La 26 aprilie 2022, după îndelungi dezbateri publice în România, posibil și după presiuni venite din diferite părți, ajungea la Kiev o delegație formată din oficiali români: Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Bogdan Aurescu.
Aceștia s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski, Denis Șmihal, Ruslan Stefanciuk și Dmitri Kuleba, deveniți celebri în contextul războiului din Ucraina. Din delegația română a lipsit Florin Cîțu, omis din motive care țineau de politica internă românească. În schimb, a apărut în poze și în înregistrările video Iulian Chifu, consilier al premierului României.
Într-o postare pe care am făcut-o pe pagina mea de Facebook chiar în seara acelei zile, în legătură cu această vizită, aminteam că domnul Chifu fusese cooptat în echipa lui N. Ciucă „în calitatea sa de mare «analist» al spațiului estic, în particular al Republicii Moldova. Omul a fost un cunoscut susținător al lui Plahotniuc, cum erau mulți băieți deștepți din București, și harnic colportor al unor «analize» preluate din sinteze de uz intern”.
Postarea mea a stârnit diverse comentarii. Un cunoscut l-a făcut atent pe dl Chifu, care a intervenit ofuscat, amenințând când voalat, când direct cu darea în judecată.
Mi-a amintit că sunt angajat al statului român, iar el este „consilierul de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice al Premierului României”. Crezând despre sine că este o somitate academică, acoperind și domeniile amintite, și administrația, dl Chifu nu a rezistat să-mi transmită că mai că s-ar prinde și într-o dispută legată de istorie. Impostura preopinentului îmi era cunoscută de multă vreme. Ceea ce m-a frapat a fost agresivitatea sa.
Potrivit CV-ului, dl Chifu a trecut la începutul anilor 1990 prin mai multe „școli de presă”. Pe când domnia sa încerca să pătrundă tainele meseriei, inclusiv cultivând relația cu Ion Cristoiu, în „Evenimentul Zilei” apărea celebra știre despre „găina care a născut pui vii” la Pașcani. A fost un eveniment epocal, neuitat nici de colegii de breaslă, nici de public.
Competențele multiple ale dlui Chifu și timpul dilatat i-au permis nu doar să-și continue activitatea de ziarist și publicist, ci și să facă două doctorate, să predea la Școala Națională de Științe Politice și Administrative, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Universitatea „Titu Maiorescu”, Colegiul Național de Apărare, Academia Națională de Informații – după cum se poate vedea, este vorba de un amestec de școli onorabile și bombe cu pretenții academice –, să se implice în cercetare, să consilieze politicieni din variate partide, care ocupau diverse funcții în instituțiile statului român.
Primul doctorat obținut de dl Chifu a fost cel în științe istorice, în 2004, la Craiova, sub coordonarea lui Gheorghe Buzatu. Pentru cine a uitat, amintesc că acesta din urmă a fost cunoscut pentru orientarea sa ultranaționalistă, a promovat cultul lui Ion Antonescu, a depus eforturi pentru recuperarea extremismului de dreapta, cuzist și legionar, ceea ce explică și preluarea portdrapelului de negaționist al Holocaustului în România.
Nu este întâmplător că istoricul a fost activist al PCR și informator al Securității înainte de 1989, iar în postcomunism a făcut politică în Partidul România Mare, fiind și senator între 2000-2004. Adică exact atunci când dl Chifu îl avea coordonator în deslușirea tainelor istoriei. Doctoratul dlui Chifu privea situația Basarabiei sub ocupație sovietică în anii 1940-1941 și 1944-1989.
O jumătate de secol de istorie a fost „rezolvată” într-o teză de doctorat, în pofida barierelor lingvistice și de acces în arhive. Însă pentru mulți, cum s-a văzut din plin, mai importante erau titlurile „savante”, nu contribuțiile științifice reale.
De altfel, în varianta sa publicată – sub titlul Basarabia sub ocupație sovietică și tentative de revenire sub tutela Moscovei, București, Politeia-SNSPA, 2004 – lucrarea este în cel mai bun caz o compilație.
Cel de-al doilea doctorat al dlui Chifu este în informații și securitate națională, obținut în 2021 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Această universitate a fost, alături de alte structuri de învățământ ale instituțiilor de forță, în centrul unor scandaluri de plagiat.
