Universitatea de Vară organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la Râmnicu Sărat, a avut anul acesta o temă extrem de actuală în contextul în care în România, dar și în țările vecine, crește nostalgia față de regimurile comuniste, iar formațiuni politice cu tendințe extremiste captează tot mai mult din electorat.
Despre „Pedagogia Memoriei și Datoria Neuitării” s-a discutat în perioada 22-26 august, cu 20 de studenți care au asistat la prelegeri susţinute de reprezentanţi ai IICCMER, experţi, istorici şi cercetători în domeniul comunismului şi post-comunismului românesc şi est-european.
PRESShub, care a fost partener media al proiectului, a discutat cu prof.univ.dr. Daniel Șandru, președinte executiv IICCMER, despre importanța înțelegerii mecanismelor ideatice și practice ale totalitarismului comunist, dar și de ce este importantă educația legată de comunism pentru generațiile tinere.
Cele mai importante declarații ale lui Daniel Șandru:
Universitatea de Vară este momentan într-o zonă de nișă, dar eu sunt convins că va trece dincolo și spre publicul larg, în momentul în care vom avea și Memorialul de la Râmnicu Sărat definitivat.
Sper că participanții au plecat cu foarte multe întrebări care să le orienteze și pe viitor interesul acesta pentru memorializarea regimului comunist, pentru ceea ce a însemnat răul totalitar, pentru înțelegerea mecanismelor ideatice și practice ale acestuia.
Există instrumente cu privire la predarea memoriei comunismului, însă din păcate uneori sunt doar formale.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc nu este un institut de cercetare al Academiei Române, ci o agenție guvernamentală al cărei principal scop este să investigheze abuzurile și crimele comise în timpul regimului comunist.
PRESShub: La Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat au participat 20 de studenți, timp de 5 zile. La prima vedere, este un program mic, să îi spunem așa: o mână de oameni au învățat ceva aproape o săptămână și gata. De ce este, totuși, importantă o astfel de universitate de vară?
Daniel Șandru: În primul rând pentru că este o tradiție a IICCMER să organizeze universitatea de vară la Râmnicu Sărat, acolo unde cei care participă pot intra în dialog, pot discuta și pot audia conferințe, pot participa la workshop-uri și, evident, sunt în proximitatea unui simbol pentru memoria victimelor regimului comunismului, și anume Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat.
Am ajuns la a paisprezecea ediție din cauza pandemiei de COVID-19. În 2020, nu s-a mai organizat, dar în 2021 am considerat important să reluăm această tradiție a universității, tocmai pentru că reprezintă un permanent contact cu generațiile tinere.
Ajung acolo 20 de studenți, dar ei sunt selecționați dintr-un număr mult mai mare. Procentul lor de participare la selecție a fost aproape dublu față de cei care au fost până la urmă selecționați. Dar da, cred că trebuie să mai lucrăm un pic la vizibilitatea acestei manifestări pe care organizăm timp de 5 zile și poate o să mărim și perioada începând de anul viitor, la Râmnicu Sărat, ca să atragem cât mai mulți, cât mai mult interes din partea studenților, masteranzilor și doctoranzilor.
E un proiect care va crește mult în viitor. Intenționăm să solicităm Administrației Prezidențiale, spre exemplu, înaltul patronaj pentru acest eveniment care deja este unul consacrat. E adevărat, acum într-o zonă de nișă, dar eu sunt convins că va trece dincolo și spre publicul larg, în momentul în care vom avea și Memorialul de la Râmnicu Sărat definitivat.
Care au fost criteriile de selecție a acestor studenți?
Este o aplicație pe site-ul IICCMER, ei au trimis un CV și au completat un chestionar care să arate zonele lor de interes cu privire la regimul comunist și, evident, de ce doresc să participe la cursurile acestei universități de vară.
