FOTO Un colos la trântă cu … inamicul microscopic

Data:

De mai bine de două luni de zile, la porţile Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi, la fiecare schimb de tură, acelaşi „ritual”: oamenii coboară din autobuze, intră pe culoare făcute din jaloane, li se scanează temperatura și de-abia apoi li se permite accesul.

Aceasta este doar „prima linie” de apărare împotriva „asediului” coronavirusului. Planul defensiv împotriva „inamicului microscopic” este mult mai amplu, de el depinzând protejarea a peste 5.000 de salariaţi ai Liberty, dar şi a aproape 2.000 de salariaţi ai subcontractorilor.

În total, 7.000 de oameni, pe o platformă industrială de 1.600 de hectare, cu un perimetru de 40 km! Se vorbeşte acum de „relaxare”? Nu, în combinat nu va fi nici o „relaxare”. Bătălia cu coronavirusul continuă!

Dincolo de dimensiunile ce ar surclasa o localitate precum Târgu Bujor, asigurarea „securităţii sanitare” pe platforma siderurgică are şi componente tehnice cum nu găseşti la multe unităţi din ţară. Combinatul este, în fapt, un colos a cărui „inimă” este în prezent Furnalul nr. 5.

Să „tragi obloanele” şi să intri la „izolare”, aşa cum poate au făcut alte unităţi din ţară, este aproape o „misiune imposibilă”. Sau, mai bine zis, una care ar presupune timp şi costuri enorme în termeni economici pentru combinat.



„Avem echipamente de o complexitate specială, cu foc continuu, care necesită o supraveghere și operare atentă și permanentă. Acesta e specificul siderurgiei! Un furnal este un echipament înalt de 140 metri plin cu metal lichid. Funcţionarea lui e foarte complexă din punct de vedere tehnic.

Nu poţi să-l opreşti sau să-l porneşti oricând, ca pe un bec sau ca pe o maşină de cusut!”, ne-a explicat Bogdan Grecu, directorul general al combinatului Liberty Galaţi.

Prin urmare, atunci când pericolul COVID-19 a început să se contureze, echipa de criză constituită la nivelul unităţii n-a stat mult pe gânduri.

„Analizând situaţia, am reuşit să anticipăm care va fi evoluţia pandemiei şi, pentru a avea garanţia că ne vom putea continua activitatea, am luat măsuri interne cu două, trei săptămâni înaintea altora sau de a fi impuse de către autorităţi”, ne-a spus managerul combinatului.


La nivelul combinatului “starea de urgență” a fost implementată încă de la finele lunii februarie, cu decizii discutate și luate cu implicarea tuturor departamentelor.

“Încă din luna februarie au fost oprite plecările în delegații în străinătate și sosirea delegaților străini în combinat. Cei care au fost în vacanțe în afara țării au rămas acasă timp de două săptămâni, obligatoriu. Pe 28 februarie am decis să verificăm obligatoriu temperatura tuturor celor care intră în Combinat și am început să distribuim suplimentar materiale dezinfectante și sanitare. S-au luat măsuri speciale de dezinfectare a unor puncte de lucru și zone cu prezență umană permanentă”, ne-a explicat la rândul său Ionel Onel, directorul de Securitate și Sănătate în Muncă de la Liberty Galați.

La începutul lunii martie, înainte de introducerea stării de urgență, măsurile s-au înăsprit şi mai mult: s-a interzis accesul în unitate și s-au izolat preventiv acasă toți angajații care au călătorit în străinătate, indiferent de țară. Accesul vizitatorilor a fost oprit.

La început, astfel de măsuri au părut oarecum bizare pentru angajaţi. „Adică, de ce să-mi iei mie temperatura? De ce să stau acasă? De ce să spun cu cine m-am întâlnit sau unde am fost?” – se întrebau mulţi.