Însuși premierul Nicolae Ciucă, actualul șef al dlui Chifu, a obținut titlul de doctor la aceeași universitate – între două misiuni externe și mai multe funcții –, dovedit drept un plagiat prin investigațiile doamnei Emilia Șercan. Nu mă aștept ca dl Chifu să spună public ceva despre plagiatul șefului său actual.
Mai mult ca sigur nu face așa ceva nici în discuții private. Etica pare pentru cei pătrunși de importanța propriei poziții cel mult un cuvânt în vocabular, nu ceva interiorizat. În jurul unui lider politic sau al unui șef de instituție cu probleme de integritate există toate condițiile pentru ca impostura să înflorească. Exemplele la îndemână sunt numeroase.
Domnul Chifu pare să nu fie doar un un apropiat al puterii politice, ci și unul al serviciilor secrete. În CV-urile mai vechi, el amintea că Serviciul Român de Informații l-a premiat, în 2004, „pentru promovarea culturii de securitate”.
Nu putem decât să ne gândim că perioada de promovare trebuie să fi fost ceva mai lungă. În contextul nostru politic și instituțional, precizarea ne permite să înțelegem mai bine rolul conexiunilor utile pentru ascensiunea unor personaje la etajele superioare ale puterii.
Resursele publice au reprezentat adesea un magnet pentru descurcăreți. În 2005, Guvernul României făcea cunoscut, într-un raport privind activitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, că o asociație a dlui Iulian Chifu, Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning, folosise „necorespunzător” fonduri guvernamentale.
Dinupăturicii moderni s-au aflat mereu în preajma celor care au deținut la un moment dat funcții și influență în stat. La sfârșitul anilor 1990-începutul anilor 2000, dl Chifu a fost apropiat de Alianța pentru România, fondată de Teodor Meleșcanu, Marian Enache, Iosif Boda și alți pedeseriști disidenți. Relațiile de atunci au fost o bază pentru extinderea cercului de influență, contribuind la ascensiunea sa.
Începând din 2006, a fost consilier al unor oameni politici care ocupau fotoliile puterii la Senat, Camera Deputaților, Președinție și Guvern. Astfel, a fost sfătuitor al mai multor vicepreședinți ai Senatului, între care Teodor Meleşcanu, Norica Nicolai, Crin Antonescu și Cristian Diaconescu, al lui Valeriu Zgonea, pe când acesta era în fruntea Camerei Deputaților, a fost consilier al lui Traian Băsescu în partea a doua a ultimului mandat la Cotroceni.
Am remarcat capacitatea sa de a lucra cu oameni politici din PNL, PDL și PSD, aflați când în tabere opuse, când în alianțe lucrative. Stânga sau dreapta politică sunt definite în manualele de științe politice, în viața realiștilor par să conteze doar interesele și aranjamentele mutuale.
Din decembrie 2021, dl Chifu a devenit „consilier de stat pentru Politica Externă, Securitate și Afaceri Strategice al Prim Ministrului României” Nicolae Ciucă. În momentul numirii în noua poziție publică, consilierul declara că avea cu dl Ciucă o veche relație de prietenie.
O asemenea onoare nu putea fi refuzată, astfel că dl Chifu a acceptat propunerea celui pus cu mâna de Klaus Iohannis în fruntea Executivului. Mai ales că, potrivit unei declarații pe care a dat-o atunci, se pricepea la „relații internaționale, securitate, conflicte, crize, afaceri strategice”. Trebuie să admitem că este vorba de competențe cât pentru un întreg institut de cercetare.
Autolegitimat ca „analist” pe politică externă, preluat ca atare de unele canale media, dl Chifu a fost de-a lungul anilor un harnic scriitor de materiale pe subiecte diverse, de la politica internă din România sau Republica Moldova până la reașezarea faliilor geostrategice, alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii și din Ucraina, jocurile politice complicate din Caucaz sau din Pacificul de Vest ș.a.m.d.
Un interes aparte l-a manifestat dl Chifu în privința Republicii Moldova. Articolele sale, risipite pe un blog la „Adevărul” sau pe platforma deschide.md, au atras atenția celor care se ocupau de micul stat estic.
În spatele cuvintelor se putea lesne vedea agenda. Într-o vreme când, până în 2019 inclusiv, Vladimir Plahotniuc era considerat principalul personaj negativ în politica de la Chișinău, dl Chifu relativiza lucrurile. Se referea cu ironie la criticile contra lui Plahotniuc, folosind obsesiv formula „Oligarhul Rău care a Capturat Statul”, ataca într-un mod care se dorea subtil acțiunile PAS și ale Maiei Sandu, ale PPDA și ale lui Andrei Năstase, care astfel ar fi dat Republica Moldova pe mâna Rusiei.
