Grevă generală în educație, de luni, după negocierile eșuate de la Guvern. Peste 150.000 de angajați sistează activitatea în școli

Data:

Peste 150.000 de angajați din sistemul de Educație intră în grevă, de luni, a anunțat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Reprezentanții profesorilor s-au întâlnit miercuri cu premierul Nicolae Ciucă pentru a găsi soluții la problemele angajaților, dar negocierile au eșuat: „Senzația mea este că astăzi au venit nepregătiți, adică nu și-au făcut niște calcule clare”, a spus Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

În paralel cu declarațiile sindicatelor, a făcut declarații și premierul Ciucă – acesta a spus că a „avut un dialog foarte bun” cu reprezentanții profesorilor.

Simion Hăncescu a spus că problemele din Învățământ trebuie tratate serios, pentru a nu se ajunge în situația ca examenele să fie date cu jandarmii: „Le-am spus astăzi foarte clar celor doi președinți că mingea acum e la Guvern. Deci, dacă se dorește ca lumea să nu se radicalizeze și să nu se ajungă în situația în care la examene să vină cu jandarmii să dea examenele, că vor refuza profesorii, trebuie să trateze lucrurile mult mai mai serios.”

Continuarea în Edupedu.ro

Citește și: 40 de percheziții ale Parchetului European în România, pe fraude cu scrisori bancare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației | Banatul Azi

Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației, a explicat...

Universitatea Babeş-Bolyai, parteneriat cu o universitate din Marea Britanie pentru programe de studii comune

În perioada 17-19 aprilie 2024, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a...

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește la Iași | Ziarul de Iași

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește...