Palatul Culturii din Iași a reintrat în circuitul public anul trecut, recepția la terminarea lucrărilor fiind efectuată pe 14 februarie 2016. De la acea dată, timp de doi ani, clădirea se află în garanție și, spun reprezentanții ministerului de resort, orice defect va fi remediat de constructor pe cheltuiala sa. Garanția ar urma să expire în februarie 2018, atunci când va avea loc și recepția finală.
„În tot acest interval, clădirea se află în garanție, lucrarea fiind atent urmărită de către experții beneficiarului direct al investiției, respectiv Complexul Muzeal Național «Moldova» Iași, pentru ca orice defect apărut să fie sesizat și remediat. Investiția s-a realizat respectând întocmai proiectul tehnic avizat de organismele abilitate, iar investitorul a luat măsurile necesare pentru ca toate neajunsurile constatate pe parcursul perioadei de garanție să poată fi remediate”, au transmis reprezentanții Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Aceștia au venit și cu o posibilă explicație a apariției fisurilor de pe pereții proaspăt reabilitatului monument: „Din datele de care dispunem până în prezent, putem afirma, fără a avea însă informații tehnice asumate prin documente oficiale, că fisurile apărute sunt, probabil, de suprafață, rezultate în urma unui proces de adaptare a structurii și arhitecturii impresionante a palatului la intervențiile realizate. Ministerul Culturii și Identității Naționale acordă o atenție deosebită situației survenite și va face diligențele necesare pentru a determina fără echivoc cauzele aspectelor semnalate, cât și pentru a le corecta în condițiile contractuale mai sus amintite”.
Ce spune constructorul
La rândul său, patronul firmei Iasicon SA care a realizat restaurarea Palatului Culturii, spune că în cursul zilei de joi, 25 mai, firma va verifica în amănunt construcția și va remedia problemele. Titel Sinescu a mai arătat că nu e pentru prima dată când astfel de fisuri apar la construcțiile nou realizate. „Sunt niste fisuri de suprafață. Noi vom merge joi și vom vedea metru cu metru și ulterior vom emite un punct de vedere. E o clădire mare, au fost și cutremure, poate fi și contracția mortarului, însă e o problemă curentă, nu e prima dată când apar chestiuni de genul acesta și nu e nimic grav. Lucrarea e în garanție până la anul, noi vom remedia toate aceste probleme”, a spus Sinescu.
Reabilitarea Palatului Culturii a început în 2008, atunci când Ministerul Culturii a acordat 7,8 milioane de euro pentru execuția proiectului. În 2012, constructorul a sistat lucrările din lipsă de fonduri, iar restaurarea s-a reluat în 2014, atunci ministerul a mai alocat 15,8 milioane de euro.
Foto: Ionuț Benea