În Constanța, colectarea gunoiului se va face doar noaptea

Data:

Colectarea gunoiului în municipiul Constanța se va face pe timpul nopții începând de luni, a anunțat edilul Vergil Chițac.

„Din 10 octombrie, aplicăm modificările aduse regulamentului de salubrizare a municipiului. Deșeurile municipale vor fi colectate noaptea, măturatul, fie el manual sau mecanic, va avea loc tot noaptea, în intervalul orar 22:00-06:00. Măturatul va fi precedat de stropirea străzilor. De menționat că vom menține colectarea și în timpul zilei pentru platformele care au nevoie de mai multe astfel de operațiuni în 24 de ore”, a anunțat Chițac.

Primăria a fpcut apel la cetățeni să nu își parcheze mașinile în zona platformelor de colectare, blocând astfel accesul. De asemenea, instituția mai anunță că, în cartierele de case, ridicarea deşeurilor se va face, în continuare, pe timpul zilei. Totodată, măturatul trotuarelor și al carosabilului, stropitul și spălarea acestora vor fi realizate exclusiv noaptea, în același interval orar, a mai precizat Primăria Constanța. Foto – Info Sud Est.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De la Ioan Paul la Francisc. Secretele Tiarei

De la Ioan Paul la Francisc. Zilele trecute a...

Un medic din Camerun va asista naşterile din Târgu Bujor

Un medic din Camerun va asista naşterile din Târgu...

Topul celor mai mari pensii din România: cea mai mare depășește 100.000 de lei lunar

Topul celor mai mari pensii din România: cea mai...

Alegerile pentru funcția de rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la un pas de a nu mai avea loc

Alegerile pentru funcția de rector la Universitatea „Alexandru Ioan...