FOTO Premierului Ciucă îi e rușine cu colegul său din PNL Chirica. Primarul Iașului, implicat în mai multe dosare penale

Data:

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a participat la manifestările organizate la Iași pentru marcarea zilei de 24 ianuarie și a ținut un discurs de pe scena organizată în Piața Unirii.

Participanții la eveniment au remarcat că primarul Iașului, Mihai Chirica, și președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, ambii membri importanți ai PNL, au fost așezați la marginea rândului, departe de prim-ministru, deși au fost gazdele evenimentului și cei mai înalți reprezentanți ai administrației locale.

În schimb, alături de Nicolae Ciucă și de Marcel Ciolacu s-a aflat liderul filialei Iași a PSD, Maricel Popa.

Primarul Mihai Chirica este trimis în judecată în două dosare penale și anchetat în alte spețe legate de mafia imobiliară din oraș. Președintele CJ Costel Alexe este, la rândul său, trimis în judecată în două dosare penale.

Aceștia au refuzat să își dea demisia din funcțiile publice. Mihai Chirica a anunțat doar că s-a suspendat din funcțiile din partid, cea de preşedinte al Organizaţiei Municipale şi prim-vicepreşedinte la PNL pe județul Iași – după ce procurorii au dispus şi în cazul lui instituirea controlului judiciar (sub suspiciunea de fals intelectual în dosarul unui imobil „lărgit” faţă suprafaţa prevăzută în autorizaţia de construire).

Costel Alexe este încă vicepreședinte al organizației județene a PNL.

Pe de altă parte, oficial, președintele PNL Nicolae Ciucă nu a avut nici o reacție publică cu privire la faptul că, deși cei doi colegi ai săi liberali sunt trimiși în judecată, au rămas încă în funcțiile publice.

Citește și: VIDEO Cum explică procurorul-șef al DNA că nu mai apar „peștii mari” în dosarele penale

Mihai Chirica, doar într-o fotografie, în plan depărtat

După eveniment, pe pagina oficială de Facebook a Guvernului României au fost postate mai multe fotografii cu premierul, de la Iași. Pe pagina oficială a lui Nicolae Ciucă, au fost postate două scurte înregistrări video.

Din ambele, se remarcă faptul că imaginile sunt astfel încadrate încât în fotografie să nu apară nici Costel Alexe, nici Mihai Chirica. Nici în varianta video, cei doi membri ai PNL cu probleme penale nu pot fi văzuți lângă președintele liberalilor.

În această fotografie, primarul și președintele Consiliului Județean Iași lipsesc de lângă premierul Ciucă
În această fotografie, primarul și președintele Consiliului Județean Iași lipsesc de lângă premierul Ciucă

Primarul apare într-o singură fotografie, în plan îndepărtat, iar Costel Alexe într-una în care s-a postat singur lângă premier.

Primarul Mihai Chirica apare într-o singură fotografie, în plan îndepărtat. Foto: Guvernul României.
Primarul Mihai Chirica apare într-o singură fotografie, în plan îndepărtat. Foto: Guvernul României.

În schimb, liderul PSD Iași apare în alături de premierul Nicolae Ciucă și de președintele PSD Marcel Ciolacu, chiar în mijlocul prezidiului.

Maricel Popa, liderul PSD Iași, mândru lângă premierul Ciucă. Foto: Guvernul României
Maricel Popa, liderul PSD Iași, mândru lângă premierul Ciucă. Foto: Guvernul României

Video postat pe pagina lui Nicolae Ciucă, cu Maricel Popa, dar fără Mihai Chirica și Costel Alexe.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto principală: Imaginea de ansamblu de la Iași, tăiată în așa fel încât Mihai Chirica și Costel Alexe să nu apară în cadru. Foto: Guvernul României

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...