Incidentul din Polonia | Câteva minciuni rusești pe care trebuie să le privim cu atenție

Data:

spot_img

Multe s-au spus după incidentul de miercuri seara, când o rachetă a căzut în Polonia, la câțiva kilometri de granița ucraineană, ucigând două persoane. Mulți s-au temut de escaladarea războiului. În minutele și orele care au urmat, propaganda rusă s-a intensificat, reluând teme mai vechi și adaptându-le situației. Iată unele dintre acestea.

1.  NATO vrea război

Alianța de-abia așteaptă un pretext pentru a se implica în război. Va fi activat celebrul Articol 5 și astfel, ne vom trezi inclusiv noi, românii, în conflict direct cu Rusia.

Iminența unei intrări a României în război, împinsă, evident, de aliații occidentali, a fost unul dintre narativele preferate ale propagandei rusești, încă din primele zile ale invaziei.

Dar această abordare s-a dovedit neproductivă încă din primele ore, când a devenit clar că aliații nu vor activa Articolul 5. Aliații occidentali au dat dovadă de prudență și în același timp, au adoptat o atitudine unitară.

Ei au evitat escaladarea, o poziție pe care s-au situat încă de la declanșarea invaziei.

Citește și: SUA: Racheta care a lovit Polonia este ucraineană. Ucraina: Este rusească

2.  Ucraina vrea să „târască” NATO în război.

Este una dintre propozițiile favorite ale propagandei ruse. Cu alte cuvinte, pentru a-i atrage pe occidentali în război, ucrainenii au aruncat o rachetă în curtea polonezilor și au dat vina pe ruși.

Ar fi, însă, o naivitate să crezi că vreun responsabil de la Kiev s-ar fi putut gândi vreun moment că o asemenea cacealma ar putea să meargă.

În acest moment, partea răsăriteană a Poloniei este supravegheată minuțios, atât de scutul antirachetă al NATO, instalat în această țară, cât și prin intermediul sistemelor americane Patriot, aflate de asemenea în Polonia.

O asemenea mișcare nesăbuită din partea Ucrainei ar fi fost observată imediat. Poate că ucrainenii sunt exaltați, poate că cererile lor maximale îi irită pe unii diplomați occidentali, care se tem de acumularea unei stări de ”oboseală” în cadrul democrațiilor.

Dar nu-i poți suspecta pe ucraineni de lipsă de inteligență. Dimpotrivă, și-au demonstrat curajul și iscusința în rezistența lor împotriva invadatorului rus.

Citește și: Biden: Este puţin probabil ca racheta căzută în Polonia să fi fost lansată din Rusia

3.  Ucraina este nesigură și necontrolabilă

Propaganda rusă a susținut de mai mult timp că ucrainenii nu sunt de încredere și că – așa cum spunea recent ministrul rus de externe Serghei Lavrov – nu-și ascultă stăpânii occidentali.

Nimic mai fals. Cea ce s-a întâmplat în Polonia ține mai degrabă de întâmplare. În război, astfel de incidente sunt posibile. Sistemele de rachete de producție rusească, utilizate atât de Kiev cât și de Moscova, au oricum un grad scăzut de precizie. Și este chiar de mirare că asemenea incidente nu s-au produs mai devreme.

Există o singură realitate: în acest război avem un agresor, Rusia. Și o victimă care se apără: Ucraina.

Fără ploaia de rachete lansată de Rusia împotriva Ucrainei n-ar fi existat nici lovitura accidentală din Polonia.

Iar dacă trebuie căutate responsabilități, acestea se găsesc la Moscova. Și se găsesc din plin.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012. A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR. A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel. Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...