Că nu s-a întâmplat așa s-a văzut de atunci încoace, în pofida producătorilor de zgomot și de fum din diverse instituții sau redacții de la vest de Prut.
Desigur, astăzi nimeni nu mai vrea să recunoască apropierea de oligarhii de la Chișinău, în special de Plahotniuc. Însă asta nu poate ascunde realitatea că imaginea României în Republica Moldova a fost până nu demult parazitată de oameni din diverse think tank-uri, din media și servicii secrete.
Unii s-au prezentat drept experți în acest spațiu, iar destui concetățeni luau această pretenție drept realitate. În fapt, era vorba de interese subterane, de lobby politic și de impostură.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina, din aprilie 2019, a avut drept rezultat trecerea în turul doi a președintelui atunci în funcție, Petro Poroșenko, și a unui actor cu notorietate, Volodimir Zelenski.
Iulian Chifu a publicat, chiar înainte de anunțarea rezultatelor oficiale, un articol în care aprecia că alegerile din țara vecină arătaseră o „strategie de geniu”, Poroșenko având deja asigurat al doilea mandat, cu ajutorul lui Zelenski, „croit parcă de-a dreptul în laborator pentru destinația care i-a fost atribuită”.
Portretul făcut celui din urmă era de comediant cu priză la etnicii proruși, în plus legat de un oligarh. După cum știm cu toții, Zelenski a câștigat zdrobitor turul doi al prezidențialelor ucrainene, a făcut politică în favoarea țării sale, l-a înfruntat pe Vladimir Putin, iar în ultimele două luni și jumătate a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți lideri politici din lume.
Nu luase în considerare rolul de figurant pe care i-l distribuiseră diverși articlieri, inclusiv de la București. Oare cum s-o fi simțit dl Chifu când, ajuns la Kiev, a dat ochii cu președintele Ucrainei, în care în urmă cu câțiva ani nu văzuse decât un comediant?
Mai puțin cunoscută publicului este relația dlui Chifu cu cercuri din Azerbaidjan. Țară dominată de clanul Aliyev de decenii, cu bogate resurse de hidrocarburi, Azerbaidjanul și-a găsit agenți de influență în diverse țări, inclusiv în România. Unul dintre aceștia este Iulian Chifu.
Chiar în timpul polemicii la care făceam referire la începutul acestui text, consilierul de stat a redat pe pagina proprie de Facebook nenumărate poze, comentarii și linkuri de la evenimente care se petreceau la Baku atunci, unde era și el prezent, și care priveau promovarea lui Ilham Aliyev, președintele statului care se moștenește din tată-n fiu.
Merită să ne amintim că acolo nu este un regim democratic, ci unul asemănător cu cele existente în statele de la est de Marea Caspică. Însă aceste detalii nu sunt importante pentru dl Chifu, care pare să se fi transformat într-un mic patriot azer de rit aliyevean. Unul total dezinteresat, desigur.
Cazul prezentat aici nu este singular în spațiul public din România. Nu cred că mai este o noutate pentru nimeni că mulți dintre decidenții români sunt inadecvați în pozițiile pe care le ocupă, sunt pur și simplu mediocri, în pofida sclipiciului ceremonial.
În preajma acestora au ajuns, pe post de consilieri sau purtători de servietă, cum sunt numiți popular, diverși inși care au CV-uri umflate, declară competențe aproximative sau inexistente. Putem să ne imaginăm ce sfaturi dau acești impostori liderilor politici.
Această realitate cunoscută de decenii perpetuează diverse vulnerabilități pentru România, pe care nu reușesc să le acopere nici propaganda guvernamentală, nici trompetele celor mufați la resursele publice.
Dacă atragi atenția asupra acestor chestiuni, cei în cauză reacționează cu agresivitate, plini de importanța propriei persoane, îți amintesc că sunt integrați într-un sistem de putere, că au relații, îți transmit că trebuie să ai grijă. Merită să le amintim acestor curajoși ai subteranei, care se ascund după manta și chipiu, că amenințările nu-și au locul într-o societate democratică.
Gaina din Pascani imi apartine. Nu are Iulian Chifu nicio legatura cu dansa. Oricum, a murit demult 😀
[…] și de PressHUB, Ziarul de […]