Fosta primăriţă UDMR din Sălacea, judecată pentru 858 de şpăgi, a fost achitată pe motiv că faptele nu există. Cum au motivat judecătorii verdictul

Data:

Fosta primăriţă UDMR a comunei Sălacea, Porsztner Sarolta, judecată pentru 858 de infracţiuni de luare de mită, a fost achitată definitiv, vineri, la Curtea de Apel Oradea, unde instanţa a constatat că faptele care i se impută nu există. Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi în cazul complicelui femeii, casierul Primăriei, Sándor Jószef Endre. 

Toţi angajaţii „cotizau”

Porsztner Sarolta şi Sándor Jószef Endre au fost trimişi în judecată în vara anului 2017 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care îi imputau femeii că a acceptat să le acorde subalternilor din Primărie sporuri, cu condiţia ca fiecare să îi plătească lunar 10% din sumă, adică 25-30 de lei pe persoană, banii fiind strânşi de la angajaţi de casier care, apoi, îi înmâna sumele primite. 

În rechizitoriu se arată că „afacerile” lui Porsztner, edil al comunei Sălacea în perioada 2004 – 2012, ar fi început în 2006, când în baza unor modificări legislative, funcţionarii puteau obţine un spor de 30% din salariul de bază, adică aproximativ 350 lei de persoană. Era vorba despre aşa-zisele „drepturi speciale” acordate la vremea respectivă tuturor funcţionarilor publici ca sporuri de fidelitate, pentru sănătate în muncă ori pentru ţinută, în completarea salariilor de bază modeste, ce variau între 700 şi 1.000 lei.

Citește articolul integral în Bihoreanul

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
1 COMENTARIU
  1. Asa se face…La mai mare! Faptele exista, dar nu pot fi dovedite pentru ca simplele declaratii nu sunt „dovezi” sufieciente. Bravo ei pentru smecheria de care a dat dovada. Oare DNA mai exista? A, stai ca nici nu mai e voie sa inregistrezi infractorii fara acceptul lor…Multumim PSD! Si multumim si celor care se afla acum la putere si nu au indreptat nimic din dezastrul lasat de PSD in Justitie. Se cearta toata ziua pe banii nostri, in timp ce hotia continua pe fata. Ce sa mai vorbim de Justitie: dureaza ani de zile un proces pentru fapte comise in urma cu 10-15 ani. Chef de munca si acolo de nu mai pot. Or fi obositi si judecatorii.Ar trebui sa se pensioneze mai devreme, ca le e tare greu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un semnal de alarmă pentru omenire. Ziua Pământului: „Planet versus Plastic”

Un semnal de alarmă pentru omenire. Ziua Pământului: „Planet...

PSD-PNL renunță la Cîrstoiu. Reintră Firea în cursă. Și Burduja

PSD-PNL renunță la Cîrstoiu, după o ședință maraton, care...

Cîrstoiu stop. Când șmecheria din piață nu merge și în politică

Cîrstoiu stop. Am fost convins că PSD și PNL...