Iaşul şi Brescia se bat pe politicianul italian prins în judeţ. Acuzat de fals, faliment fraudulos şi cămătărie

Data:

El are de ispăşit aproape 7 luni de detenţie pentru că a fost prins la frontieră cu acte măsluite. În Italia îl aşteaptă o sentinţă de peste 10 ani de închisoare.

Politicianul italian prins cu acte false la Iaşi va face puşcărie în România. Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au amânat miercuri extrădarea lui Gianpaolo Bellavita, în baza unui mandat european de arestare. Italianul va fi predat autorităţilor italiene după ce va ispăşi cele 6 luni şi 20 de zile de închisoare, în baza unei sentinţe date în luna mai 2018 de Judecătoria Oradea.

În octombrie 2018, magistraţii orădeni au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoare pe numele fostului politician Gianpaolo Bellavita. Autorităţile din Oradea l-au condamnat pe italian după ce în anul 2017 a prezentat documente false la un punct de trecere a frontierei.

„Instanţa dispune amânarea predării persoanei solicitate Bellavita Gianpaolo către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, Procuratura Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 6 luni şi 20 de zile de închisoare, aplicată prin sentinţa penală a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală din 2 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, şi anume mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Oradea”, au precizat magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi.

Citește articolul integral în Ziarul de Iași

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...