Gărâna Jazz Festival 2022. Programul şi muzicienii ediţiei din acest an

Data:

Ediţia a 26-a a Gărâna Jazz Festival va aduce pe scenă muzicieni şi trupe internaţionale renumite.

Charles Lloyd & The Marvels feat. Bill Frisell, Soft Machine, Frank Gambale All Star Band, ADHD şi Vincent Courtois au confirmat participarea la ediţia din acest an festivalului, care va avea loc în perioada 7 – 10 iulie.

Potrivit organizatorilor festivalului, legendarul saxofonist Charles Lloyd revine pe scena Gărâna Jazz Festival cu The Marvels, alături de celebrul chitarist Bill Frisell, în prima zi de festival, joi, 7 iulie. Cei doi muzicieni au cântat de două ori la Gărâna Jazz Festival, cu propriile proiecte: Charles Lloyd în 2008 şi 2013, Bill Frisell în 2013 şi 2017.

Ediţia a 26-a îi aduce pentru a treia oară la Gărâna Jazz Festival, de această dată împreună. Colaborarea lor sub titulatura The Marvels s-a concretizat în numeroase concerte şi trei înregistrări: I long to see you (2016, Blue Note), Vanished Garden (2018, Blue Note, cu Lucinda Williams), Tone Poem (2021, Blue Note). Ceilalţi membri The Marvels sunt: Greg Leisz (slide guitar), Reuben Rogers (contrabas) şi Kendrick Scott (baterie). De-a lungul a cinci decenii, Charles Lloyd a punctat prin compoziţiile sale perioada post-bop, a adus în jazz influenţele world music şi a marcat anii ’60 psihedelici cu improvizaţii de avangardă. Lloyd a fost unul dintre primii muzicieni jazz care au vândut un milion de exemplare dintr-o înregistrare („Forest Flower” – înregistrarea concertului de la Monterey, din 1966, cu Keith Jarrett, Jack DeJohnette şi Cecil McBee), apoi a surprins retrăgându-se chiar în punctul în care a fost supranumit jazz superstar. După revenirea pe scenele de muzică jazz, a înregistrat numeroase albume la ECM şi Blue Note, a primit titlul de doctor în muzică şi numeroase distincţii internaţionale. Ceea ce îl face o vedetă incontestabilă a jazzului este muzicalitatea sa caldă şi pasională care atinge mereu sufletele celor care îl ascultă.

Sâmbătă, 9 iulie, Frank Gambale, considerat de Chick Corea „unul dintre cei mai buni chitarişti ai planetei”, cântă pentru prima oară în Poiana Lupului. Frank Gambale este un geniu incontestabil, creator al tehnicii sweep picking, pe care a ridicat-o la o formă de artă şi care continuă să inspire generaţii de muzicieni (Pat Metheny fiind unul dintre ei). În concertele lui Gambale, energia muzicală atinge deseori cote incendiare. Virtuoz chitarist australian, câştigător de Grammy, Frank Gambale a adunat sub titulatura All Star Band pe unii dintre cei mai preţioşi colaboratori ai săi din ultimii ani. Pe Hadrien Feraud, basistul care a concertat cu celebra trupa Vigil condusă de Chick Corea, pe fabulosul baterist Gergo Borlai (Tribal Tech, Al Di Meola) şi pe tânărul pianist, câştigător al premiului publicului la Montreux Jazz Festival, Jerry Leonide. Împreună, cei patru muzicieni abordează funk, jazz şi jazz-rock, într-un jazz fusion show care uimeşte constant publicul din întreaga lume.

Duminică, 10 iulie, Soft Machine, una dintre cele mai faimoase trupe britanice avant/jazz-rock, va onora scena festivalului cu prezenţa sa. În turneul care celebrează 55 de ani de la debut, Soft Machine îi are astăzi ca membri pe John Etheridge (chitară) şi John Marshall (tobe), muzicieni care au făcut parte din renumita componenţă care a înregistrat apreciatul album „Softs” în 1975. Lor li se alătură remarcabilul star la saxofon Theo Travis (Robert Fripp/David Gilmour/Gong) şi Fred Thelonious Baker la bass. Repertoriul actual Soft Machine cuprinde compoziţii de Hugh Hopper, Mike Ratledge, Karl Jenkins, precum şi multe lucrări contemporane, aşa cum sunt prezentate pe albumul „Hidden Details”, lansat în 2018, la 50 de ani de la lansarea trupei. În timp ce membrii Soft Machine s-au schimbat de multe ori de-a lungul deceniilor, spiritul muzical al trupei a rămas intact. Apetitul pentru aventură, uşurinţa cu care pendulează între jazz fusion progresiv şi muzica ambientală, între muzica psihedelică, jazz-rock improvizat şi free jazz sunt calităţile care s-au transmis de la o componenţă la alta, conservând unicitatea Soft Machine.

Tot duminică, 10 iulie 2022, în premieră pe scena Gărâna Jazz Festival va urca ADHD. Tómas Jónsson (keyboards), Ómar Guđjónsson (chitară, bass), Óskar Guđjónsson (saxofon), Magnús Trygvason Eliassen (baterie, percuţie) sunt patru jazz-vikingi din Reykjavík a cărora muzică, un mix de jazz, ambient, folk şi indie, a câştigat admiraţia criticilor şi a numeroşi melomani din întreaga Europă. Energia din concertele lor a fost asemuită cu cea a vulcanilor din ţara lor natală: energia se concentrează mai întâi în interior, pentru a erupe cu mai multă intensitate şi forţă. Peisaje sonore vaste, hipnotice, melodii melancolice se împletesc cu sonorităţi psihedelice de orgă. Se spune că după un concert ADHD putem înţelege mai bine de ce islandezii supravieţuiesc iernilor lungi şi îngheţate – pur şi simplu pentru că îşi produc energia din ei înşişi.

Vineri, 8 iulie, ora 11:00, violoncelistul francez Vincent Courtois va deschide seria concertelor de la Biserica Catolică din Văliug cu un concert solo intitulat West. „Simt că muzica mea a devenit mai precisă, evoluând către un punct sau un loc ideal – spaţii minunate, tăceri melodice, peisaje monumentale în care poţi călători pe trasee intime, graţie unor hărţi ascunse, misterioase”, mărturiseşte Courtois în descrierea albumului său West, apărut în 2015 la ECM Records. Vincent Courtois este un violoncelist remarcabil în peisajul jazzului contemporan. Susţinut de multe experienţe şi influenţe, a dezvoltat o explorare muzicală unică. A colaborat de-a lungul timpului cu Julien Lourau, Michel Petrucciani, Dave Holland, Louis Sclavis, Dominique Pifarely, Michel Godard, Francois Couturier, Daniel Erdmann, Robin Fincker şi Benjamin Moussay.

La ediţia din acest an a Gărâna Jazz Festival şi-au anunţat participarea: Liv Warfield Band (S.U.A.), Arne Jansen Trio (Germania), Svante Henryson’s Back to Base (Suedia), Verneri Pohjola Quartet (Finlanda), Kari Ikonen Trio (Finlanda), Alexi Tuomarila Trio (Finlanda), Mathias Eick Quartet (Norvegia), Per „Bass Viking” Mathisen’s „Heavy Weather” (Norvegia, Austria, Cehia, Ungaria, Slovacia), Eivind Aarset Quartet (Norvegia)

Biletele la festival sunt disponibile online pe www.bilete.ro.

Informaţii despre posibilităţile de transport în zonă, cazare sau camping şi alte informaţii utile sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat.

Citeşte şi: VIDEO Suntem în primul război mondial economic

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...