Dar, pe măsură ce informaţiile despre coronavirus începeau să ţină prima pagină, pe măsură ce lumea a început să înţeleagă că lucrurile sunt mai grave decât la priva vedere, iar COVID-19 nu-i „un simplu guturai”, măsurile de protecţie au intrat în noua „normalitate”.

Distanţarea socială, regulă de bază

Ca și la alte companii din țară, au fost și multe dificultăți care au trebuit rezolvate “din mers”. Chestiuni banale în aparenţă, precum cursele convenţie pentru angajaţi au devenit o provocare în materie de respectare a „distanţării sociale”.

“Capacitățile noastre de transport erau suficiente pentru o funcționare normală. Dar nu și pentru situația în care era nevoie să reducem riscul de contagiune. Așa că, pentru a putea crea distanțarea între pasageri, am suplimentat autobuzele, am repartizat precis oamenii pe autobuze, am implementat lucrul de acasă și am crescut transportul angajaților cu mașinile personale sau de serviciu. Iar la porți am creat, la fel ca la stadioane, culoare de acces”, ne-a spus Mihaela Crăciun, directorul de Resurse Umane al Libety Galați.



Dar riscul de contaminare nu există doar în autobuze, ci și la vestiare, la pauza de masă, în ședințe. Prin urmare, siderurgiștilor li s-a cerut inclusiv să ia masa astfel încât să se poată menține o distanță de siguranță, la fel și în cazul utilizării vestiarelor. În premieră, combinatul a introdus – în anumite servicii, unde a fost posibil – şi lucrul de acasă, online.

Desigur, când eşti obişnuit ca ani şi ani de zile să iei masa cu grupul tău de colegi şi deodată trebuie „să păstrezi distanţa” sau când toată lumea se grăbeşte la vestiare sau la autobuze, e mai greu să schimbi astfel de obiceiuri. Dar lucrurile au început să funcţioneze din ce în ce mai bine.

„Siderurgiștii sunt oameni care se confruntă zilnic cu riscuri de toate felurile. De aceea, sunt și oameni foarte disciplinați, nu doar atunci când lucrează, ci și acasă. Iar până în prezent sunt extrem de mulțumită de felul în care colegii mei au înțeles să respecte aceste reguli”, a subliniat Mihaela Crăciun.

Materiale de protecție obligatorii

În combinat, măştile de protecţie se folosesc în „cantităţi industriale” – în jur de 100.000 de bucăţi pe lună! A fost complicat să se poată asigura, din prima, un număr atât de mare de măști de protecție, în condiţiile în care astfel de materialele erau, la un moment dat, aproape imposibil de achiziţionat pe piaţă.

Aşa se face că, în paralel cu demersurile comerciale de tot felul, combinatul a pregătit şi un plan de rezervă şi… a început o producţie proprie de măşti, cu ajutorul unor salariate care s-au oferit voluntar să participe la acest demers. S-a cumpărat material, s-a făcut „o schemă de produs”, unele femei au venit şi cu maşinile de cusut de acasă, iar de la siderurgie s-a trecut şi la… croitorie. Între timp, s-au procurat şi măştile sanitare clasice, dar stocul de măşti „made in combinat” a rămas în rezervă, pentru orice eventualitate.



Cert este că, în prezent, în echipamentul siderurgistului, „masca de protecţie” a devenit la fel de importantă ca ochelarii sau casca de protecţie! Iar acest lucru a fost stipulat inclusiv în normele interne de pe platforma combinatului.
“Noi avem așa-numitele Reguli Cardinale de Securitate a Muncii, un set de reguli simple care dacă sunt respectate este aproape imposibil ca accidentele mortale să apară.

Suntem extrem de stricți cu aplicarea acestora. De la începutul lunii aprilie, purtarea măștilor de protecție este, la noi, Regulă Cardinală în toate cazurile unde nu se poate păstra distanța socială, dar în special în autobuze sau autoturisme, în spații închise, în clădiri administrative, cu excepția posturilor și birourilor în care lucrează o singură persoană”, ne-a explicat Ionel Onel, directorul de Securitate și Sănătate în Muncă. Deloc de neglijat, măştile de protecţie sunt distribuite în mod gratuit angajaţilor.

