„Opera și viața. Priviri retrospective și prospective”. Sorin Alexandrescu în dialog cu Sorin Antohi

Data:

Muzeul Municipiului București invită publicul marți, 4 octombrie, la ora 18.00, la Idei în Agora: „Opera și viața. Priviri retrospective și prospective”. Sorin Alexandrescu în dialog cu Sorin Antohi.

Potrivit reprezentanților muzeului, evenimentul va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu, nr. 151. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

„După patru ani, Sorin Alexandrescu revine ca invitat la Idei în Agora. La ediția XXXI (2.10.2018) am discutat despre Interpretare. Texte, imagini, filosofie. 

Acum vom vorbi (mai ales) despre opera și viața lui. În 2021, la apariția celei mai recente sale cărți, scriam: „Discursul lui Sorin Alexandrescu este și de această dată complex și instabil (în sensul fizico-chimic), cu voci – auctoriale ori exogene (unele dintre acestea sînt citate aproape consensual, dar și atunci cu precauții și disclaimers, ca instanțe de autoritate relativă și provizorie, friabilă și în cel mai fericit caz euristică, punctuală, nu concluzivă, sistematic contestată ori subminată în alt pasaj) – care se provoacă și își răspund, se completează ori se confruntă deschis, se împacă rareori și numai pentru o clipă, mereu atente la „vocile tăcute” […].

Prin urmare, orice text al lui Sorin Alexandrescu este un metatext în curs de a se face (și desface), nu doar trimite la unul sau mai multe. Dar, ca și cum nu era suficientă această condiție metatextuală și multidisciplinară […], discursul autorului este un metadiscurs eterogen, deschis, experimental, permanent reflexiv, specular, dialogic și fluid.

Acest metadiscurs, preponderent un metadiscurs asupra metodei […], e într-o relație intensă cu o sumedenie de alte metadiscursuri, se naște și se luptă pentru existență mai întîi cu autorul însuși, fiindcă acesta nu se poate opri la un singur set de întrebări, concepte, figuri și teorii […].” De la aceste considerații va porni dialogul nostru”. (Sorin Antohi)

Citește și: VIDEO 400 de miliarde de euro/an trebuie cheltuite în UE pentru trecerea la energie verde

Sorin Alexandrescu (n. 1937) este licenţiat în 1959 şi doctor în filologie în 1971, Universitatea din București. Asistent la Facultatea de Litere în 1963 şi lector în 1966. Predă din 1969 la Universitatea din Amsterdam cultură română, semiotică şi filozofie: conferenţiar în 1976 şi profesor în 1980. Colaborează cu A.J.Greimas la Paris (1971-1990). În 2002 devine profesor emerit la Universitatea din Amsterdam si revine la Universitatea din București.

Fondator şi secretar (sau director) la International Journal of Rumanian Studies, Association Internationale d’Etudes Roumaines, Asociaţia olandeză de semiotică şi Institutul de cercetări interdisciplinare ISELK la Universitatea din Amsterdam. Fondator şi secretar al Asociaţiei pentru drepturile omului din România, Roemenië Comité, şi al revistei acesteia, Roemenië Bulletin (1988-1999).

Curator al expoziţiilor de artă românească Cer şi pământ (Maastricht, 1991) şi Secolul XX (Amstelveen, 1998). Cursuri la Universităţile din Bucureşti, Iași şi Constanţa din 1990.

Consilier personal pentru cultură şi educaţie al preşedintelui Emil Constantinescu (1998-2000). Fondator (2001), mulți ani director și permanent spiritus rector al Centrului de excelenţă în studiul imaginii (CESI), Universitatea din Bucureşti.

Autor a peste 25 de cărţi, printre care, în România: William Faulkner (1969), Poetică şi stilistică (1973), Paradoxul român (1998), La modernité à l’Est. 13 aperçus sur la littérature roumaine (1999), Privind înapoi, modernitatea (1999), Identitate în ruptură (2000) şi Mircea Eliade, dinspre Portugalia (2006), Lumea incertă a cotidianului (2021); în Olanda, Roemenië.

Verhalen van deze tijd (1988) şi Richard Rorty (1995); în Franţa, Logique du personnage (1973). Autor a sute de studii, articole, emisiuni de TV şi radio în Olanda şi România.

A primit numeroase premii şi medalii, printre care premiul Uniunii Scriitorilor în 1969 şi ordinul Oranje Nassau din partea reginei Olandei pentru activităţile sale în acea ţară (2002). Pe 25 octombrie 2017 a primit ordinul Coroana României în gradul de Cavaler, semnat de Regele Mihai.

Citește și: Paradoxul românesc: pro-NATO, pro-UE, dar binevoitori cu Rusia și China

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.

Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii. Evenimentele sunt filmate și transmise pe YouTube.

Arhiva se găsește la sorinantohi.org și muzeulbucurestiului.ro și facebook.com/IdeiinAgora.

În pregătire sunt următoarele dialoguri între Sorin Antohi şi invitaţii săi:

* 18.10.2022, 18:00. Natura sau societatea? Perspectiva neurocriminologiei – Invitat Jean Jacques Askenasy;

* 28.10.2022, 18:00. Imaginarul social – Invitată Corin Braga;

* 01.11.2022, 18:00. Ioan Petru Culianu and the History of Religions – Invitat Giovanni Casadio;

* 11.11.2022, 16:00. O meta-ştiinţă a Omului Nou? Întoarcere în România anilor 1940-1970 – Invitat Marius Turda;

* 22.11.20222, 18:00. Populismul. Idei, ideologii, acţiuni – Invitat Michael Shafir;

* 6.12.2022, 18:00. Noica. După 35 de ani – Invitat Andrei Pleşu.

Citește și: Cine controlează televiziunile. Calificarea Evei Borsos Orsolya pentru CNA: legitimația UDMR

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură YouTube)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură | Puterea a cincea

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură, reprezintă o versiune reinterpretată a...

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Degustare de vin în beciurile faimoasei cârciume Bolta Rece din Iași | Ziarul de Iași

Degustare de vin în beciurile faimoasei cârciume Bolta Rece...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...