Incendiu la Spitalul de Copii din Timișoara. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Data:

ISU Timiş a activat, sâmbătă dimineaţă, Planul Roşu de Intervenţie la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, în urma degajării de fum de la un aparat RMN.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că au fost evacuaţi aproximativ 46 de copii şi 42 de adulţi, care au fost relocaţi într-o altă clădire.

Nu au fost înregistrate victime.

„Am fost solicitaţi să intervenim în urma unei degajări de fum la Spitalul „Louis Ţurcanu”, secţia Pediatrie. În urma recunoaşterii, fumul provenea de la aparatul de RMN situat la parterul clădirii; nu au fost persoane rănite sau intoxicate cu fum. Începând cu ora 7,45 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Din fericire, nicio persoană nu necesită îngrijiri medicale. Misiunea este în dinamică”, a afirmat Elena Megherea, potrivit Agerpres.

Citește și: Furie și frică: protestele din Iran, văzute din interior

La locul evenimentului au fost trimise forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Timişoara, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, trei autospeciale de stingere, câte două autoscări mecanice, autospeciale de transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD, cu 28 de subofiţeri.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş a declarat sâmbătă că fumul degajat de aparatul RMN de la Secţia Pediatrie a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara provenea de la evacuări de heliu ale sistemului de răcire al aparatului, Planul Roşu de Intervenţie fiind dezactivat.

„După efectuarea recunoaşterii, s-a constatat că erau evacuări de heliu de la instalaţia de răcire a aparatului RMN, situat la parterul clădirii”, a precizat Elena Megherea.

Inhalarea de heliu poate provoca dureri de cap, dureri în gât, ameţeli, greaţă şi dificultăţi de respiraţie.

Citește și: Hidroelectrica cumpără energie scumpă pentru a acoperi contractele ieftine cu un trader

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...