor

În rechizitoriul întocmit, procurorii menționează că, în perioada 2 – 7 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcției de șef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătății, Constantin Dina, în calitățile menționate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal Silviei Aramă o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

„Acționând în această manieră, inculpatul Dina Constantin ar fi facilitat obținerea de către inculpata Aramă Silvia a unui punctaj care i-ar fi permis acesteia să promoveze proba respectivă. Fiind audiată în prezenta cauză, inculpata Aramă Silvia ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut „ajutorul” oferit de inculpatul Dina Constantin în promovarea acelei probe de concurs”, potrivit DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Citește și: Rezultatele interceptării a mii de persoane din România, pentru spionaj și trădare, secret de stat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...

Piedone și jocul lui Voiculescu. Urmează o retragere în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Piedone și jocul lui Voiculescu. Urmează o retragere în...

Chirica a curățat râul care traversează Iașul chiar când s-a umplut de pești | Reporter de Iași

Chirica a curățat râul care traversează Iașul tocmai când...