FOTO Incendiu la o pensiune din județul Suceava. Nouă persoane s-au autoevacuat

Data:

Pompierii suceveni au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o pensiune din localitatea Neagra Şarului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit ISU Suceava, în timpul incendiului, nouă persoane care se aflau în interiorul clădirii s-au autoevacuat până la sosirea salvatorilor.

Niciuna dintre aceste persoane nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Sursa citată a precizat că la faţa locului au intervenit pompierii militari cu patru autospeciale de stingere, autoscară de lucru la înălţime şi o ambulanţă SMURD B2, potrivit Agerpres.

Pompierii au lichidat incendiul care cuprinsese acoperişul pensiunii din Neagra Şarului şi vor stabili, ulterior, care au fost cauzele izbucnirii flăcărilor şi pagubele produse.

SURSA FOTO: ISU Suceava
SURSA FOTO: ISU Suceava

Citește și: Primii 50 de parlamentari, analizați de voluntarii „Integritate pe bune”. Ce „modă interesantă” au descoperit în CV-urile politicienilor

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Prima localitate rurală din ţară care folosește apa geotermală pentru încălzire

Comuna timişeană Lovrin este prima localitate rurală din România...

Se închide circulaţia rutieră pe o porțiune din autostrada A7. Perioada restricției și rutele ocolitoare

Circulaţia rutieră pe autostrada A7 Ploieşti-Buzău, între localităţile Dumbrava...