IAȘI – Sub privirea impasibilă a lui Chirica, această școală se prăbușește peste elevii săi. Catastrofa Școlii Normale

Data:

* Tavanele cad, cimentul e atât de măcinat încât pereții abia mai stau în picioare
* Mihai Chirica nu mișcă un deget pentru salvara Școlii Normale, una dintre cele mai impozante licee din Iași, cu parcul său de 9 ha și cu spațiul în care pot învăța lejer 1.500 de elevi
* În 2007 s-au demarat niște lucrări, dar s-au oprit brusc. Pereții au fost rași până la zidărie și lăsați așa
* În 2019, licitația pentru consolidare a fost oprită de primar fără nicio explicație: s-a răzgândit
* Parlamentarul PNL Alexandru Koksis și-a făcut campania electorală pe spatele Școlii Normale, „e pariul meu”, dar acum ridică din umeri
* Consolidarea evaluată la 11 milioane de euro este eligibilă pentru fonduri europene în ciclul 2021-2027, dar Primăria lui Chirica nu se grăbește să înceapă lucrările și apoi să deconteze valoarea acestora
* E o crimă asupra patrimoniului ieșean. Primarul a spus „să dea Guvernul bani, că 90% dintre elevi nu sunt din municipiul Iași”

Situația actuală a uneia dintre unitățile de învățământ emblematice poate fi rezumată într-un cuvânt: dezastru. Clădirea principală a școlii de învățători, monument istoric aflat în patrimoniul Primăriei Iași, stă să cadă pe elevi, măcinată zilnic de vreme și de indiferența politicienilor.

Corpul în care se găsesc clasele în care învață cei 800 de elevi ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” este împărțit în două din 2006. În jumătatea estică este un șantier început și abandonat de 15 ani, în cea vestică se învață, dar în condițiile de acum 80 de ani: sălile sunt degradate și învechite.

Primăria Iași, proprietarul clădirii, a finalizat în 2018 un proiect tehnic pentru consolidare și renovare, dar, inexplicabil, a anulat licitația pentru execuția lucrărilor cu câteva zile înainte de desemnarea unui câștigător. Erau prinși în buget cei 11 milioane de euro necesari, între timp suma a crescut.
Mihai Chirica nu doar că a pus la sertar consolidarea școlii, dar a mai stârnit și un scandal imens când a acceptat senin cedarea unui corp al școlii către Universitatea „Al.I. Cuza”.

ARTICOLUL INTEGRAL POATE FI CITIT PE REPORTERIS.RO

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

28 de inculpați, achitați într-un dosar de contrabandă cu țigări după 7 ani de proces

28 de inculpați, achitați. Într-un singur dosar de contrabandă...

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Tudorel Toader a pierdut funcția de rector al Universității...