Având experiența atâtor ediții organizate de colegii mei, dar și experiența profesională, cred că am putut face o selecție riguroasă și vreau să vă spun că, într-adevăr, studentele și studenții cu care am intrat în contact vreme de 5 zile au fost într-adevăr foarte interesați și eu cred că dacă nu au plecat de acolo cu certitudini, măcar au plecat cu foarte multe întrebări care să le orienteze și pe viitor interesul acesta pentru memorializarea regimului comunist, pentru ceea ce a însemnat răul totalitar, pentru înțelegerea mecanismelor ideatice și practice ale acestuia.
Dar mult mai important, cel puțin asta este speranța noastră, că vor înțelege importanța libertății pe care o avem astăzi și care trebuie păstrată.
Există această discuție asupra faptului că tinerii sunt deja detașați de ceea ce a însemnat perioada comunistă sau oricum foarte puțin interesați și asta reprezintă un pericol, pentru că nu vor înțelege extremismele cu care, iată, ne confruntăm în continuare în societate. Cum îi puteți face pe tineri să fie mai interesați de perioada comunistă și ce ar trebui să facă societatea în general în sensul ăsta?
Este o problemă pe care într-adevăr, dincolo de această poziție pe care o am la IICCMER, o constat de câțiva ani încoace, ca profesor de știință politică, intrând în contact cu studenții mei, dar și în plan personal, căci am un fiu de 22 de ani.
Pe parcursul liceului, am observat la el un dezinteres sau cel puțin o raportare neutră față de ceea ce a însemnat tragicul nostru trecut recent.
Eu cred că instituțiile statului nu au făcut, și includ aici IICCMER, foarte mult în această direcție. Sunt mai mulți factori explicativi, unii țin de birocrație, alții țin de lipsa de fonduri și alții de o neimplicare în această zonă a pedagogiei memoriei și a educației tinerei generației cu privire la valorile democrației
Există instrumente, însă din păcate uneori sunt doar formale. Școala mi se pare a fi un cadru instituționalizat în care lucrurile formal arată bine, în sensul în care, spre exemplu, există pentru gimnaziu ore de cultură civică și pentru liceu un opțional privind Istoria comunismului românesc, curs implementat tot ca urmare a demersurilor întreprinse de IICCMER cu ani în urmă, dar cred că în momentul de față trebuie să ne articulăm – și aici mă refer la instituția pe care o conduc, un discurs foarte clar îndreptat spre straturile profunde ale societății, pentru că asta e problema.
Am vorbit și cu colegii mei chiar recent cu privire la misiunea și obiectivele acestui institut în anii care urmează. Componenta aceasta a cărților pe care le edităm eu o consider ca fiind una secundară, pentru că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc nu este un institut de cercetare al Academiei Române, ci o agenție guvernamentală al cărei principal scop este să investigheze abuzurile și crimele comise în timpul regimului comunist, să furnizeze probe irefutabile pentru Parchetul General, astfel încât atunci când identificăm oameni care au comis abuzuri și crime, să poată fi aduși în fața instanțelor, spre a fi judecați conform normelor unei societăți democratice.
Dar, dincolo de asta, o altă misiune importantă este cea pedagogică, educațională. Dar nu educațional într-un sens de nișă, academic.
Este frumos să scoatem cărți, sunt importante cercetările în arhive, dar aceasta trebuie să fie o chestiune complementară. Chestiunea esențială este cea de investigare a crimelor. Dar aceasta trebuie să fie urmată de preocuparea fundamentală de a merge spre straturile profunde ale societății.
În perioada următoare, având și un parteneriat important cu grupul educațional LITERA și cu Societatea Română de Studii Istorice, care este constituită din profesori din mediu liceal, vom încerca să mișcăm un angrenaj foarte mare la nivel național, bizuindu-ne pe faptul că și instituțional, sper până la finalul anului, să avem funcționale centre regionale ale IICCMER, încât această formulă de descentralizare să ne permită să acoperim întreaga României.
În cadrul Universității de vară a fost lansat un document programatic referitor la promovarea politicilor memoriei despre regimul comunist. Ce înseamnă acest document? Care este misiunea lui și ce transmite?
Punctul de start a fost dat de o inițiativă venită dinspre zona politică cu privire la introducerea ca disciplină obligatorie a Istoriei comunismului din România în programul liceal.
