Guvernul susţine introducerea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” ca materie obligatorie în învăţământul liceal şi profesional

Data:

Deputatul Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a anunțat joi că, în urma propunerii legislative privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, Executivul susţine modificarea Legii educaţiei naţionale pentru includerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul” ca disciplină obligatorie în învăţământul liceal şi professional începând cu anul şcolar 2023 – 2024.

De asemenea, Guvernul propune ca programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile pentru disciplina şcolară „Istoria Evreilor. Holocaustul” să fie elaborate de către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” şi experţi ai Ministerului Educaţiei, în colaborare cu membrii Consiliului de Onoare. Materialele elaborate vor fi aprobate de Ministerul Educaţiei.

Potrivit deputatului, Guvernul sprijină instituirea şi acordarea Premiului Muzeului Naţional de Istorie al Evreilor şi al Holocaustului, pentru a recunoaşte, încuraja şi aprecia meritele deosebite ale unor persoane, instituţii şi organizaţii care contribuie la lupta împotriva antisemitismului, păstrarea memoriei Holocaustului sau promovarea vieţii evreieşti.

“Aceste reglementări sunt în concordanţă cu obiectivele din Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură, adoptată de Guvern în luna mai a acestui an pentru perioada 2021 – 2023.

Totodată, susţinerea proiectului de lege de către Executiv este în concordanţă cu angajamentele pe care România le-a luat în ultimii ani, reiterate şi consolidate la forumul Internaţional de la Malmo din acest an, prin participarea preşedintelui Klaus Iohannis. Astfel, România se angajat, în continuare, să promoveze educaţia, cercetarea şi amintirea Holocaustului la nivel internaţional şi pentru a dezvolta instrumente internaţionale pentru lupta împotriva antisemitismului. În mod specific, România a subliniat la Malmo că va revizui, actualiza şi consolida educaţia asupra Holocaustului a elevilor români, dar şi a programelor de formare pentru profesorii, profesorii şi instructorii care predau discipline legate de Holocaust.

Autorităţile statului român au luat deja până acum, în ultimii ani, o serie de măsuri importante menită să contribuie la promovarea memoriei Holocaustului şi la prevenirea şi combaterea antisemitismului. Aceste măsuri se referă la adoptarea unui cadru legislativ pentru combaterea antisemitismului, negării şi distorsionării Holocaustului, utilizarea memorializării pentru predarea istoriei Holocaustului în România, introducerea unor programe şcolare menite să stimuleze toleranţa şi să prezinte elevilor români istoria Holocaustului, dezvoltarea unei reţele naţionale pentru prevenirea atrocităţilor, adoptarea unor strategii naţionale pentru comunitatea romă, utilizarea unor mecanisme administrative şi juridice pentru combaterea discriminării în România, precum şi prin implicarea în iniţiativele internaţionale menite să combată antisemitismul, negarea şi distorsionarea Holocaustului, prevenirea şi combaterea terorismului”, a transmis Alexandru Muraru, într-un comunicat de presă.

Citiți și

Camera Deputaţilor a aprobat proiectul privind introducerea „Istoriei Evreilor. Holocaustul” ca disciplină școlară

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face...

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deși este acuzat de luare de mită

Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat de preşedinte...

Parlamentul European aprobă primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor

Primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor...

Cât a câștigat la nuntă tânăra speranță liberală Mara Mareș

Consilier de stat în Secretariatul General al Guvernului (SGG),...