Încă un tren al privatizării educației se apropie. Din sens opus. Pregătiți-vă pentru impact!

Data:

În vară, când consultările și discuțiile pe marginea celor două proiecte de lege a educației erau în toi, cineva încerca să mă convingă că viitorul școlii românești nu este atât de sumbru precum pare. În interpretarea sa, marea majoritate a lacunelor, ambiguităților și contradicțiilor din cele două proiecte de lege sunt momeli.

Ar fi fost introduse pentru a fi corectate, adică pentru a-i da ministrului prilejul de a face mai multe concesii în negocierea care va avea loc în Parlament, concesii în schimbul cărora va putea pretinde menținerea celor câtorva puncte care-l interesează cu adevărat: amnistierea plagiatorilor, înscăunarea rectorilor pe viață și instaurarea unei gerontocrații universitare.

Acum, după ce perioada de consultări s-a încheiat, se vede că realitatea politică românească excede capacitățile noastre interpretative.

Semnele sunt că niciuna dintre prevederile problematice ale celor două proiecte nu a fost introdusă doar pentru a fi sacrificată la negocieri. Dimpotrivă, par a fi rezultatul unor negocieri care au avut loc deja.

Lucrul devine manifest dacă ne uităm la pozițiile publice în marginea acelui articol de lege care deschide larg porțile către cariera de profesor oricărui absolvent de facultate care trece un examen din pedagogie și care face cele două tipuri de programe de formare existente acum (modul pedagogic și masterat didactic) de facto irelevante.

În 17 august, un grup de peste 200 de profesori, specialiști în științele educației de la mai toate universitățile din România, au lansat un apel prin care cereau ministrului eliminarea acestei prevederi.

La drept vorbind, nu ar fi putut să nu o facă în măsura în care ea exclude ca neimportante tocmai acele lucruri care-l fac pe un profesor să fie cu adevărat profesor.

În primul rând, practica pedagogică, contactul nemijlocit cu mediul școlar și cu elevii care le oferă studenților viitori profesori ocazia să facă joncțiunea între diferitele teorii psihologice și pedagogice pe care le-au însușit și să-și formeze, sub îndrumarea unui profesor experimentat, deprinderile didactice de bază (de exemplu de observare a clasei, de monitorizare a progresului elevilor, de anticipare a dificultăților potențiale, pentru a numi doar câteva).

Citește și: Datoria noastră și retorica inadaptării

De fapt, marele minus al modulului pedagogic prin care se face preponderent pregătirea pentru cariera didactică este numărul mic de ore de practică. Asta deplâng și studenții, și cei care îi îndrumă în licee.

În al doilea rând, pregătirea didactică manifestată în capacitatea de a opera cu conceptele și teoriile disciplinelor pe care le predau, de a le reorganiza și reformula într-un limbaj accesibil elevilor, de a le arăta care sunt consecințele și implicațiile lor și, deci, de a crea motivația pentru a le învăța, de a le arăta cum se traduc în practică și altele asemenea.    

Iar în al treilea rând, abilitățile de management al clasei, ceea ce vrea să spună capacitatea profesorului de a organiza clasa în așa fel încât să prevină perturbarea activității didactice din varii motive.

Ministrul Educației a abordat în două rânduri (aici și aici) chestiunea excepției de care vorbim, fără a face însă vreo trimitere la memoriul depus de colegii pedagogi, și a adus două argumente în sprijinul deciziei de a menține posibilitatea de accedere la catedră fără o pregătire prealabilă.

(1) Nevoia: sunt pe cale să fie introduse în programa școlară discipline noi pentru care nu avem profesori.

Și (2) faptul că sistemul actual de accedere la catedră este excesiv de restrictiv. În această privință domnul ministru invocă, pe de o parte, situația unui profesor de la Harvard căruia nu i s-a permis să predea în România pentru că nu ar fi avut un certificat de absolvire a modulului pedagogic. Și, pe de alta, a specialiștilor din mediul financiar-bancar care ar fi, în opinia domniei sale, „cei mai potriviți” să predea educație financiară în școală.

Între timp Ziare.com a publicat un advertorial (N.B.) sub forma unui interviu cu Gabi Bartic, CEO-ul companiei Brio, o companie care se ocupă cu crearea de teste standardizate, în care ni se spune „cu adevărat” cât de importantă este formarea psihopedagogică a profesorilor, care reiterează argumentele aduse de ministru și aduce un al treilea: (3) Nu toți absolvenții programelor de pregătire pedagogică au competențele necesare pentru a preda.

Desigur, niciunul dintre aceste argumente nu se susține.