Strategii în puncte critice

Pe lângă distribuirea şi generalizarea regulilor de folosire a materialelor sanitare, una dintre strategiile de bază în combaterea coronavirsului a fost şi „insularizarea personalului”, pentru a evita o eventuală răspândire a unei infectări. Au fost definite chiar categorii de „personal critic” şi „zone critice”, unde au fost luate măsuri ce ar putea rivaliza cu cele dintr-o… unitate militară! Asta pentru că, ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă s-ar îmbolnăvi operatorii de la furnal, de la oţelărie, de la dispeceratele care controlează fluxurile de intrări – ieşiri de mărfuri sau materii prime?

„Sănătatea tuturor angajaţilor este importantă pentru noi, dar s-au introdus cu adevărat speciale în zonele critice și pentru personalul critic, pentru menținerea funcționării echipamentelor. S-a decis chiar interzicerea accesului în anumite puncte lucru, transportul separat către și de la locul de muncă”, a arătat directorul general Bogdan Grecu.



Măsurile de protecţie de protecţie luate în combinat şi-au arătat roadele. Deşi Galaţiul este, din păcate, unul dintre oraşele în care coronavirusul a „atacat” cel mai puternic, în combinatul siderurgic au fost semnalate până în prezent doar trei cazuri de infectare: un angajat propriu și alți doi muncitori de la o companie contractoare.

“Din fericire, în toate aceste cazuri s-a acționat rapid și eficient: imediat s-a făcut anchetă epidemiologică, zonele potenţial contaminate au fost imediat izolate şi dezinfectate. Totul, pentru evitarea unei transmiteri locale, iar acest lucru s-a reușit. De altfel, angajatul nostru este vindecat și s-a întors în activitate”, a precizat Ionel Onel, Directorul de Securitate și Sănătate în Muncă.

Continuitatea operaţiunilor a fost asigurată, iar angajaţii au avut, dacă mai era nevoie, dovada că paza bună trece primejdia rea.

Nici vorbă de relaxare!

În punctele fierbinţi ale combinatului, acolo unde spui că însuşi Hefaistos dă viaţă metalului incandescent, chipurile siderurgiştilor abia se mai disting din spatele căştilor, ochelarilor, antifoanelor şi… măştilor sanitare de protecţie. Abia în cabina de comandă de la LTG 2 am reuşit să-i zărim mai bine pe laminoriştii din spatele imensei maşinării.

„Să ştiţi că treaba nu s-a schimbat. Tot aia rămâne! Dar, ce-i drept, să stai toată ziua cu masca pe faţă e mai greu. Transpiri, respiri mai greu, oboseşti mai repede, dar regula e regulă!”, ne spune George Burhuc, din spatele comenzilor ce controlează întregul laminor de tablă groasă.



„Până la urmă, nu e nimic de speriat. Avem măşti, dezinfectant, sunt mai incomode unele reguli, dar important este să ajungem cu toţii sănătoşi acasă! Acum, cu distanţarea sau fără, colegii rămân colegi, încercăm să ne protejăm unii pe alţii, socializăm… mai la distanţă. Dar, în rest, suntem optimişti şi sunt convins că o să treacă şi asta…”, ne zice şi colegul de tură, Remus Teodorescu.

În faţa plăcii de metal incandescent ce se ia la trântă cu cilindrii şi pistoanele imense ale cajei de laminare, povestea asta cu coronavirusul pare, cumva, dintr-o realitate paralelă. Dar toată lumea ştie că un astfel de sentiment e înşelător. O fi siderurgia meserie de oameni zdraveni, dar nici cu boala nu te joci! De aceea, conducerea combinatului nu priveşte deloc cu relaxare măsura ridicării stării de urgenţă şi trecerea la starea de alertă. 



