„Frica” de ace şi obiceiul de a conduce fără permis l-au adus cu un pas în puşcărie

Data:

Un şofer care a vrut să-i mulţumească celui care-l scosese din nămeţi s-a ales cu aproape 3 ani de închisoare. Pedeapsa a fost stabilită de magistraţii Judecătoriei Paşcani, cazul urmând să fie reanalizat de Curtea de Apel, în octombrie.

Faptele s-au petrecut în februarie 2017, când Bogdan Altam se afla în vizită la părinţii săi, din satul Vascani, comuna Ruginoasa. A băut cu ei până la ora 22.00, când s-a hotărât să iasă la o plimbare cu maşina prin sat. Din cauza unor manevre greşite, a reuşit să-şi împotmolească Opelul în zăpadă. A cerut ajutorul unui sătean, C.V.A. Acesta s-a conformat, ajutându-l să-şi deszăpezească maşina.

Ca „recompensă”, i-a cerut lui Altam să-l ducă până în centrul comunei, pentru a-şi cumpăra ţigări. Deşi nu avea permis şi era şi băut, Altam a acceptat, ieşind pe drumul naţional şi mergând până în Ruginoasa. C.V.A. a rămas acolo, iar Altam a plecat înapoi spre Vascani. Aici însă, a fost oprit de poliţişti. Altam a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Paşcani, unde etilotestul a arătat o alcoolemie de 0,6‰ în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să i se preleve probe biologice, invocând faptul că i-ar fi frică de ace.

Citește articolul complet în Ziarul de Iași

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...