Noi am articulat un document programatic ce vizează ca punct de start ca inițiativa să fie dusă la capăt. Ne-am bucurat să vedem că recent a apărut în spațiu public și o scrisoare a unor intelectuale remarcabil care susțin necesitatea introducere aceste discipline în sens obligatoriu.
Sperăm ca discuțiile din jurul legii educației să permită, printr-un amendament, introducerea acestei discipline. Dincolo de asta însă, în documentul programatic am articulat exact ceea ce am spus anterior. Avem cercetare academică, avem cercetare în arhive, însă important este rolul institutului de a duce discursul acesta de pedagogie a memoriei înspre generațiile tinere, până în cele mai importante zone, dincolo de arealul universitar și academic.
Mai clar spus, în cuvinte simple: sigur că în orașele universitare noi putem avea conferințe, dezbateri, proiecții de film, dialoguri permanente cu ajutorul colegilor din mass-media.
Însă mie mi se pare foarte important ce se întâmplă în orașele mici și mijlocii. Am fost de curând, spre exemplu, la lecția inaugurală de Istoria comunismului la Liceul „Radu Popescu” din Popești-Leordeni. Și am remarcat curajul profesorului de acolo.
Se numește Ilarion Țiu, este doctor în istorie, de a asuma această disciplină opțională și de a o aduce în atenția elevilor săi din clasa a unsprezecea.
Ar fi de dorit ca în mai multe astfel de zone, să spunem de nivel mediu sau mic, din perspectivă urbană, măcar un liceu sau măcar un profesor să poată preda ca disciplină opțională și, sperăm noi, în viitor, obligatorie Istoria comunismului din România.
Există o contraofensivă a populismului de factură național-comunistă, care se realizează fie prin intermediul artiștilor, fie prin intermediul profesorilor de istorie, care au anumite opțiuni de natură nostalgică, și care pot debusola tinerele generații cu privire la ceea ce s-a întâmplat realmente în comunism.
Datoria noastră este să spunem ce a însemnat răul totalitar, cum s-a insinuat în societate, cum a făcut captiv o întreagă societate prin control, prin frică, prin teroare și să inducem tinerilor capacitatea de a discerne între libertatea pe care o au astăzi și ororile unui regim pe care, din fericire pentru ei, nu l-au cunoscut.
Dar care, din nefericire pentru noi, este valorizat pozitiv uneori chiar în familiile lor.
Este ceea ce eu am numit nostalgie transgenerațională și asta reprezintă un semnal de alarmă pentru pentru societatea românească, cu atât mai mult cu cât, așa cum am mai discutat, noi vedem că răul politic al secolui al XX-lea încă trăiește în secolul XXI.
Iar ceea ce se întâmplă în acest război total abominabil pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei are germenii tocmai în zona aceasta a totalitarismului comunist.
Ultima întrebare este legată de una dintre temele de discuție din cadrul Universității de vară. Se cheamă „Memorializarea alternativă a comunismului”. Ce înseamnă lucrul ăsta?
Am dorit foarte mult să avem un atelier deschis și o dezbatere pe această temă, pentru că noi lucrăm acum într-un grup de lucru național.
Am avut două întâlniri, dintre care una cu un grup de lucru internațional, pentru dezvoltarea conceptului muzeal, a conceptului curatorial care va funcționa în cadru Memorialului Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat.
Practic, au venit la această dezbatere specialiști care lucrează în zona organizațiilor non-guvernamentale specializate în dezvoltarea unor concepte curatoriale pentru muzee ale comunismului care nu sunt tutelate de stat.
Memorialul de la Râmnic Sărat, de altfel, va fi primul de această amploare pe care statul român îl construiește, întrucât ceea ce avem la Sighetul Marmației, care sigur este de aplaudat, reprezintă o inițiativă privată, așa cum știm.
Și atunci am vrut să luăm din experiența acestor specialiști cât mai multe informații cu privire la modul în care trebuie memorializat comunismul, fie atunci când vorbim de inițiative private, fie atunci când vorbim de inițiativele statului român, așa cum este Memorialul Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat.
