IAȘI – Un hoţ fură continuu de patru ani, iar judecătorii abia contopesc pedepsele

Data:

În trecut furase şi în Italia sau Belgia, numai că acolo fusese băgat după gratii pentru câţiva ani.

Un ieşean a dat cu piciorul şansei de a duce o viaţă cinstită. După mai multe condamnări în Italia şi Belgia, Iulian Căşuneanu îşi găsise un loc de muncă, fiind angajat ca şofer la pizzeria „Alila”. După doar câteva zile de muncă, a găsit cu cale să se recompenseze singur, băgând în buzunar încasările pe o zi întreagă şi furând alţi bani dintr-un birou. Încă un furt dintr-un bar de păcănele i-a adus o condamnare severă, pe care încearcă acum să o îndulcească în faţa Curţii de Apel.

În perioada 2011-2014, Căşuneanu executase o pedeaspă de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare în Italia şi o alta, de 14 luni de închisoare, în Belgia. Întors în ţară, a fost angajat pe 2 august 2017 la „Alila”, urmând să se ocupe de livrarea la domiciliu a comenzilor. În seara zilei de 7 august însă, administratorul firmei a fost apelat de personalul restaurantului, spunându-i-se că proaspătul şofer nu mai răspunde la telefon, iar clienţii reclamă întârzieri în livrarea comenzilor. Avea să se constate ulterior că şoferul băgase pur şi simplu în buzunar încasările din timpul zilei, în valoare de 263 lei şi sustrăsese dintr-un birou alţi 651 lei. Lăsase cheile maşinii de serviciu pe panoul din restaurant şi plecase. În timpul audierilor ca suspect, Căşuneanu şi-a motivat gestul prin aceea că suma de bani i s-ar fi cuvenit pentru că nu fusese plătit până în acel moment.

A doua faptă pentru care bărbatul a fost trimis în judecată a fost comisă în iunie 2018. Căşuneanu mersese la o sală de jocuri. Pentru că îşi pierduse la păcănele banii cu care venise, s-a gândit să-şi recupereze paguba. A aşteptat momentul în care gestionara a plecat la baie şi s-a dus după tejghea, sustrâgând un plic ce conţinea 1.191 lei. Era cât pe ce să fie surprins de gestionara care tocmai se întorcea, dar a avut prezenţă de spirit. S-a îndreptat spre frigiderul de lângă tejghea, a luat o sticlă de bere, a achitat-o şi a ieşit. Când gestionara a constatat lipsa banilor, Căşuneanu era deja departe.

Articolul complet poate fi citit pe ZIARUL DE IAȘI.

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

În plină perioadă de prohibiție, Chirica a început curățarea albiei Bahluiului | Reporter de Iași

În plină perioadă de prohibiție, Chirica a început curățarea...

Piedone și-a majorat salariul cu 50% în prima zi când s-a întors la primărie

Candidatul Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) la primăria Capitalei,...

Un semnal de alarmă pentru omenire. Ziua Pământului: „Planet versus Plastic”

Un semnal de alarmă pentru omenire. Ziua Pământului: „Planet...

PSD-PNL renunță la Cîrstoiu. Reintră Firea în cursă. Și Burduja

PSD-PNL renunță la Cîrstoiu, după o ședință maraton, care...