Ministerul Afacerilor Interne a dezmințit o imagine mincinoasă, prezentată pe rețele de socializare ca fiind dovada că autoritățile „îmbolnăvesc” intenționat populația de COVID.
Fotografia cu un elicopter în zbor, în urma căruia se vede o dâră de fum, a fost distribuită de zeci de mii de ori, ștearsă de Facebook, apoi postată din nou și din nou viralizată ca dovada că virusului ar fi fost răspândit de „forțele oculte”.
În realitate, totul este o minciună: imaginea nu este din România, iar aparatul de zbor nu aparține autorităților românești. Și, evident, nu împarte COVID-19.
„Ministerul Afacerilor Interne nu are în dotare astfel de elicoptere, iar imaginile nu sunt din România! În clipul publicat de o persoană și preluat de peste 54 de mii de utilizatori în doar câteva zile nu sunt elicoptere din dotarea MAI.
Le răspundem colegilor noștri de la #rovaccinare și vă asigurăm că vom susține necondiționat sănătatea publică. Fiecare se poate implica”, scrie MAI pe pagina sa de Facebook.
Ministerul Afacerilor Interne îndeamnă românii să raporteze informațiile false.
„Cele mai virale pot fi semnalate la agenția care se ocupă de fact-checking în România: https://verificat.afp.com/contact sau prin e-mail: verificat@afp.com”, se mai arată în postare.