Inspecţia Judiciară s-a sesizat în legătură cu dialogul purtat de Horodniceanu cu poliţiştii care l-au oprit în trafic

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul dialogului dintre vicepreședintele CSM Daniel Horodniceanu și un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic în județul Iași, potrivit unui comunicat transmis luni.

„În urma apariţiei înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliţie, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare şi va efectua verificări pentru a clarifica circumstanţele incidentului şi a evalua comportamentul magistratului în timpul interacţiunii cu echipajul de poliţie”, a transmis Inspecţia Judiciară.

Fost șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, în prezent vicepreședinte CSM, a fost oprit zilele trecute de polițiști, când circula cu mașina printr-o comună, iar dialogul acestuia cu agenții, în care se arată deranjat de faptul că a fost oprit, apare într-o înregistrare video publicată de jurnalist.ro.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a declarat că întreaga scenă, în care a fost filmat intimidând polițiștii care l-au oprit în trafic, a fost „pusă la punct” de cei doi agenți de poliție, care l-ar fi cunoscut pe magistrat.

Citește și: VIDEO Sindicatul Polițiștilor îi cere demisia procurorului Daniel Horodniceanu, pentru că s-a răstit la agenții care l-au oprit în trafic

Citește și: Cum răspunde procurorul Horodniceanu, după ce a încercat să intimideze un polițist rutier

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related