(1) Nevoia nu justifică primirea la catedră a oricui, oricum, tot așa cum de nevoie nu ne lăsăm operați de oricine se întâmplă să aibă un bisturiu în mână. Acoperirea nevoii de profesori cu personal subcalificat poate, în cel mai bun caz, să o mascheze pentru o vreme, dar cu siguranță nu o va satisface. Pentru satisfacerea acestei nevoi, Ministerul Educației ar trebui să aloce fondurile necesare creșterii salariilor profesorilor – unul din principalii factori motivanți pentru atragerea tinerilor bine pregătiți în sistem.

(2) La o scurtă privire asupra metodologiilor de organizare a concursurilor pe posturile didactice (disponibile pe jobs.edu.ro, când funcționează) vom constata că sunt foarte puține universități care impun expres drept condiție deținerea unui certificat de absolvire a modulului pedagogic emis de un Departament de Pregătire a Personalului Didactic. În căutările mele am găsit una singură: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, pe care însuși domnul ministru o conduce. În rest, universitățile se mulțumesc cu orice document care să ateste pregătirea pedagogică sau chiar simpla experiență la catedră.

Iar specialiștii, din orice domeniu, nu doar cel financiar-bancar, nu-și au locul la catedră pur și simplu în virtutea specializării lor, căci munca la catedră presupune un set specific de competențe precum cele amintite mai sus. Ce știe un manager de bancă despre cum se menține ordinea într-o clasă? De unde ar ști ea sau el cum să-și construiască discursul pentru a fi înțeles de niște tineri de 10-14 ani, de exemplu?

(3) Faptul că nu toți absolvenții celor două tipuri de programe de formare psihopedagogică existente sunt suficient de bine pregătiți pentru profesia didactică (i) nu justifică înmulțirea căilor de acces la catedră și (ii), cu siguranță, nu ne oferă vreo garanție că cei ajunși profesori fără parcurgerea unui program de studii în universități vor fi mai buni. Remediul pentru slaba pregătire a absolvenților programelor de pregătire pedagogică existente este îmbunătățirea și nu abandonarea lor.

Din punctul meu de vedere, contează mai puțin că toate aceste argumente sunt false. Ceea ce contează este fidelitatea cu care se oglindesc, rigoarea cu care poziția ministrului Educației, chemat să-i servească pe cetățenii acestei țări, o completează pe cea a CEO-ului unei companii private pentru care pregătirea profesorilor și/sau certificarea „standardizată” a competențelor lor ar fi o mină de aur.

Ambii pornesc de la nevoie, motorul prim al economiei și guvernatorul suprem al vieților noastre, iar apoi, în timp ce unul ne arată cum porțile școlii românești stau pe nedrept ferecate pentru cei din cele mai înalte turnuri de fildeș, celălalt ne reamintește că mulți dintre cei deja primiți nu-și merită locul. Această oglindire este semnul clar că statul și privatul și-au dat mâna și au căzut de acord ca primul să renunțe la datoria de a-și pregăti profesorii în favoarea celui de-al doilea.

Baletul declarațiilor celor două personaje este prea armonios să nu fie rezultatul unui atent proces de negociere. De fapt, el este atât de armonios încât declarațiile par scrise de una și aceeași echipă de comunicare.

Va trebui, deci, să ne pregătim pentru apariția unor noi fabrici de diplome infinit mai nefaste decât cele pe care le-am avut până acum. Dacă fabricile de diplome de până acum au condus „doar” la cocoțarea pe diferite funcții ale unor incompetenți și la plata unor sporuri salariale pentru alții, cele care stau să apară vor distruge sistematic viețile copiilor noștri.

Încă un tren al privatizării educației stă să vină. Din sens opus. Stimați concetățeni, distinși colegi profesori, dragi părinți și elevi, pregătiți-vă de impact!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Adrian Costache
Adrian Costache
Adrian Costache este lector în Departamentul de Didactica Științelor Socio-Umane din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai.A publicat două cărți: „Gadamer and the Question of Understanding: Between Heidegger and Derrida” (Lexington Books, Lanham, MD (USA), 2016) și „Înțelegere, tradiție, neînțelegere: O interpretare critică la Adevăr și metodă” (Institutul European, Iași, 2012).Și numeroase studii de filosofie modernă și contemporană, filosofia educației și pedagogie.Din 2016 coordonează o colecție de carte dedicată textelor care au jalonat dezbaterile contemporane despre educație, ale cărei prime volume au apărut la Idea Design & Print.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor

Prima zăpadă mai serioasă din aceeastă iarnă a făcut...

Dacian Cioloș cere liderilor coaliției de guvernare „un plan ofensiv diplomatic clar” pe subiectul Schengen

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloș cere liderilor coaliției un plan...

Necrolog pentru un om bun

Joi dimineață, la prima oră, am aflat că a...

Ziare.com: Dovezile că Răzvan Savaliuc și Lumea Justiției s-au conectat la banii lui Vanghelie

Jurnalistul Răzvan Savaliuc și Lumea Justiției au fost „mufați”...