S-au adunat o serie întreagă de idei bune. De altfel, acești specialiști care au participat la Universitatea de Vară fac parte și din grupul de lucru pe care l-am organizat. Și tocmai pe această idee am mers la Budapesta și la Berlin, după ce am fost la Praga, unde funcționează un muzeu al comunismului, ce este inițiativă privată.
Discutând cu doamna care patronează acest muzeu, am înțeles că a existat o rezistență teribilă în societatea cehoslovacă până în ’94 și ulterior, după destrămarea Cehoslovaciei, în societatea cehă, față de astfel de inițiative.
Dar dumneaei a investit bani privați acolo și acel muzeu arată extraordinar și este foarte bine așezat din punct de vedere curatorial.
Vreau să fac aceste vizite și să am aceste discuții pentru ca ulterior să invit și pe acești specialist străini la Râmnicu Sărat și să învățăm efectiv, pentru că nu inventăm noi roata, cum am putea face un muzeu specific secolului 21 aici, în România, atâta vreme cât este asigurat această finanțare de 10 milioane de euro.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Trebuie aratat , inca de la inceput , cum natiunea romana traia intr-un stat ce se dorea a fi Republica Socialista condusa de catre un partid unic numit Partidul Comunist Roman condus la rindul sau de un Secretara General(devenit in timp dictator ) ,ce avea toata puterea si care le un moment dat si-a dublat functia de conducere devenind si Presedinte al Romaniei . Trebuie inteles cum intreg parcursul vieti unui cetatean al Romaniei era controlat in totalitate de PCR si de structurile lui atasate puterii . Nasterea individului era pur si simplu o intimplare ea neputind fi parte a deciziei totale a cuplului ce isi dorea aparitia unui copil . Chiuretajele erau interzise si din acest motiv femeia ,cetatean al Romaniei , se afla , in permanenta ,sub spectrul mortii atunci cind din motive diverse incerca sa faca un ciuretaj ce era de cele mai multe ori o actiune primitiv executata si extrem de riscanta .Copilaria micutilor cetateni ai Romaniei era si ea parte a controlului PCR si a structurilor din sanatate ce ofereau concedii maternale prelungite contra cost si care in anumite situatii facilitau accesul la laptele praf (contra spaga ) familiilor ce aveau copilasi care nu se puteau hrani la `- sinul mamei -.La scoli in circuitul gimnazial , uniforma era obligatorie , obtinerea calitatii de soim al patriei si apoi de pionier era si ea parte a deciziei factorului politic ce conducea scoala , participarea la evenimentele , acolo unde anumiti reprezentanti de partid veneau a tine cuvintari, era obligatiorie , totul culminind cu spaga oferita profesorilor atunci cind elevul era in dificultate si avea nevoie de note mari sa treaca clasa .Pachetul de tigari Kent – lung si diferite alte modalitati de subplata erau si ele intrate in cotidianul nostru de zi cu zi .Exceptind ultimii 10 ani , de existenta ai socialismului multilateral dezvoltat (asa era numita societatea ) ,la Universitate se invata carte si examenele erau pe bune dar indiferent cu ce nota terminai o facultate ceea ce urma era parte a unor aranjamente ce contineau de multe ori o interventie spre a obtine un post bun ce iti facilita avansarea in cariera si asta doar daca erai sau aveai in familie membrii de partid . Cei care aveau rude in strainatate avansau mai greu sau deloc in cariera .Despre ultimii ani ai comunismului nici nu mai are rost sa vorbim .Lipsurile erau imense , magazinele erau goale , fiecare se decurca cum putea , schimburile intre marfurile furate din economia de Stat (trocul intre cetateni )era la ordinea zilei , doar o anumita categorie de privilegiati aveau acces la putinile resurse din tara , totul se vindea pe sub mina chiar si benzina era rationalizata alaturi de ,ulei, zahar si carne .A venit Revolutia si cu totii stim ce s-a intimplat .