IAȘI – Instanța a anulat o vânzare cu clauză de întreținere, după ce fiul unor bătrâni i-a terorizat în loc să-i îngrijească

Data:

Un cuplu din Paşcani a crezut că îşi asigură sprijinul fiului la bătrâneţe dacă îi vând acestuia casa şi grădina. Cei doi au rămas însă la mila vecinilor, tânărul părând nerăbdător să-şi vadă părinţii plecând în cealaltă lume. Cazul a ajuns în instanţă, bătrânii cerând anularea contractului semnat acum trei ani.

Costică şi Emilia R. aveau o casă din chirpici de 100 mp, cu bucătărie de vară şi grajd, într-o curte de 853 mp. În iunie 2019, ei au decis să-şi vândă casa către Cezar R. şi soţia acestuia, aceştia asumându-şi obligaţia de a-i întreţine pe toată durata vieţii. Tinerii urmau să intre în stăpânirea efectivă a casei după decesul părinţilor, până atunci aceştia rezervându-şi uzufructul gospodăriei. În plângerea adresată instanţei, bătrânii spun că la scurt timp după vânzare, comportamentul fiului lor s-a schimbat radical, în rău.

Emilia R. a avut nevoie de îngrijiri medicale în mai multe rânduri. În loc să fie dusă la spital de fiul său, a trebuit să apeleze la vecini sau la alte rude. Cât timp a stat internată, fiul nu a vizitat-o niciodată. Acesta nu şi-ar fi îndeplinit nici obligaţia de a le aduce medicamente sau hrană şi nici nu i-a ajutat în gospodărie. Dimpotrivă, bătrânii ar fi fost jigniţi, umiliţi şi ameninţaţi cu moartea în propria curte, fiind nevoiţi să formuleze plângeri penale împotriva propriului fiu. S-ar fi ajuns chiar la situaţia ca fiul să ocupe abuziv anexele gospodăreşti, iar bătrânilor să le fie interzisă folosirea băii din casă.

În replică, Cezar R. a afirmat că acuzaţiile aduse de părinţii săi sunt false şi că el îşi îndeplinise obligaţiile, cerând ca bătrânii să dovedească contrariul. El a apreciat că cererea părinţilor de anulare a contractului de vânzare-cumpărare s-ar datora influenţei exercitate de sora sa, care se teme că propriile drepturi succesorale vor avea de suferit.

Pentru a ajunge la o concluzie, magistraţii Judecătoriei Paşcani au apelat la martorii chemaţi la audieri. Din declaraţiile acestora, a rezultat că relaţiile dintre părinţi şi fiu au fost armonioase, până la încheierea contractului. O vecină a declarat că nu i-a văzut niciodată pe fiu sau pe noră mergând cu alimente ori lemne de foc la părinţi. Femeia a spus că fiul nu le dusese acestora nici măcar o cană cu apă. Alt martor văzuse dimpotrivă că bărbatul îşi ajutase tatăl la treburile gospodăreşti şi ducând părinţilor lemne de foc, dar asta se întâmplase în urmă cu trei ani. Ulterior, nu-l mai văzuse pe fiu ajutându-i cu alimente sau altceva pe părinţi. Opinia judecătorilor s-a clarificat după interogatoriul luat lui Cezar R.

„La întrebarea nr. 12 din interogatoriul propus de reclamanţi, acesta recunoaşte că nu a cumpărat medicamente, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate, neavând banii necesari. Şi de asemenea, prin răspunsul la întrebarea nr. 14, acesta confirmă că nu a asigurat întreţinere părinţilor săi nici prin intermediul altor persoane. În plus, din răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 15, reiese că reclamanţii îşi achită singuri utilităţile”, au consemnat magistraţii. Luând în considerare şi relaţiile tensionate dintre părinţi şi fiu, rezultate din comportamentul acestuia din urmă, judecătorii au decis anularea contractului. Decizia luată la Paşcani nu este însă definitivă, fiul şi soţia sa declarând apel în faţa Tribunalului, titrează ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related