“Noi considerăm că, mai degrabă, pericolul răspândirii coronavirusului va crește, așa că vom fi mai vigilenți în perioada următoare în privința respectării măsurilor de protecție. Chiar dacă autoritățile au ridicat anumite restricții de circulație, acest lucru nu va avea nici un impact asupra noastră, pentru că în combinat circulația era oricum liberă.

Dar revenirea la normalitatea circulației libere poate crea impresia că riscul a trecut, ceea ce e fals. În continuare riscul de contagiune este mare, chiar mai mare acum când, în timpul liber, oamenii nu vor fi la fel de atenți și nu vor păstra distanța socială și măsurile de igienă.



Tot ce am decis până acum rămâne în vigoare și în perioada următoare. Purtarea măștilor de protecție va rămâne obligatorie și vom face controale mai dese. Vom pune chiar un accent și mai mare pe păstrarea distanței sociale în timpul activității și “insularizarea personalului”, iar acolo unde e posibil, vom continua cu lucrul de acasă și cu ședinţele digitale”, a declarat Bogdan Grecu.

Prin Galaţi poate că suflă un aparent aer de „libertate”, dar la Liberty „asediul” coronavirusului este încă departe de a se fi încheiat. Unii se tem, chiar, că greul abia de acum începe…

Linie telefonică specială de asistenţă psihologică

Una dintre măsurile luate în combinatul siderurgic Liberty Galaţi în planul de combatere a coronavirusului a fost introducerea unei linii telefonice speciale la care angajaţii pot primi consiliere de specialitate în privinţa potenţialelor îngrijorări legale de această situaţie specială.

Doi psihologi, angajaţi ai unităţii, sunt disponibil în orice moment pentru a da un răspuns celor care au o problemă pe suflet, fie că e vorba de ei sau de familiile lor, discuţiile fiind confidenţiale.



O altă iniţiativă interesantă este cea a realizării unui sondaj de opinie printre angajaţi vizavi de măsurile luate împotriva COVID-19 în combinat. Scopul este de a evalua aceste măsuri, există inclusiv spaţii speciale pentru opinii. Datele se centralizează automat şi sunt anonime. Nimeni nu este obligat să participe la sondaj, dar orice idee pentru îmbunătăţirea sistemului este binevenită.

Siderurgiştii, în sprijinul comunităţii

Pe lângă măsurile de protecţie a personalului propriu, combinatul Liberty Galaţi este una dintre companiile care s-au implicat la nivelul întregii comunităţi locale în prevenirea răspândirii coronavirusului.

De exemplu, combinatul a asigurat achiziţionarea de echipamente medicale de ultimă generaţie pentru medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, precum un laringoscop de ultimă generaţie ce permite vizualizarea precisă a sistemului respirator.



De asemenea, la dispoziţia serviciului de Ambulanţă au fost puse la dispoziţie echipamente moderne de dezinfectare şi protecţie.

Pe lista de donaţii se mai află cumpărarea şi livrarea unei imprimante 3D pentru Universitatea Dunărea de Jos, pentru a ajuta la creşterea producţiei de viziere destinate cadrelor medicale.

Nu în ultimul rând, de sprijinul siderurgiştilor au beneficiat şi cadrele ISU Galaţi, prin asigurarea unor echipamente de protecţie şi dezinfectare.

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea). 

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

spot_imgspot_img
Ovidiu Amălinei
Ovidiu Amălineihttps://www.viata-libera.ro/
Cu o experienţă de peste 25 de ani în presă, Ovidiu Amălinei este şef al Departamentului Economie-Administraţie al ziarului „Viaţa liberă” Galaţi. Pentru performanţele în jurnalism a fost distins cu numeroase premii, printre care se numără şi două titluri de „Reporter European” acordate, în 2008 şi 2009, în cadrul concursului organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti. De asemenea, în 2016, a beneficiat de o bursă de specializare, la Bruxelles, în cadrul programului „Bursele Europene – Jurnalişti în dialog”, derulat de Comisia Europeană în parteneriat cu Freedom House.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related